Deceniul prabusirilor (1940-1950). Vietile pictorilor, sculptorilor si arhitectilor romani intre legionari si stalinisti

Anul aparitiei primului tiraj, 2005. Prelungire de tiraj, 2016.

DESPRE CARTE

680 pagini, 1 900 nume in indice, 350 imagini

1940-1950: un deceniu de cosmar pentru oameni, bunuri, idei. Inventarul pierderilor incepe cu teritoriile si se sfirseste cu speranta. Ratacite printre minciuni, pe sub obuze, in exiluri si epurari, obiectele de arta si vietile artistilor si-au frint conturul, si-au stirbit aura. Vremuri sumbre, cu crime si jafuri, cu eroi aproape necunoscuti, cu ticalosi si cu caraghiosi de prim-plan. O arhiva completa, vibrind pe toate tonurile, de la tragic la grotesc.

CUPRINS

Cuvint inainte 7
Anul plastic 1940 9
Adio Bugaz! Adio Balcic! 22
Cazul Ion Frunzetti 36
Legiunea si artele 44
Dilemele arhitecturii 59
Anul plastic 1941 69
A fi sau a nu fi mason ? 81
Un cavaler al idealului interior 90
Plutoane de propaganda (I) 101
Breasla « Barabas Miklos »
si arta Transilvaniei de Nord 117
Anul plastic 1942 133
Plutoane de propaganda (II) 141
La Cluj, sub ocupatie maghiara 157
Dispute provinciale la Iasi 177
Pe simezele Europei in plin razboi 194
Anul plastic 1943 209
Avatarurile artistilor plastici evrei 225
Plutoane de propaganda (III) 236
Salvarea muzeelor 247
De la Sindicatul Artelor Frumoase
la Corpul Artistilor Plastici 267
Mercenari, deportati si sacrificati 292
Bombardamente, refugii, confuzie 305
Plutoane de propaganda (IV) 316
La Iasi, dupa razboi 329
Spatii pierdute, spatii recistigate 344
Intoarcerea muzeelor din refugiu 354
Un campion al autoritatii: M.H. Maxy 373
Moartea gravorului Ion Diaconescu 389
Mascarada epurarilor 399
De la avangarda la o noua pedagogie 421
Asasinarea pictorului Anatol Vulpe 437
Presiuni si surprize din Rasarit 453
Grupul plastic independent
« Luchian-Paciurea» 464
Tragica disparitie a sculptorului
Ion Grigore Popovici 478
Agenti de diferite culori 492
Colectionarii,
de la celebritate la clandestinitate 507
Din Corpul Artistilor Plastici
in Uniunea Artistilor Plastici 521
« Nu ne-a mai ramas decit onoarea » 534
Migrind spre un alt orizont 548
Pierderi in oameni, pierderi in opere 566
Zelul demolator al proletcultismului 581
« Sculptura este o arta costisitoare » 596
Marele rapt regal 612
Surse 623
Indice de nume 647

CUVANT INAINTE

Deceniul 1940-1950 a fost pentru Romania un adevarat cosmar. A inceput prin amputari teritoriale, resimtite ca o catastrofa de toti cetatenii, si prin instalarea in tara a unui regim de tip totalitar – de fapt, o caricatura a regimurilor totalitare din Europa. A continuat cu o dictatura militara avind teluri ambigue si cu un razboi purtat fara sanse de izbinda, in cele din urma pierdut, cu o ocupatie militara straina si lichidarea tuturor rudimentelor de democratie. Si s-a incheiat sub senilele unei altfel de dictaturi, a carei longevitate a exasperat milioane de oameni. Deceniul cinci a fost rastimpul in care romanii au pierdut practic tot ce cistigasera din 1918 pina in 1938: parti importante din teritoriu, structuri statale si administrative consolidate cu truda, reperele unei democratii orientate spre un viitor plauzibil.

Din pacate, in ciuda eforturilor unor istorici de buna credinta, acest deceniu nefast este inca perceput in chip aproximativ si confuz. Stim de ce si in ce circumstante a abdicat regele Carol al II-lea, stim cit de inconsistente erau proiectele comandantului legionar Horia Sima, cunoastem deciziile luate in cabinetele lui Ion si Mihai Antonescu, stim cum s-a pus la cale lovitura de stat de la 23 august 1944 si cunoastem hotaririle si decretele redactate in biroul lui Petru Groza. Stim insa prea putin despre ceea ce s-a intimplat dincolo de peretii incaperilor in care se baricada puterea: nu distingem inca pecetea pe care rulajul alert al celor trei dictaturi – carlista, antonesciana si comunista – si-a pus-o pe viata de zi cu zi a cetatenilor tarii, atit majoritari, cit si minoritari. Nu e deci de mirare ca proiectul acestei carti s-a concretizat printr-o intoarcere a ocheanului. In aceste pagini, Mihai I, Ion Antonescu si Petru Groza sint simpli participanti la inaugurarea unor expozitii colective sau la receptia unei donatii pe care un colectionar inimos o oferea statului. Protagonistii sint artistii plastici. Ei ne permit sa scriem istorie si fara a impinge ostentativ in avanscena personalitati politice. Lentila ii va mari cu precadere pe oamenii de rind, aici artisti, care au avut de indurat consecintele politicii.

