Poemul femeii care iubea primavara

PREFATA (fragment)

Magda Isanos a trait putin. 28 de ani (1916-1944), nascuta sub semnul suferintei – poliomielita -, fiind salvata de catre mama sa, medic. Cu o sanatate fragila, marcata de boala, avea sa scrie presimtindu-si moartea timpurie. Cel mai frumos portret este cel realizat de, cred, fiica sa, pe site-ul dedicat familiei www.isanos.ro . Cuvintele noastre ar spune asa: s-a nascut la Iasi, a trait intr-un sat de langa Chisinau, unde parintii ei erau medici, a urmat dreptul si filozofia, a practicat putina vreme avocatura, la Iasi s-a casatorit cu Eusebiu Camilar in 1938, acesta fiind concentrat in 1939, un an mai tarziu a urmat exodul familiei parintilor ei la Iasi, apoi la Bucuresti, unde parintii raman, un exod pe care Magda Isanos si Eusebiu Camilar l-au reluat in 1944, Magda stingandu-se din viata, suferinda, in locuinta inchiriata a parintilor sai din strada Popa Nan nr 49.

Si intre acesti putini ani – multa poezie. Cu debut in 1932, cu publicari in reviste, cu un volum de poezii aparut in 1943, ingrijit de Eusebiu Camilar. Peste nici un an Magda Isanos ar fi vazut tiparite si volumul „Cantarea muntilor”, drama „Focurile” si „Minunata istorie a lui Nastratin Hogea”, traducere din rusa, ultimele doua realizate impreuna cu Eusebiu Camilar.

Pentru editia de fata am selectat poemele din volumul Versuri din 1955 reuneste poeme din trei carti – „Poezii” (1943), „Cantarea muntilor” (1945), „Tara luminii” (1946), care mi-au placut mie, personal, iertat imi fie gestul. Am ales ca titlu Poemul femeii care iubea primavara, spre a se imbratisa cu portretul realizat de Adriana Craciunescu, buna mea prietena, careia ii multumesc. Nu s-ar fi putut o instelare mai stralucitoare a imaginii cu versurile, mai ales ca nimic nu a fost premeditat. Portretul exista dinainte de a gandi tiparirea cartii. Din „Poezii”, doar un poem nu se va regasi aici, mai multe insa din „Cantarea muntilor” – un cantec al pacii, Magda Isanos fiind combatanta a razboiului. Din „Tara Luminii” doar 5 au ramas necuprinse. Cititorul sa-mi ierte subiectivitatea.

Magda Isanos a trait putin, in ani. Te-ai astepta ca suferinta si prezenta permanenta a mortii sa imprime valente tragice scrisului sau. Si totusi, nu. Poezia sa este, asa cum spune Veronica Porumbacu, „un imn al dragostei de viata, in ale carui pauze muzicale razbat presimtirile tragice ale mortii timpurii. (…) Cu siguranta sfarsitului apropiat, ea a cantat totusi viata! Si-n aceasta sta eroismul fara fanfara al poeziei sale.” In randurile sale nu gasesti melancolie, tristete, ci seninatatea omului cu dragoste de viata. Copila care a trait in natura – casa parintilor sai aflandu-se langa un parc imens in satul de langa Chisinau, cu o alee de salcami – avea sa o transpuna in poemele sale, simtindu-se natura insasi, cea cu care avea sa se contopeasca mai tarziu. Veronica Porumbacu o numeste pe Magda Isanos ca fiind unul dintre cei mai autentici si personali poeti ai naturii in peisajul poeziei noastre moderne. Ea este insa si o creatoare de portrete ale celui iubit si-si incredinteaza copila crestetului muntilor, punandu-i coronita. Ea este cea care „iubeste padurile si cerul, raurile si campul si mai presus de toate – oamenii” (Veronica Porumbacu). Ea este cea cu „doua fete, fara sa fie o personalitate ascunsa, dimpotriva, ea si le arata pe rand, aparea in aceste doua ipostaze, cea de toate zilele si cea care scria noaptea versuri. Ea scria noaptea. O fata a zilei, solara, si o fata a noptii, mai tainica, mai ascunsa. Chiar surorile ei spun ca, descoperindu-i poeziile, au fost mirate ca Magda, pe care ele o cunosteau ca pe o explozie solara de ras si de glume si de farse, de viata, intr-un cuvant, de viata si de veselie, putea sa scrie asemenea versuri, fata nocturna a ei, profunda. Era, de fapt, viata ei profunda” (Elisabeta Isanos, din interviul acordat Victoriei Dragu-Dimitriu, Povesti ale Doamnelor din Bucuresti, editura Vremea, pag. 278, editura Vremea.