Accidental. Cele mai mari descoperiri stiintifice neintentionate si cum au schimbat ele lumea
Cod produs:124881|
|
Tim James |
|---|---|
|
|
Niculescu |
|
|
Descopera |
|
|
13×20 cm |
|
|
224 |
|
|
brosata |
|
|
978-606-38-1146-3 |
|
|
2025 |
39,90 lei
In stoc
Descriere Accidental. Cele mai mari descoperiri stiintifice neintentionate si cum au schimbat ele lumea
Traducere de Sorin Serb
DESPRE CARTE
„Cine a spus ca stiinta este plictisitoare? Cu siguranta, nu Tim James!”
New York Post
„Profesor de stiinte, domnul James stie cum sa atraga atentia publicului sau.”
Wall Street journal
De la un stranut neasteptat deasupra unui vas Petri, care a dus la aparitia revolutionara a antibioticelor, pana la descoperirea incredibila a cuptorului cu microunde datorita unei ciocolate ce s-a topit in buzunarul unui fizician, Accidental este o aventura palpitanta in lumea stiintei care, in general, a mers din greseala in greseala, dar care, accidental, a schimbat umanitatea in bine.
Ne imaginam ca stiinta trebuie sa fie un intreg proces de descoperiri si momente revelatoare. Dar, in realitate, stiinta greseste in 99% din cazuri.
Aproape fiecare idee care ii trece prin minte unui om de stiinta este rapid infirmata de un experiment care esueaza sau de o cercetare rivala. Dar, ocazional, numai ocazional, se intampla ca un experiment sa fie complet, iar acest lucru schimba totul, nimic din ce stiam nemaifiind la fel.
CUPRINS
Introducere – Nu trebuia sa se intample asa 11
Ce inseamna „accidental”? 13
PARTEA INTAI. Neindemanare
Buum! 17
Cand explodeaza bumbacul 18
Cioburi 20
Siii… actiune! 21
Aprinde un chibrit 22
Cauciucul saltaret 23
Angajatii sa se spele pe maini 28
Pe varful limbii 30
Pofta de dulce 32
Salvat de clopotelul lui A. Bell 33
Ratand clopotelul 37
Mentine ritmul 38
Despre utilizarea mucegaiului 40
Cum sa folosesti un pepene 43
Salvati de dezinfectant 44
Uneori, totusi, incearca 45
Impachetati-l 48
O poveste cu fulgi 48
Speram ca nu la micul-dejun 49
PARTEA A DOUA. Ghinioane si esecuri
Migrena care pune capat tuturor migrenelor 53
Cadru inghetat 56
Bezna din adancul mintii 58
Durere gastrica drastica 59
Cine a fost, de fapt, dr. Tuggle? 60
Stiinta dura 62
Forma lucrurilor viitoare 66
Murdarie regala 67
Afaceri lipicioase 71
Afaceri mai putin lipicioase 74
Plastic fantastic 76
Alunecos la uscare 79
Multa mizerie cosmica 81
Un studiu sfant si tulburator etic, Batman! 84
PARTEA A TREIA. Surprize
Afaceri cu coada 91
Cursa sobolanilor 96
Insecte folositoare 100
Insecte nefolositoare 102
Socant 105
Cand cifrele tale sunt gresite 107
Da, sunt mandru de mine 108
Neobisnuitul curcubeu al lui Newton 110
Pe urmele lui Ernest 119
Premiul Nobel care nu a fost 122
Cine l-a comandat? 126
PARTEA A PATRA. Evrika
Adevarul gol-golut 131
Pleosc-fleosc 134
Mere cazatoare 135
Doar o bobina de asta data 138
Totul este relativ 139
O alta poveste despre lumina 142
Scandalul vietii 143
Solutia de curatat toalete 148
Epilog: Asteptand neasteptatul 151
Tabelul periodic al… „hmmm?” 155
ANEXA 1: Cum se formeaza curcubeiele 187
ANEXA 2: Ecranul argintiu 193
ANEXA 3: Atomi instabili 195
ANEXA 4: Fizica cuantica rezumata intr-o anexa stupid de scurta 197
ANEXA 5: ADN antiparalel 200
Multumiri 203
Referinte bibliografice 205
INTRODUCERE
Nu trebuia sa se intample asa
Stiinta este chinuitor de inceata. Progreseaza cu pasi de melc deceniu dupa deceniu. Verifica de trei ori fiecare rezultat, astfel ca, atunci cand o ipoteza este confirmata sau infirmata, cei care au propus-o primii sunt, adesea, fie pensionati, fie morti. Aceasta monotonie apasatoare poate parea fara rost, dar este intru totul intentionata, pentru ca este cea mai buna modalitate de a ne asigura ca ne putem baza pe aceste rezultate.