Dintre multele categorii profesionale existente, cea a plasticienilor captiveaza prin omenescul ranilor ei vii, dar discrete. In urma pictorilor, sculptorilor si arhitectilor – fiinte, de regula, pasnice si nu prea vorbarete – ne-au ramas putine pagini de memorialistica, un numar restrins de interviuri si marturii ale celor ce i-au frecventat. Spre deosebire de scriitori si ziaristi, mai usor adaptabili, mai apti sa-si escamoteze prestatiile compromitatoare de sub « vechiul » regim sau sa le subordoneze unor alibiuri nimerite, artistii, cu foarte putine exceptii, s-au ratacit in acest deceniu terifiant si n-au invatat niciodata sa minta convingator. In anii ’70-’80, cind inca nu era prea tirziu, cine le putea cistiga increderea, abordindu-i fara prejudecati sau viclenii, avea parte de confesiuni si rememorari in care sticlea chiar conturul de sentiment al timpului revolut. Pornind la acea vreme in cautarea acestor marturii, m-am pomenit brusc intr-o alta lume decit aceea statuata de istoriografiile oficiale.

Cred ca ideea de a alcatui cartea de fata mi-a venit in atelierul de la Otopeni al pictorului Ion Popescu-Negreni, un personaj de o rara bonomie. Vizitasem pina in acea zi numeroase ateliere – multi dintre plasticienii pe care i-am cunoscut au trecut intre timp intr-o lume mai buna – si aveam deja un capital substantial de marturii oneste, dar nu prea stiam ce s-ar fi putut face cu ele. Mi se parea ca le-as fi irosit in articole perisabile de gazeta, iar un volum de fictiune care sa le cuprinda pe toate nu era de inchipuit. Si atunci, in atelierul lui Ion Popescu-Negreni, s-a intimplat sa vorbim si despre suficienta unor istorici si cronicari care obisnuiau sa reduca existenta artistilor la simpla, anosta cronologie a manifestarilor lor publice. Asa incit viata lor, chiar aceea care facea posibile manifestarile, ne raminea – in unele cazuri, pentru totdeauna – necunoscuta.

Am conceput apoi un proiect de « reconstituire », care s-a amplificat pe masura ce insasi materia cartii se imbogatea. Marturiile nu mai erau de-acum suficiente si am recurs la arhivele fostului minister al Artelor, pe care mai nimeni nu le rasfoise pina atunci. Pe urma, cercetind arhivele militare, mi-am dat seama ca povestile unor artisti plastici despre peripetiile lor in campania din Rasarit erau perfect adevarate. Participarea artistilor romani la razboi a fost reala si consistenta. Si din fondul documentar al Muzeului de Arta al Romaniei am putut extrage informatii pretioase. In sfirsit, am cercetat minutios principalele publicatii din epoca si am cules nenumarate fapte de arta si viata care completau tabloul. Redactata in anii ’80, cartea a fost intregita si revizuita gratie informatiilor la care am avut acces dupa 1989.

Pentru sprijinul pe care i l-au acordat pe parcursul unei indelungi documentari, autorul tine sa-i multumeasca prietenului Raoul Alexandrescu, generalului (r) Ionel Gal, fost director al Arhivelor Statului, istoricului de arta Petre Oprea si istoricului Adrian Pandea, director al Editurii Militare.

DESPRE AUTOR

Mihai Pelin s-a nascut la 25 august 1940, la Cernauti. Absolvent al Facultatii de Filosofie din Bucuresti in 1969. Membru al Uniunii Scriitorilor. Ziarist. Inainte de 1989 a fost redactor la Scinteia Tineretului, Tribuna Romaniei, Ramuri, Flacara si colaborator al revistelor romanesti pentru strainatate. Dupa 1990 a fost angajat sau colaborator al publicatiilor Baricada, Expres Magazin, Independent, Evenimentul Zilei, Cotidianul, The Romanian Review etc.

Volume publicate : Redactori si pianisti (1967), Inaderenta (1968), Miorita nu s-a nascut linga stele (1973), Caderea Plevnei (1977), Sa pierduta pe mare (1983), Speranta (1984), Requiem pentru Conventia de la Geneva (editia I, Venetia, 1988 ; editia a II-a, Bucuresti, 1996), Epistolarul infernului (1993), Sionisti sub ancheta (1993), Legenda si adevar (1994), Culisele spionajului romanesc (1997), Miza razboiului (1998), Operatiunile Melita si Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate (1999), Artur – Dosarul Ion Caraion (2001), Iluziile lui Iuliu Maniu (doua volume, 2001-2002), Opisul emigratiei politice. Destine in 1 222 de fise alcatuite pe baza dosarelor din arhivele Securitatii (2002), Genii si analfabeti, (2002), Un veac de spionaj, contraspionaj si politie politica (2003), Italieni, va ordon, treceti Prutul! (2003), SIE & SRI – Trecutul nu se prescrie (2004).

Intre 1987 si 1990 a editat la Venetia trei volume masive de reconstituiri, documente civile si militare din anii participarii Romaniei la cel de-al doilea razboi mondial. A colaborat, de asemenea, cu serviciul specializat al Crucii Rosii din Munchen (Suchdienst) la lamurirea destinului a peste 1 600 de militari germani capturati de armata romana si preluati abuziv de sovietici in toamna lui 1944.

A coordonat elaborarea primelor patru volume ale Cartii Albe a Securitatii. Dintre acestea, volumul Istorii literare si artistice (1969-1989) si cel consacrat perioadei 23 august 1944-30 august 1948 au fost publicate in 1996 si, respectiv, 1997.