100 de specii de plante ruderale si segetale din judetul Ialomita

DESPRE CARTE

Departe de a epuiza intreaga diversitate, prezenta lucrare isi propune sa puncteze si sa descrie 100 dintre cele mai comune specii de plante ruderale si segetale intalnite in flora judetului Ialomita, pe baza unei ample munci de cercetare efectuate pe teritoriul acestuia, in perioada 2009-2021. In decurs de 13 ani, au fost identificate peste 150 de specii de plante ruderale si segetale, unele fiind foarte rare si prezente doar in decurs de cativa ani, motiv pentru care nu au fost incluse in paginile acestei lucrari. Pe parcursul studiului au fost efectuate numeroase fotografii, in lucrare fiind inserate doar imaginile reprezentative.

Fiecare specie este prezentata pe cate o pagina, cu incadrarea sistematica si denumirea stiintifica la nivelul anului 2022. In partea superioara, este trecuta incadrarea sistematica a speciilor, urmata de denumirea populara si de denumirea stiintifica, in acord cu normele actuale. Sub aceasta, este inserata partea de text, care puncteaza caracteristicile esentiale ale speciilor de plante, incluzand longevitatea plantei, caracterele morfologice ale organelor acesteia (radacina, tulpina, frunze, inflorescenta, flori, fruct si seminte), tipul de raspandire (ruderala si segetala sau ruderala/segetala, cu indicarea specifica a locurilor preferate de plante) si de perioadele de vegetatie si de inflorire.

Descrierea fiecarei specii este insotita de mai multe fotografii care ilustreaza caracterele acesteia, inlesnind recunoasterea pe teren.

INTRODUCERE

Judetul Ialomita este situat in sud estul Romaniei, in estul regiunii istorice Muntenia si al Campiei Romane, pe cursul inferior al raului Ialomita, care l traverseaza aproximativ de la vest la est, pana la gura de varsare a acestuia in fluviul Dunarea. La est, judetul Ialomita include partea de nord a Baltii Borcei (Ialomitei), odinioara inundata, dar in prezent desecata si redata agriculturii, incadrata de Bratul Borcea, in vest, si de Dunarea Veche, in est. Judetul este intersectat de paralela 44°35’ latitudine nordica, care trece prin nordul orasului Slobozia si prin sudul localitatii Axintele, si de meridianul de 27° longitudine estica, care trece prin vestul localitatii Colilia si prin estul localitatii Munteni Buzau. Judetul Ialomita are limita comuna cu judetele Braila, Buzau, Prahova, Ilfov, Calarasi si Constanta.

Relieful judetului este reprezentat, in cea mai mare parte, de o campie cu caracter de ses intins, plan, roditor, de tip baragan, apoi de lunci, si, intr o masura mai redusa, de terase, care, adesea, sunt continuate cu campia. Crovurile si terasele sunt presarate cu crovuri si dune de nisip, malurile vailor au surpari de loess, ogase si grote de sufoziune, iar in lunci apar grinduri, canale si brate parasite. Judetul Ialomita este situat in estul Campiei Romane, acoperind, in nordul raului omonim, partea sudica a Baraganului lalomitei (denumit, uneori, Baraganul Calmatuiului), continuat in vest, intre vaile Saratei si Prahovei, cu Campia de subsidenta Sarata-Gherghita (denumita, uneori, Campia Saratei), si, in sudul raului Ialomita, partea nordica a Baraganului Mostistei (uneori denumit Baraganul Ialomitei), puternic semiendoreic, acoperit cu soluri nisipoase si continuat, la est, cu Campia Hagienilor, si, la vest, cu Campia Vlasiei. Intre Bratul Borcea si Dunarea Veche, judetul include partea nordica a Baltii Borcei (Balta Ialomitei), pe care o imparte cu judetul Calarasi, situat in sudul sau. Inaltimile medii ale formelor de relief de pe teritoriul judetului Ialomitei sunt de 45-65 m, cu maximum 93 m, pe dunele de nisip din estul localitatii Platonesti, si cu minimum 7-8 m in partea de nord a Baltii Borcei.

