Steaua fara nume. Editie bilingva romana-bengali

DESPRE CARTE

Traducere in bengali de Amita Bhose

Prima traducere in India, din limba romana, a unei opere literare romanesti – 1965

Premiera scenica, publicare in volum, 1965- Calcutta

Radiodifuzare – 1967

Amita Bhose, 1972: „Seara de iarna la Bucuresti. Il citeam pe Sebastian si, desprinzandu-mi din cand in cand privirea din filele cartii, priveam cerul ascuns sub o manta plumburie. Milioane de fulgi pluteau in nesfarsite suvoaie de argint. Nu se vedeau nici Ursa Mare, nici Vega, dar stiam ca straluceau la fel ca totdeauna pe cerul clar, albastru al Calcuttei. Cate nopti mi-am petrecut privind Ursa Mare! Si nu e oare ciudat sa afli ca aceeasi constelatie a inspirat un scriitor de pe un taram indepartat sa scrie o piesa atat de fascinanta? Totul – inspiratia, atmosfera, personajele – din Steaua fara nume imi era atat de familiar, incat aveam senzatia ca citesc, in traducere, o piesa indiana. Fara indoiala, Mihail Sebastian e un scriitor de farmec universal, fapt care s-a confirmat prin marele succes de public pe care l-a avut piesa adaptata de mine in limba bengali. Artistii insisi erau profund emotionati.”

Criticul Mircea Tomus pune succesul pieselor pe seama poeticului cu care erau construite personajele, o discretie a observatiei, „o anume surdina a exprimarii, marea, permanenta atentie la nuante si chiar un oarecare (destul de redus insa) spatiu rezervat necunoscutului, inexplicabilului, surprizei. Conflictul, de asemeni, se desfasura pe acest teren, mai elevat dar mai instabil, al reactiilor sufletesti.” Criticul numeste teatrul lui Mihail Sebastian un „teatru de aluzii, de situatii complexe si in care fantazarea isi va avea, de pe atunci, rolul sau.” Iar cea mai definitorie calitate a teatrului sau i se pare a fi „larga accesibilitate, mai mult decat atat, puterea sa de seductie, popularitatea lui”. Amita Bhose – Didi (apelativ care inseamna „sora mai mare in bengali”) a fost clar sedusa de piesele lui Sebastian, din moment ce a ales sa le traduca, si asta in 1965, la doar 6 ani dupa ce descoperise Romania si invatase romaneste la Universitatea unde avea sa revina, peste ani, ca doctoranda in Eminescu si apoi ca profesoara de bengali, sanscrita si civilizatie indiana. Succesul pieselor in bengali, limba sa materna si a lui Tagore, se datoreaza „numeroaselor afinitati spirituale intre poporul roman si cel indian”, asa cum semnaleaza Didi, si asemanarii cu lirismul romanului Ultimul poem al lui Tagore: „De altfel, piesele lui Sebastian sunt foarte indragite in India. Dupa reprezentarea pe scena, piesa Jocul de-a vacanta (a carei traducere am semnat-o, alaturi de cea a Stelei fara nume) a fost transmisa la radio in toate limbile indiene. Cred ca popularitatea neobisnuita a piesei respective se explica in buna masura si prin lirismul ei, atat de caracteristic, de pilda, romanului Ultimul poem de Rabindranath Tagore, cunoscut aproape pe dinafara de bengalezi.” Tot domnia-sa mentioneaza ca „din intreaga dramaturgie straina fata de care publicul bengalez manifesta o mare receptivitate, teatrul romanesc este cel mai mult reprezentat.”

Teatrul de situatie al lui Mihail Sebastian, dar al situatiilor sufletesti, cum il numeste Mircea Tomus, este „de o actiune de o simplitate si o puritate clasica” si poate ca de aici vine si succesul pieselor sale peste timp, acestea fiind ecranizate si cunoscand numeroase reprezentatii scenice, fiind si in prezent in repertoriul teatrelor romanesti. Poate ca Didi – Amita Bhose – a ales aceste piese pentru ca s-a identificat cu cei ce pot visa, cei ce au libertate interioara , „initiativa neingradita in fantazare”. „Steaua fara nume, scrie Mircea Tomus, nu e atat simbolul unei necunoscute, coborata dintr-o alta lume, pentru cateva ore, intr-un targ de provincie, ci mai ales al unui ideal departat, pe care-l pot percepe doar vizionari de tipul profesorului si pe care l-a „vazut” odata, cu ochii sufletului, si Mona”. Didi a fost o vizionara care a perceput idealul departat – puntea culturala indo-romana. Iar numele sau a devenit stea, o stea care nu s-a abatut niciodata de la drumul sau de propagatoare a culturii. Parafrazandu-l pe profesorul Miroiu, steaua sa e luminoasa, transparenta, caci a cutezat tot, a iubit tot, implinindu-se, simplificandu-se, impartindu-se. Si-i suntem recunoscatori ca straluceste, luminand in continuare.