Seful sectorului suflete. Editie bilingva romana-bengali

CUVANT INAINTE

In 1962, la Calcutta se juca piesa „Ziaristii” a lui Alexandru Mirodan, de catre Asociatia de teatru din India, care, prin reprezentantul ei, dramaturgul si regizorul Umanath Bhattacharya, avea sa puna in scena si Ultima ora a lui Mihail Sebastian, adaptare dupa o varianta engleza. Ziaristii a fost prima piesa romaneasca tradusa in bengali – posibil dupa o varianta rusa. Anii 1960-1970 indieni s-au bucurat de o foarte buna reprezentare a teatrului romanesc: Alexandru Mirodan, I.L. Caragiale, Mihail Sebastian. Raspunzatoare pentru popularizarea teatrului romanesc in India era Didi – Amita Bhose, pe atunci inca Ray – cea care, in anul plecarii sale de pe pamant, 1992, marturisea intr-un interviu acordat Universului cartii: „teatrul este pasiunea mea.” Si adauga: „dar Eminescu este deasupra oricaror pasiuni. Este o sfintenie.” Intr-adevar, Eminescu a fost deasupra oricaror pasiuni pentru Didi – sora mai mare a lui Eminescu, sora noastra mai mare. L-a tradus in bengali, si-a sustinut doctoratul avandu-l ca tema, i-a cercetat opera si a scris despre ea.

Revenind la teatru, in 1972, cand Didi se afla deja in Romania, doctoranda in Eminescu, in revista de teatru Bohurupee din Calcutta aparea traducerea realizata de domnia-sa in bengali a Sefului sectorului suflete de Alexandru Mirodan. In acelasi interviu din 1992 Didi aminteste acest lucru, in contextul enumerarii pieselor de teatru traduse si adaptate: „Marturisesc ca am tradus pentru o revista de teatru din Calcutta si „Seful sectorului suflete” de Al. Mirodan – la acea vreme o piesa de larg interes in dramaturgia romaneasca. Dar aceasta piesa nu putea fi adaptata, pentru ca nu aveam cum localiza problematica respectiva in contextul societatii indiene.” O scrisoare pierduta, O noapte furtunoasa, Jocul de-a vacanta, Steaua fara nume sunt piese pe care Didi le-a adaptat – „amplasat in climatul indian – asa dupa cum se obisnuieste la noi, pentru a inlesni accesul spectatorilor la continut” -, au fost jucate pe scenele Calcuttei, radiodifuzate si publicate.

De aceea, dedicatia lui Al. Mirodan „Amitei Ray, pentru ca-l iubeste pe Mihail Sebastian. Cu drag, Al. Mirodan. Bucuresti. August 71”, pe prima pagina a cartii Camuflaj, aparuta in 1969, nu trebuie sa ne mire. Precum Didi, Al. Mirodan era un admirator al lui Mihail Sebastian – fusese si coscenarist al filmului Steaua fara nume, film francez-roman, in regia lui Henri Colpi. Ni-i putem imagina pe cei doi, Amita Bhose (pe atunci inca semnand Ray) si Al. Mirodan la o masa, de pilda la COS (Casa Oamenilor de Stiinta, Piata Lahovari, loc de intalnire a scriitorilor inainte de 1989), impartasindu-si proiectele. Pe Didi – Amita Bhose – o vad zambind usor si scriindu-i cateva randuri lui Mirodan pe cartea cu poeziile lui Eminescu in bengali, publicata in India in 1969…

Daca gestul va fi existat – dedicatia lui Didi – , atunci poate ca Eminescu a ajuns in Israel, o data cu plecarea lui Mirodan din tara, in 1977. Poate ca Didi nu i-a oferit atunci volumul, ci intr-o alta luna a lui 1971, poate intr-un alt loc de Bucuresti? Poate la Capsa, intalnire reala, de data aceasta. „Amitei Ray, pentru ca iubeste luna. Cu afectiunea si pretuirea lui Al. Mirodan. 1971” – Primarul lunii si iubita sa. Sau poate sa fi fost in 1973, cand a primit dedicatia pe cartea din care tradusese in bengali piesa Seful sectorului suflete si o publicase in almanahul – revista de teatru Bohurupee din Calcutta? „Pentru Amita Ray, cu sentimentele de prietenie ale lui Al. Mirodan. Katmandu! 73” – dedicatie pe volumul 1 Piese de teatru.

Istoria literara nu consemneaza acest amanunt. Istoria literara postdecembrista aproape ca nu consemneaza existenta lui Al. Mirodan, daca nu ar fi piesa „Seful sectorului suflete”, jucata din decembrie 2018 la Teatrul de Comedie, in regia lui Victor Ioan Frunza. Cu o dezinvoltura pe care doar risipitorii tineri o au sau nestiutorii, piesa a fost catalogata, sec, drept „realist-socialista”, asa cum si jocul Irinei Petrescu, interpreta Magdalenei din filmul omonim din 1967, in regia lui Gheorghe Vitanidis (in distributie fiind si Radu Beligan, Toma Caragiu, Mircea Crisan, Dem Radulescu, Coca Andronescu) a avut parte de un comentariu incadrabil, cu multa indulgenta, la capitolul inocenta.