Din punct de vedere geologic, Judetul Ialomita este situat pe Platforma Valaha, partea mai coborata a Platformei Moesice, si care are un fundament peneplenizat, foarte vechi si alcatuit din soclul cristalin acoperit de o cuvertura sedimentara. Soclul este fracturat de mai multe falii, printre care si prelungirea faliei Palazu-Topalu, cu traiect trecand prin nordul orasului Slobozia, peste care, in Paleozoic si in Mezozoic, a fost depusa, in decursul a trei cicluri de sedimentare, o cuvertura calcaroasa. Soclul si cuvertura sedimentara calcaroasa paleozoic-mezozoica formeaza fundamentul Platformei Valahe. Peste fundament, sta discordant o cuvertura sedimentara calcaroasa, consistenta, a carei depunere a inceput in Miocenul superior (Neogen superior). Aceasta a fost exondata si erodata, in Tortonianul superior, pentru ca, incepand din Messinian, sa redevina submersa si sa fie acoperita, din nou, cu sedimente sarmatiene grezo calcaroase, nisipoase, argiloase si marnoase, cu sedimente meotiene nisipoase si argiloase, depozite pontiene nisipoase si marnoase, depozite daciene detritico pelitice si sedimente levantine marnoargile nisipoase.

Formele plane de relief care predomina in peisajul judetului Ialomita permit producerea unui numar restrans de fenomene geromorfologice: tasarea (indesarea verticala a loessului, pe baza dizolvarii carbonatului de calciu), sufoziunea (spalarea si transportarea particulelor fine din rocile afanate, sub actiunea apelor subterane) si siroirea (eroziunea solului la suprafata, sub actiunea firisoarelor de apa generate de precipitatiile atmosferice si scurse pe terenurile in panta), ultima prezenta mai ales pe malul drept al Ialomitei. Alte fenomene, precum abraziunea lacustra, eroziunea malurilor raurilor si a lacurilor, aluvionarea, innisiparea, colmatarile cu vegetatie, baltiri etc., au extindere mai redusa.

Reteaua hidrografica a judetului Ialomita cuprinde cele doua cursuri principale de apa: raul Ialomita si fluviul Dunarea, cu Bratul Borcea si Dunarea Veche, precum si afluentii Ialomitei (Prahova, care aduna apele Cricovului Sarat si pe ale Maiei, Cotorca si Sarata), unele cursuri minore, in special limanuri fluviatile (paraurile Cocora-Reviga-Fundata si Grivita-Strachina) si cateva lacuri (Fundata, Perieti, Amara, Ezer, Strachina etc.). Confluenta raului Ialomita cu fluviul Dunarea este situata la aproximativ 5 km sud de Giurgeni.

Clima judetului Ialomita este continentala, cu ierni relativ reci si adesea uscate, cu fenomene de inghet la sol, arareori cu viscole si transport de zapada, si veri calduroase, cu precipitatii moderate, adesea sub forma averselor, cu sau fara grindina. Aceste manifestari sunt mai estompate in lunca Dunarii si in Balta Ialomitei.

Solurile care acopera suprafata judetului Ialomita sunt predominate de cernisoluri, inclusiv carbonatice si kastanoziomuri, pe suprafete restranse fiind prezente soluri halomorfe din clasa salsodisolurilor, solonceacuri, soloneturi, soluri nisipoase, luvisoluri, preluvosoluri, aluviosoluri, protisoluri, hidrisoluri, gleiosoluri, limnosoluri si stagnosoluri. Acestea asigura productivitate ridicata, contribuind decisiv la dezvoltarea agriculturii, ca principala indeletnicire economica a locuitorilor judetului.

Resursele subsolului includ zacaminte de hidrocarburi, asociate fracturilor fundamentului, la Garbovi, la Urziceni, la Manasia, la Fierbinti Targ, la Colilia, la Malu, la Nicolesti, la Amara si la Orezu. In afara hidrocarburilor, mai pot fi exploatate argile, in zona localitatilor Tandarei, Slobozia, Urziceni, Moldoveni, Fierbinti Targ si Dridu, nisipuri si pietrisuri din albia raului Ialomita, la Slobozia, la Bucu si la Tandarei, nisipuri, in dunele de la Tandarei si aluviuni, la Urziceni si la Moldoveni. Energia solara este exploatata prin intermediul panourilor fotovoltaice, iar cea a vantului, prin intermediul eolienelor, in special in estul judetului.

