Sacontala

Traducere din limba germana de George Cosbuc.

Prima traducere romanesca a Sakuntalei, in 1891.

CUVANT INAINTE

In 1891, George Cosbuc publica in „Convorbiri literare” traducerea, din germana, a piesei Sacontala. Trecusera doar 12 ani de la descoperirea Europei a acestei capodopere, prin traducerea ei in engleza, realizata de Sir Williams Jones.

„Poezia dramatica si-a luat avant deodata cu poezia lirica – noteaza George Cosbuc in Prefata la Antologia lirica, publicata in 1897, republicata si de editura Cununi de stele in 2020 . Calidasa e si cel dintai si cel mai puternic poet dramatic al neamului indic. El a scris – sau cel putin i se atribuie – vreo 17 drame idilice. Numai de doua se stie insa cu siguranta ca sunt ale lui: Sacontala si Vicrame-urvasi. Cea dintai descrie iubirea regelui Dusanta si a fetei Sacontala. Drama aceasta e una dintre cele mai frumoase si mai reusite idile ale veacurilor. Cand a fost tradusa intai in limbile europene, toata lumea a ramas uimita de frumusetea acestei drame, iar poetul cel mai mare al germanilor, Goethe, a scris o epigrama in care sustinea ca el nu crede ca exista pe lume o scriere mai plina de poezie decat Sacontala.”

Despre interesul lui Cosbuc pentru literatura orientala, parcursul traducerilor am pomenit in Cuvantul inainte la Antologia sanscrita, publicata si ea anul acesta la editura Cununi de stele. Considerand Sacontala „una dintre cele mai frumoase si mai reusite idile ale veacurilor”, Cosbuc ne-o ofera „tradusa liber si in versuri moderne”. Edgar Papu noteaza in prefata Sacontalei aparute in 1959 la editura Tineretului: „Mai rar s-a vazut ca o singura opera sa intruneasca o atat de extinsa varietate de elemente, toate aduse la perfectiune: stralucire exterioara a peisajului, gingasie a simtirilor, putere mistuitoare a pasiunilor, lupta sfasietoare a constiintelor, daruire si sacrificiu, generozitate umana indreptata catre idealul dreptatii sociale.” Astfel, „Sacontala apare ca o oglinda completa a societatii, a institutiilor si a ideilor din India antica. Ea poate rivaliza si cu cele mai celebre opere poetice europene in patrunderea adanca si exacta a sufletului omenesc. Subtilitatea cu care urmareste Calidasa procesul iubirii, paralelismul sentimentelor la cei doi parteneri, momentul indragostirii, despartirea, nostalgia, ingrijorarea, deceptia, gelozia, demnitatea ranita, remuscarile, regasirea, alcatuiesc laolalta un tablou neintrecut de analiza a pasiunilor. (…) Alaturi de Romeo si Julieta a lui Shakespeare si de Cavalerul din Olmedo a lui Lope de Vega, Sacontala poate fi considerata in literatura universala cel mai frumos cantec de iubire scris in forma dramatica”.

Eminescu il punea pe Kalidasa alaturi de Homer iar Rabindranath Tagore se considera discipolul, „urmasul lui Kalidasa” (Amita Bhose). Amita Bhose relateaza si o intamplare legata de vizita lui Tagore in Romania, in 1926, cand, la sosirea acestuia in portul romanesc Ramadan, un tanar vames a exclamat „Trebuie sa fie autorul Sakuntalei”. „Confuzia cu poetul din secolul V al e.n. poate sa va para amuzanta, dar mie, nu, scrie Amita Bhose in Tagore in Romania. Nu cred ca vreun vames din Europa occidentala de atunci sau de acum sa fi stiut de acea capodopera sanscrita. Oricum, la sosirea poetului, personalul din port si-a dat seama ca a venit o mare personalitate”.

In teza sa de doctorat Influenta indiana asupra gandirii eminesciene, publicata sub titlul Eminescu si India in 1978 (retiparita la editura Cununi de stele), Amita Bhose dedica un capitol intreg, V, Ecourilor din Kalidasa, urmarind similitudinile dintre Sakuntala si opere eminesciene, in special Venere si Madona. „Parca in codrul Romaniei o vedem pe frumoasa si gingasa Sakuntala, sora plantelor din padure si mama puiului de caprioara; in asteptarea zadarnica a eroului-poet din Freamat de codru si din Lacul simtim dorul Sakuntalei, uitandu-se in van la drumul lui Dusyanta.” Similitudini de atitudine in fata dragostei si de limbaj poetic dezvaluie Amita Bhose si in cazul lui Tagore. Pentru acesta, Sakuntala este o imbinare a Paradisului pierdut cu Paradisul regasit. De-a lungul anilor Amita Bhose a aprofundat, in studii, trasaturile comune ale celor trei autori – Kalidasa, Eminescu, Tagore.

Exegeta a operei eminesciene, cu doctorat in Eminescu, traducatoare din bengali si sanscrita si a literaturii romane in bengali, profesoara de limba bengali, sanscrita si civilizatie indiana la Universitatea Bucuresti Amita Bhose, cea „infratita cu noi intru Eminescu” (Edgar Papu) isi exprima, in 1990, „profunda recunostinta acelor poeti care au facut aceasta capodopera sanscrita cunoscuta in Romania”. Se refera la George Cosbuc si la Eusebiu Camilar, cel care-l considera pe Cosbuc inaintasul sau care i-a „impus tot timpul o aspra exigenta, o totala daruire. El mi-a fost exemplu si indemn, dupa exemplul culmilor, care te indeamna de la una la alta mereu, mai inainte si mai sus, caci doar culmile sunt infinite, iar chemarea lor irezistibila.”

Sa primim si noi cu recunostinta acest pas facut de Cosbuc pe culmile Himalayei literare.

Pentru editia de fata am folosit editia din 1959, aparuta la editura Tineretului. Am pastrat ortografia folosita de Cosbuc, inclusiv la numele proprii, mai putin la Kalidasa.

Carmen Musat-Coman