In filme, cum stim, lucrurile functioneaza cu totul altfel. Savantii de la Hollywood fac intotdeauna descoperirile la repezeala, in ultima clipa, intr-un moment de iluminare, facand pariuri riscante si, de cele mai multe ori, accidental.
La urma urmei, practic fiecare supererou isi capata puterile din intamplare. Este muscat de un paianjen radioactiv, de pilda, sau cade intr-o cuva cu tipari electrici. Sau, pur si simplu, intra intr-un accelerator de particule. Daca e sa ne luam dupa filme, accidente de laborator se petrec mereu – si mereu sunt extrem de utile. Sa va spun insa ceva care o sa va uimeasca: filmele nu mint. Ocazional – doar ocazional – stiinta chiar asa functioneaza.
Se presupune ca stiinta este ca o moara care macina predictii spulberate si experimente esuate, dar din cand in cand stelele destinului se aliniaza si ne scot de pe traseele obisnuite, propulsandu-ne catre o victorie neasteptata si neintentionata.
De fapt, este infricosator cat de des a avut specia noastra, pur si simplu, noroc. Dupa cum vom vedea, unele dintre cele mai importante inventii care au salvat vieti si au dus la descoperiri extraordinare despre Univers au fost facute doar pentru ca ceva undeva a mers prost.
Dar aceste intamplatoare frisoane ale descoperirilor sunt cele care fac stiinta interesanta. Niciodata nu stii cand esti pe punctul de a schimba lumea, niciodata nu stii de unde va rasari urmatoarea mare idee. Uneori, nu faptul ca te afli unde trebuie cand trebuie porneste o revolutie, ci faptul ca te afli unde nu trebuie cand nu trebuie.
CE INSEAMNA „ACCIDENTAL”?
Scrierea unei carti despre accidente te obliga cu adevarat sa te gandesti la semnificatia termenului „accident” si, de asemenea, sa descoperi cat de inutile pot fi uneori dictionarele. La urma urmei, ce este mai exact o descoperire accidentala?
Intr-un fel, toate descoperirile sunt accidentale, deoarece, prin definitie, nu le facem intentionat. Nu putem sa stam intr-o zi cu ochii in patru si sa ne spunem: „Am hotarat sa descopar ceva in aceasta dupa-amiaza”. Revelatiile stiintifice se intampla cand se intampla si nimeni nu-si da seama ca este pe cale sa faca o descoperire decat atunci cand o face.
Asta nu inseamna, desigur, ca oamenii de stiinta bajbaie prin laborator, sperand sa aiba un noroc orb, dar fiecare pas care duce la o revelatie monumentala a fost facut de cineva care nu era sigur ca este pe drumul cel bun. Trebuia doar sa aiba speranta.
Pe de alta parte, faptul ca nu se ajunge intentionat la vreo descoperire stiintifica nu inseamna ca fiecare descoperire stiintifica este rezultatul unui accident? Ei bine… cam asa ceva.
Ca sa nu scriu o carte despre intreaga cunoastere omeneasca am decis, totusi, sa ordonez putin lucrurile si sa stabilesc urmatoarele patru categorii.
Partea intai: Neindemanare
Cea mai pura forma de descoperire accidentala o datoram lipsei noastre de indemanare veritabila, fie ea fizica sau intelectuala. Aici, vom analiza cercetatorii care au zbarcit-o in mod lamentabil, dar totusi au reusit sa-si transforme esecul in maretie.
Partea a doua: Ghinioane si esecuri
Uneori, o greseala nu are loc din vina cuiva, este pur si simplu ghinion. In aceasta sectiune a cartii, vom analiza momentele in care toate merg pe dos pentru cineva sau cand un experiment nu produce rezultatul dorit – si, cu toate acestea, totul e bine cand se termina cu bine.
Partea a treia: Surprize
In rare ocazii, stiinta este aplicata corect si experimentul nu este un dezastru. Dar, chiar si atunci cand totul merge bine, pot aparea rezultate la care nu ne asteptam. In cadrul acestei categorii vom analiza momentele in care o descoperire intamplatoare s-a dovedit a fi mai importanta decat ceea ce incercau, de fapt, cercetatorii sa gaseasca.
Partea a patra: Evrika!
Aceste momente sunt extrem de rare, deoarece ideile definitorii pentru o epoca nu apar din senin in mintea oamenilor. Pentru ca o descoperire sa devina un adevarat moment „Evrika”, am definit-o ca fiind „o descoperire majora facuta de cineva pe baza unei mici observatii sau a unui comentariu aparent nesemnificativ.”
Produse similare
Incursiune in istoria ingineriei. De la roata la tehnologia informatiei
In stoc
Parcul National al Stiintei si Tehnicii. Propunere de realizare
In stoc
Sub cupola Academiei Romane. Discursuri de receptie ale inginerilor
In stoc