Judetul Ialomita este situat la confluenta zonei biogeografice a silvostepei, extinsa spre vest, cu cea stepica sau prestepica, extinsa in Dobrogea, ambele puternic antropizate si favorizand dezvoltarea unor comunitati vegetale cu numeroase specii de plante ruderale si segetale, cele mai frecvente o suta de specii fiind prezentate in aceasta lucrare. Speciile de plante sunt adaptate la conditiile impuse de periodicitatea culturilor agricole, predominand speciile anuale, mai rar cele cu vernalizare sau cele perene, in special in zonele necultivate, accidentate sau pe malurile apelor. Acestea sunt puternic supuse presiunii antropice, pe cale mecanica, prin sapat, rupere, cosit, si chimica, prin utilizarea erbicidelor.

CUPRINS

Introducere 7

100 de specii de plante ruderale si segetale 11

FAMILIA POACEAE
Bromus arvensis L. (1753) 12
Bromus tectorum (L.f.) Roem. & Schult. (1817) 13
Cynodon dactylon(L.) Pers. (1805) 14
Echinochloa crus galli (L.) P. Beauv. (1812) 15
Sclerochloa dura (L.) P. Beauv. (1812) 16
Setaria pumila Roem. & Schult. S (1817) 17
Setaria verticillata (L.) P.Beauv. (1812) 18
Sorghum halepense (L.) Pers. (1805) 19

FAMILIA RANUNCULACEAE
Delphinium orientale J Gay. (1840) 20
Delphinium consolida L. (1753) 21

FAMILIA PAPAVERACEAE
Papaver rhoeas L. (1753) 22

FAMILIA ZYGOPHYLLACEAE
Tribulus terrestris L. (1753) 23

FAMILIA EUPHORBIACEAE
Euphorbia agraria M. Bieb. (1808) 24
Euphorbia esula L. (1753) 25

FAMILIA FABACEAE
Lathyrus tuberosus L. (1753) 26
Medicago lupulina L. (1753) 27
Melilotus officinalis (L.) Pall. (1787) 28
Vicia villosa Roth (1789) 29

FAMILIA ROSACEAE
Agrimonia eupatoria L. (1753) 30
Rubus caesius L. (1753) 31

FAMILIA CANNABACEAE
Cannabis sativa L. (I 753) 32

FAMILIA URTICACEAE
Urtica dioica L. (1753) 33
Urtica urens L. (1753) 34

FAMILIA GERANIACEAE
Erodium cicutarium (L.) L‘Her. (1789) 35

FAMILIA MALVACEAE
Abutilon theophrasti Medik. (1787) 36
Hibiscus trionum L. (1753) 37
Malva neglecta Wallr. (1824) 38
Malva sylvestris L. (1753) 39

FAMILIA BRASSICACEAE
Arabidopsis thaliana (L.) Heynh. (1842) 40
Armoracia rusticana P.Gaertn.,
B. Mey & Scherb. (1800). 41
Berteroa incana (L.) DC. (1821) 42
Capsella bursa pastoris (L.) Medikus (1792) 43
Descurainia sophia (L.) Webb ex Prantl(1891) 44
Lepidium campestre (L.) W.T.Aiton (1812) 45
Lepidium draba L. (1753) 46
Lepidium ruderale L. (1753) 47
Rorippa austriaca (Crantz) Spach (1822) 48
Sinapis arvensis L. (1753) 49
Sisymbrium loeselii L. (1755) 50
Thlaspi arvense L. (1753) 51

FAMILIA POLYGONACEAE
Polygonum aviculare L. (1753) 52
Rumex patientia L. (1753) 53

FAMILIA AMARANTHACEAE
Amaranthus retroflexus L. (1753) 54

FAMILIA CHENOPODIACEAE
Atriplex hortensis L. (1753) 55
Atriplex oblongifolia Waldst. & Kitt. (1812) 56
Chenopodium album L. (1753) 57
Oxybasis urbica (L.) S.Fuentes,
Uotila&Borsch. (2012) 58
Kali tragus (L.) Scop. (1771) 59

