Sergiu Al-George vazut de noi, indienii

Cartea a fost prezentata la Bookfest 2012 – 30 mai, ora 15:00 – de catre actorul si regizorul Dan Puric.

A executat 5 ani si 5 luni in lotul Noica… Pentru a nu fi nevoit sa se umileasca si mai mult in fata gardienilor – detinutii erau obligati sa-si scoata caciula in fata lor – Sergiu Al-George nu purta caciula. In gerurile Baraganului. El si Nicolae Steinhardt au fost singurii care nu au facut un pact cu Securitatea. A fost cel mai mare indianist al nostru si este cel mai bun traducator din limba sanscrita.

CUPRINS:

Cuvant inainte (Carmen Musat-Coman)
Prefata (Dorina Al-George)
Ultimul drum al lui Sergiu Al-George
Articole, studii (in ordine cronologica)
Sergiu Al-George vazut de noi, indienii. 1982
Patosul cosmic. Eminescu – Brancusi – Al-George.1982
Homage to the author of Language and thought in Indian Culture.1987
Ganduri profunde in cuvinte putine. Metafora si filosofie dintr-o perspectiva indiana. 1988
Sergiu Al-George in constiinta culturala romaneasca. 1990
De la Cenaclu la Centru
La reeditarea Bhagavad-gitei.1992
De ce oare romanii iubesc India? Fragment
Cronici, scrisori, prezentari (in ordine cronologica)
Prezentare nedatata, fara titlu
Scrisoare adresata secretarului Ramakrishna Mission Institute of Culture.1985
Sergiu Al-George, Limba si gandire in cultura indiana/ Language and Thought in Indian Culture.1985
Sergiu Al-George, Arhaic si universal (Archaic und Universal). Nedatat
Sergiu Al-George, Arhaic si universal (Archaisch und universal). 1992
Lista publicatiilor.

CUVANT INAINTE:

Cartea aceasta s-a nascut dintr-o privire. A barbatului care, cu cateva luni in urma, se oprea in fata standului Editurii Cununi de stele, imbratisa in gand cartile Amitei Bhose si apoi, cu o speranta un pic adumbrita de cautarea indelungata, intreba: „Aveti vreo carte a lui Sergiu Al-George?„. Stia ca oficial exista doar cele trei carti fundamentale, in posesia carora se afla, citise si cartea „Socul amintirilor„ a sotiei indianistului, Dorina Al-George dar, cred eu, presimtea ca ar mai fi ceva, ceva nedefinit, legat de numele spre care il purtasera pasii: Amita Bhose. Privirea lui era atat de deznadajduita, ca am avut impresia ca insasi existenta lui depinde de acea carte nescrisa, negasita inca.

Si atunci, urmarindu-l indepartandu-se, am inteles ca, de fapt, venise momentul sa reunesc intr-o carte tot ce a scris Amita Bhose despre Sergiu Al-George. Nu a fost greu, pentru ca domnia-sa a pastrat, cu grija, articolele scrise despre bunul sau prieten, articolele altora despre Al-George, nu multe, si si acelea postrevolutionare, caci inainte de 1989 putini se incumetau sa-l pomeneasca; printre acestea, convorbirile lui Nicolae Steinhardt cu Al-George, publicate in Convorbiri literare in serial; pana si taieturile din ziare care anuntau plecarea indianistului din aceasta lume. Le-am structurat cronologic – ca si scrisorile, recenziile – insa am ales spre intampinarea cititorilor amplul articol Ultimul drum al lui Sergiu Al-George aparut postum, in noiembrie 1992, in Literatorul. Ca prefata mi s-a parut potrivit textul Dorinei Al-George, in mare parte inedit, caci nu l-am regasit decat ca prima parte, drept postfata la Bhagavad-gita, publicata de Editura Informatia, in 1992, si la care Amita Bhose face referire in articolul La reeditarea Bhagavad-gitei. Textul Dorinei Al-George l-am dactilografiat in 1991 la masina de scris a lui Didi – asa ii spuneam noi, studentii, profesoarei noastre, Amita Bhose, Didi insemnand "sora mai mare in bengali"- si se afla in arhiva domniei sale, cu mici insemnari ale sale pe margine, cu creionul.