Insa… nu ai cum sa intelegi ceea ce nu cunosti. Iar pentru cititorul grabit al secolului XXI, o piesa de teatru scrisa in 1962, in plin avant al socialismului, cu titlu care are iz de propaganda socialist, nu poate fi decat „realist-socialista”. Si totusi, nimic mai fals. Seful sectorului suflete pune la indoiala fericirea promisa, fericirea obligatorie a fiecarui roman de nadejde, omul nou. Intr-o perioada cand se presupune ca socialismul a instaurat fericirea, iata ca se infiinteaza, la Sfatul Popular, pe langa sectia comerciala sau cea care construieste blocuri, si o sectie care construieste suflete. Construieste cu spirit. Mai mult decat atat, sectia a ramas si in urma cu planul – fapt inadmisibil, de altfel, in orice domeniu al vremii – , existand putin personal care sa se ocupe de cazuri. Asa se face ca fericirea Magdalenei, eroina piesei, este alaturata celor 65 de cazuri din septembrie cand planul va fi indeplinit cu orice pret. „Lupt pentru tine, impotriva ta”, afirma Seful sectorului suflete. „Voi sfarama ce-i de sfaramat si vom reconstrui ce-i de reconstruit”. Caci Magdalena e „o lume. O mare lume mica”. O lume cu dialoguri care aparent sunt in favoarea regimului dar de fapt ele danseaza pe o sarma subtire si de aici vine, consider eu, marea arta a dramaturgului – abilitatea manuirii cuvantului, astfel incat se sustrage oricarei invinuiri de blamare sau atingere a moralei socialiste. Cuvintele sunt alunecoase, abile, ironice, cu dublu sens, ce pare a fi lauda e, de fapt, critica. Cititorul tanar insa, netraitor al vremurilor comuniste, cade in capcana timpului. Necunoscand perioada – cenzura, sistemul, ingradirile – nu stie sa citeasca printre randuri, antrenament al parintilor lui. „Munceste!” e indemnul Sefului cand Magdalenei ii e dor de o vorba buna. Caci ziua are 24 de ore. „Trateaza-te cu arta. In fiecare zi.” „Joaca bine. Arta e razbunare” ii spune Seful Ofeliei, actrita reclamata din invidie si rautate. S-ar parea ca Seful le stie pe toate. „Inca nu. N-am gresit destul.” Idei care se strecoara, serpuind intr-un „Bucuresti in sedinta”. Caci „nu ne multumim sa privim lumea, o transformam, cu sau fara voia dumisale.”

Seful sectorului suflete este, asa cum am vazut-o eu, fara pretentii de critic, o piesa despre independenta. Acceptare, intelegere ca nu poti fi liber intr-o relatie posesiva, autoritara. Seful este proiectia imaginara a Magdalenei, constiinta ei care o ia de mana si-i arata goliciunea vietii, iluzia unei relatii de succes. Horatiu, partenerul autoritar, are „mentalitate de proprietar, este orgolios” si rolul Sefului-constiinta e de a o ajuta pe Magdalena sa-si gaseasca mintile. Adjunctul Costica este bine conturat, subalternul slugarnic dar si putin obraznic, cel ce stie ca e de neinlocuit. Gore, meteorologul pe care-l iubeste de fapt Magdalena, si care se suprapune chipului imaginar al Sefului este indragostitul timid, retras, caracter opus lui Horatiu care este „un hot, un exploatator, caci a furat surasul.” Fericirea se discuta la nivel inalt, la biroul Sefului sectorului suflete, unde vin in audienta nefericitii si unde se face si trafic de influenta (pe langa adjunctul Costica, spre a intra peste rand). Actrita Ofelia, copilul precoce fiindca sufera – sunt personaje pasagere dar care contureaza relatii, stari. Starea lui „daca”, de exemplu, pe care ar fi indicat sa o ocolim. Piesa de teatru, scrisa in 1962, ii este dedicata lui Radu Beligan, cel ce avea sa si joace rolul Sefului sectorului suflete si al lui Gore la Teatrul de Comedie si in filmul omonim din 1967, unde Al. Mirodan este coscenarist. Pe Mirodan, Radu Beligan il numeste „un dramaturg de inalta clasa.”

*

Despre piesa de teatru care se joaca la Teatrul de comedie – de notat ca prima piesa jucata pe scena teatrului, la infiintare, in 1961, a fost Celebrul 702 (Al. Mirodan era secretarul teatrului), cu Radu Beligan – , Bogdan Burileanu scria, in agenda.liternet a LiterNet.ro, in martie 2019: „Oricat de trecute ar fi vremurile, cu tot cu realitatile lor, gasim la Seful sectorului suflete ambalajul inteligent, superior, in care se strecura jocul stupid de-a fericirea la comanda. Chiar iluzorii, poate lipsite de greutate si incorsetate, pe alocuri, in avatarurile conjuncturii de atunci, situatiile imaginate raman vii; daca nu intru totul credibile, macar plauzibile si amuzante.” Autorul mai semnaleaza: verva dialogului si delicatetea abordarii, spontaneitatea, subtilitatea si spiritul viu al replicilor (Nostalgii sebastianiste, nu comuniste – Seful sectorului suflete). Cat despre filmul din 1967, mie, personal, mi-a lasat impresia unui film suprarealist, poate nu mai prejos de cele franceze ale aceluiasi an.