FAMILIA PORTULACACEAE
Portulaca oleracea L. (1753) 60

FAMILIA RUBIACEAE
Galium aparine L. (1753) 61

FAMILIA BORAGINACEAE
Asperugo procumbens L. (1753) 62
Buglossoides arvensis (L.) I.M.Johnst (1954) 63
Cynoglossum officinale L. (1753) 64
Echium vulgare L. (1753) 65
Lappula squarrosa (Retz.) Dumort. (1827) 66
Lycopsis arvensis L. (1753) 67

FAMILIA HELIOTROPIACEAE
Heliotropium europaeum L. (1753) 68

FAMILIA LAMIACEAE
Ballota nigra L. (1753) 69
Lamium amplexicaule L. (1753) 70
Lamium purpureum L. (1753) 71
Leonurus cardiaca L. (1753) 72
Stachys annua (L.) L. (1763) 73

FAMILIA OROBANCHACEAE
Phelipanche purpurea (Jacq.) Sojak. (1972) 74

FAMILIA VERBENACEAE
Verbena officinalis L. (1753) 75

FAMILIA PLANTAGINACEAE
Veronica polita Fr. (1819) 76
Plantago lanceolata L. (1753) 77

FAMILIA CONVOLVULACEAE
Convolvulus arvensis L. (1753) 78
Ipomoea purpurea (L.) Roth. (1787) 79

FAMILIA CUSCUTACEAE
Cuscuta epithymum (L.) L. (1774) 80

FAMILIA SOLANACEAE
Datura stramonium L. (1753) 81
Solanum nigrum L. (1753) 82

FAMILIA ASTERACEAE
Achillea setacea Waldst. & Kit. (1802) 83
Ambrosia artemisiifolia L. (1753) 84
Arctium lappa L. (1753) 85
Artemisia annua L. (1753) 86
Carduus acanthoides L. (1753) 87
Carduus nutans L. (1753) 88
Centaurea solstitialis L. (1753) 89
Cirsium arvense (L.) Scop. (1772) 90
Cirsium vulgare (Savi) Ten. 1835 (1838) 91
Erigeron annuus (L.) Pers. (1807) 92
Erigeron canadensis L. (1753) 93
Galinsoga parviflora Cav. (1794) 94
Matricaria chamomilla L. (1753) 95
Onopordum acanthium L. (1753) 96
Senecio vernalis Waldst. & Kit. (1800) 97
Xanthium orientale L. (1763) 98
Xanthium spinosum L. (1753) 99

FAMILIA CICHORIACEAE
Chondrilla juncea L. (1753) 100
Cichorium intybus L. (1753) 101
Crepis foetida L. (1753) 102
Lactuca saligna L. (1753) 103
Lactuca serriola L. (1756) 104
Sonchus asper (L.) Hill (1769) 105
Taraxacum officinale Weber
ex Wiggins. (1780) 106

FAMILIA CAPRIFOLIACEAE
Sambucus ebulus L. (1753) 107

FAMILIA APIACEAE
Conium maculatum L. (1759) 108
Daucus carota L. (1753) 109
Eryngium campestre L. (1753) 110
Torilis arvensis (Huds.) Link (1821) 111

Bibliografie 112

DESPRE AUTOR

Marian Constantin este cercetator stiintific in domeniul biologiei. Nascut in Cocora, jud. Ialomita, a copilarit in mijlocul naturii, devenind un pasionat observator al acesteia, cu numeroasele ei fenomene. A absolvit Geologia si Biologia la Universitatea din Bucuresti si a obtinut titlul de doctor in Biologie. Este autorul mai multor carti, inclusiv din domeniul botanicii („100 de plante erbacee spontane din Baraganul Central”, 2022, „Plante ruderale si segetale din judetul Ialomita”, 2022, „Mic atlas de plante din flora Cocorei – Baraganul Central”, 2022), meteorologiei („Atlasul norilor”, 2017) si chimiei („Lectia de chimie”, 2015 si „100 de experimente de efectuat la orele de chimie din gimnaziu si din liceu”, 2017).