Volumul reuneste articolele, studiile, recenziile cartilor lui Sergiu Al-George, traducerea conferintei pe care acesta a sustinut-o la al V-lea Congres International de sanscrita de la Banares, insotita de note ample ale traducatoarei (Amita Bhose), prezentarile operei lui Al-George facute de autoare la Ambasada Indiei, Ramakrishna Mission din Calcutta, scrisori inedite ale Amitei Bhose in care pleda pentru traducerea operei lui Al-George. De cercetam bibliografia sanscritologului pana la moartea Amitei Bhose, 1992, singurele traduceri, recenzii, interviuri, articole despre Sergiu Al-George sunt cele realizate de domnia-sa. Dincolo de valoarea stiintifica, aceasta carte fiind singura care analizeaza si prezinta, din punctul de vedere al unui alt mare specialist in cultura indiana, activitatea de sanscritolog a lui Al-George, volumul are si valoare memoralistica, deoarece il cunoastem si pe omul Al-George, cel ce se aseza in banca, alaturi de studenti.

Intitulata Sergiu Al-George vazut de noi, indienii, cartea s-ar putea numi la fel de bine Sergiu Al-George vazut de noi, romanii. Deoarece Didi „a iubit tara noastra poate mai mult decat multi romani si a slujit-o cu inteligenta si condeiul ei„ (Zoe Dumitrescu-Busulenga); a trait si a murit in Romania din dragoste pentru opera eminesciana, a creat, de una singura, o punte de legatura intre cultura romana si cea indiana. Intr-un interviu, Amita Bhose se intreba in ce categorie o va situa o istorie a eminescologiei romane si straine` In cea a exegetilor romani sau straini? Raspunsul ni l-a dat doamna Zoe Dumitrescu Busulenga mai sus, in postfata cartii Eminescu si India, aparuta la Editura Cununi de stele (2009, 2011). Cat despre Sergiu Al-George, acesta va fi perceput de indienii care l-au cunoscut ca avand „aceeasi structura mentala ca si sanscritologii indieni; altfel n-ar fi putut sa inteleaga spiritualitatea indiana in propria-i perspectiva„. Didi il si numeste „indo-roman„ si „fiu spiritual al Indiei„. Si totusi, fiul spiritual al Indiei a vizitat India tarziu, o avea insa in suflet.

Marele specialist al lingvisticii sanscrite, precum si al culturii indiene vechi, Sergiu Al-George avea sa-i marturiseasca lui Nicolae Steinhardt, in detentie fiind: „Spre deosebire de Mircea Eliade n-am fost in India. Tara aceasta pe care nu o cunosc o port in inima si-n minte. O vad scaldata in azurul intelepciunii si rourata de smerenie.„ Pentru el, „India este o a doua patrie„. Poate si de aceea s-a apropiat de Amita Bhose, cea care facuse drumul in sens invers, din India spre Romania unde-si aflase domnia-sa a doua patrie. S-au regasit intru Eminescu, Brancusi, Blaga. Ca si Al-George, Amita Bhose avea sa sustina si sa demonstreze ideea „Eminescu a cunoscut filologia si filosofia indiana mai mult decat marii sai exegeti au fost dispusi sa creada„. La indemnul lui Al-George, Amita Bhose a tradus Iona lui Marin Sorescu in bengali, limba lui Tagore. „Ii datorez interpretarea piesei ca un sacrificiu de sine -atmanyajna – (nota Amita Bhose), asa cum a spus dumnealui in sanscrita.„

Un sacrificiu de sine a fost viata lui Al-George, desi nu l-a vazut astfel. Nicolae Steinhardt, in scrisoarea ce insoteste textul Convorbirilor, il prezinta in acesti termeni: „medic si orientalist, mi-a fost coleg de detentie si – indraznesc a spune – prieten. Un om admirabil. Textul meu reprezinta amintiri si convorbiri libere despre subiecte foarte diferite (arta, medicina, drumetie, literatura, etica`) cu omul acesta de mare valoare, tinuta si cultura.„

Mircea Eliade, in singurul articol publicat in 40 de ani in periodicele romanesti afirma, despre Al-George ca „A fost, fara indoiala, cel mai inzestrat si cel mai creator indianist roman„. Regreta ca doar cateva dintre studiile acestuia sunt publicate in revistele straine de orientalistica. Totodata isi exprima speranta ca ultima sa carte – Arhaic si universal: India in constiinta culturala romaneasca – va fi tradusa, deoarece ilustreaza „o noua metoda comparativa pentru cercetarea si intelegerea creatiilor civilizatiilor traditionale„. E ceea ce a sustinut mereu Amita Bhose – traducerea intr-o limba de circulatie internationala a cartilor si studiilor lui Sergiu Al-George, pentru ca tot mai multi specialisti, inclusiv cei indieni, sa poata avea acces la exegezele acestui mare savant. Arhaic si universal, cel putin, „va servi criticii contemporane indiene ca model desavarsit pentru analiza operelor scriitorilor clasici, dupa canoanele esteticii indiene.„ Spre deosebire de Mircea Eliade, Amita Bhose avea sa si faca demersuri in aceasta directie: marturie sunt scrisorile adresate Ambasadei Indiei la Bucuresti, reprezentantilor Ramakrishna Mission din Calcutta. Deschizatorul de drumuri in studiile de indianistica, singurul sanscritolog roman, cunoscand sanscrita pana la ultimele-i subtilitati, Al-George avea sa ajunga in India si sa cunoasca marii filosofi si sanscritologi indieni si datorita Amitei Bhose. Tot Amita Bhose a fost mana destinului care i-a scos-o in cale, la Calcutta, pe Maitreyi. De acolo, din orasul natal al „Amitei„ – asa-i spuneau Al-George si sotia sa, Dorina Al-George, in casa carora era oaspete deseori – acesta avea sa aduca in tara doua carti in bengali, oferindu-i-le Amitei Bhose cu dedicatie:

„Omagiu de prietenie si afectiune din partea unuia care a ajuns la fruntariile visului.
17 septembrie 1972„

„Cu prietenie ` (neinteligibil ) de Marele drum pentru Amita Devi.
17 septembrie 1972„

Prin intalnirea celor doua mari personalitati – Amita Bhose cu Sergiu Al-George – istoria studiilor indiene a cunoscut, in cei 9 ani, intre 1972, anul in care s-au cunoscut si 1981, anul mortii sanscritologului, perioade intense de entuziasm si efervescenta. Didi considera, cel putin lunile Cenaclului de indianistica, drept un „moment istoric al studiile indianiste„. Cei care au avut privilegiul de a participa la sedintele Cenaclului de indianistica, de a se afla in preajma celor doua personalitati singulare au fost, desigur, profund marcati de similitudinea gandirii si atitudinii lor. De altfel, nici unul dintre cei doi nu a acceptat compromisuri, efectele fiind, in cazul lui Al-George, detentia, in al Amitei Bhose – desfiintarea postului de la Universitatea Bucuresti. Pana si anii petrecuti aici, pe pamant, au fost aceiasi: 59.

*

Fiecare adauga portretului marturia sa de martor implicat direct sau tangential in viata acestor mari personalitati – prin trecerea timpului, din ce in ce mai putini – sau de spectator, peste ani, ai marturiilor celor ce le-au fost aproape. Asa cum mentioneaza si Amita Bhose si Dorina Al-George, cu o insistenta premonitorie parca, aceia care l-au cunoscut cu adevarat pe singurul nostru sanscritolog au datoria de „a nu-l lasa necunoscut„. Elena Andronache, si ea fosta studenta a Amitei Bhose, membra a Cenaclului de indianistica nota, intru completarea portretului celui ce apartinea lumii „ce gandea in basme si vorbea in`sutrele lui Panini„:

„Au mai existat, in cultura romana, indianisti, nume cunoscute sau chiar ilustre – Theofil Simensky, Aram Frenkian, Mircea Eliade – dar nici unul nu a avut o cunoastere atat de profund desavarsita a limbii sanscrite, nici nu a patruns cu atata profunzime fenomenul indian, pe care l-a simtit, iubit si inteles cu sufletul, cu inima, mintea si spiritul. Sergiu Al-George ramane expresia cea mai inalta a afinitatii spirituale profunde dintre cultura romana si cea indiana; structura lui mentala s-a grefat pe structura limbii sanscrite, limba perfecta a zeilor si inteleptilor, spiritul lui si-a gasit implinirea in gandirea indiana, sufletul lui a vibrat o data cu sufletul indian, pierdut in imensitatea sufletului universal. Retras in ermitajul gandirii sale, a fost intr-o continua cautare a adevarului si a desavarsirii spirituale, fara a astepta roadele faptelor sale; a stiut sa zambeasca si cerului si soarelui si firului de iarba, sa treaca senin peste tragediile vietii, peste visul unei existente efemere. A intrat in eternitate, si destinul sau se impleteste cu acela al marilor creatori si ganditori ai neamului romanesc.„

*

Varsta si locul nu mi-au dat privilegiul de a-l cunoaste pe Sergiu Al-Geroge. Pentru mine, marunt discipol al Amitei Bhose, acesta este, neindoios, marele sanscritolog, medicul-cercetator. Pentru mine, Sergiu Al-George este, mai ales, omul care, in inchisoare aflat, nu a purtat niciodata caciula, in ciuda gerului, pentru a nu fi obligat sa o scoata in fata gardienilor, asa cum cerea regulamentul. Bineinteles, privatiunile, chinurile, incercarile de umilire, torturile psihice carora a fost supus acest mare om au fost nenumarate si mult mai severe decat gerul indurat. Mie insa acesta mi se pare gestul suprem al demnitatii umane.
Iar cartea aceasta s-a nascut dintr-o privire.
A demnitatii.

Carmen Musat-Coman