*

Iar cititorilor de astazi le oferim piesa de teatru prinsa-n randuri aici, gratie gestului fiului dramaturgului, domnul Vladimir Mirodan, profesor universitar doctor la Universitatea de Arte Londra, regizor, critic de teatru, presedinte al Asociatiei scolilor de teatru din Marea Britanie, care nu a stat pe ganduri si a acceptat imediat publicarea piesei de teatru a tatalui domniei sale, renuntand, cu generozitate, la drepturile de autor – asa cum proceda si Didi cu ani in urma, dovada ca marile spirite se intalnesc, fie si in paginile unei carti. Ii sunt recunoscatoare pentru gest si incredere, asa cum recunoscatoare ii sunt si doamnei Cleopatra Lorintiu care a inlesnit intalnirea noastra pe calea scrisului, girand pentru mine. Le multumesc din inima. Toate demersurile s-au desfasurat intr-o jumatate de zi, semn ca era momentul ca „rotativa sa duduie!” – urare a domnului Vladimir Mirodan, preluata din „Ziaristii”. Si cu siguranta ca varianta in bengali va incanta cititorii indieni, iata, fix la o jumatate de secol de la prima aparitie, in 1972.

*

Multumesc tuturor celor ce, inca o data, si-au impletit numele lor cu numele lui Didi – Amita Bhose -, pe prima pagina a cartii, sustinand, prin donatiile lor, parte din costul tiparului acestei editii bilingve, romana-bengali. Donatori-ctitori de carte, cu totii se afla acum legati pe vecie de numele lui Didi si al lui Alexandru Mirodan. Gratie gestului lor, de sustinere financiara a proiectului, pot merge mai usor mai departe cu urmatoarele carti ale lui Didi. Nu in ultimul rand multumesc prietenei mele Violeta Mihulin, de la Lumina Tipo, pentru ca are rabdare cu mine si ma sprijina in demersul tehnoredactarii si al corectarii, o munca nenormata, nevazuta, nu intotdeauna foarte placuta, dar necesara, chiar in repetitivitatea ei, pentru ca fiecare carte-steluta a Cununi de stele sa ajunga in mainile voastre ca o bijuterie. Totodata ii multumesc si prietenei mele Carmen Raileanu, pentru delicatetea si sugestivitatea copertelor Cununilor.

*

Textele de fata sunt reproduse din volumul 1 Teatru, editura Eminescu, 1972, volumul ce poarta dedicatia autorului, iar cel in bengali din revista de teatru Bohurupee, Calcutta, 1972. Pentru textul bengalez am ales scanarea paginilor revistei, pentru a evita eventuale greseli de litera la culegere.

*

Imi permit sa inchei cu cuvintele Sefului sectorului suflete – „Arta e razbunare”. Si tot el spune – „Cine nu traieste, asteapta.” Prin tot ce am desavarsit noi toti aici, acum, traim, nu asteptam. Ne razbunam, prin arta, pe o societate care a crescut stramb si incercam sa reasezam la locul lor oameni de valoare ai acestei tari. Caci da, atat Alexandru Mirodan cat si Didi – Amita Bhose – sunt in marea carte a scriitorilor romani.

Carmen Musat-Coman

DESPRE AUTOR

Alexandru Mirodan – Saltman Alexandru Zisu (5 iunie 1927, Budeasa, Arges – 10 martie 2010, Tel Aviv, Israel)

Absolvent al Facultatii de Filozofie si Litere a Universitatii Bucuresti, a fost redactor la Scanteia tineretului, Romania libera, Contemporanul, Scanteia, Flacara. Secretar de redactie la Gazeta literara, redactor la revista Teatru, secretar literar la Teatrul de Comedie. Intre anii 1960-1970 a fost unul dintre dramaturgii apreciati, piesele sale jucandu-se pe marile scene ale Bucurestiului si fiind traduse in alte limbi. Ziaristii, de pilda, a avut 900 de reprezentatii, un numar record al acelor vremuri. Piese de teatru reprezentative: Ziaristii, Seful sectorului suflete, Celebrul 702, Camuflaj. A tradus Agatha Christie, piese de teatru ale lui Anouilh, Balzac, a fost coscenarist la propriile piese de teatru transpuse in filme si la Steaua fara nume. A primit Premiul Caragiale al Academiei Romane pentru Celebrul 702 si alte distinctii. Dupa emigrarea in Israel, in 1977, a infiintat si scris de unul singur revista Minimum, publicand Dictionarul neconventional al scriitorilor evrei de limba romana la editura proprie.