Controversiada

PREFATA

Simple controverse

Am pus titlul acestei prefete inspirandu-ma dintr-o scriere foarte en vogue cu mai multe decenii in urma, ea apartinand unui autor, si el, en vogue cu mai multe decenii in urma.

Nicolae Vasile este, in felul sau, un postmodernist, dar el nu face un aliaj, in cazurile reusite, ori un mixtum compositum, (atunci cand e vorba de rateuri), intr-o lucrare a sa anume, asa cum procedeaza, ca sa dam exemplul cel mai elocvent artistic, Mircea Cartarescu. In cartile sale, aliajul reiese din juxtapunerea textelor apartinand unor diverse „genuri” literare intr-un singur volum. Pot sa pretind ca sunt un cunoscator al scrierilor beletristice ale autorului. L-am comentat nu o singura data, iar un articol sintetic despre opera sa a aparut in primul volum al unei Enciclopedii a literaturii acestui inceput de secol si mileniu, curajoasa intreprindere fiind coordonata de Nicolae Vasile insusi.

In carte gasim in esenta, dupa cateva consideratii cu valabilitate unanim admisa, ele fiind oarecum de factura teoretica, o nuvela careia i se adauga o piesa de teatru, carora li se adauga cateva pagini de memorialistica. Cocteilul literar nu este complet insa, Nicolae Vasile incheind cartea cu cateva Aforisme, specie literar-filosofica ce rezista prin valabilitatea unor enunturi sententioase, formulate sintetic si cu forta de patrundere filosofica, ele impresionand totodata si prin plasticitatea formularilor. Aceasta este valabil, desigur, in cazul aforismelor reusite, altminteri fiind vorba de o insiruire de simple vorbe goale, cum e in cazul, de pilda,”cugetarilor” unui anume N.N.Negulescu.

Nuvela ar fi despre doi eroi ai timpurilor noastre, ca sa parafrazez titlul unei celebre naratiuni a marelui romantic rus Lermontov, care sunt, si ei, niste ciocoi noi cu bodyguard, precum personajele de prim-plan ale unui valoros roman al lui Dinu Sararu. Unul este Rares, un tip cultivat, citit, manierat, care de la un punct incolo isi foloseste toate calitatile, desi pastreaza o oarecare eleganta formala, pentru a deveni o lichea afacerista, cum sunt mai toti oamenii care au facut cariera in Romania postcomunista, el ajungand a fi chiar ministru. Asadar personajul deviaza de la o structura sa nativa de intelectual, (desi aceasta este a unui individ mediocru), spre aceea a unei pramatii veroase, el respingand, ca sa dau un exemplu la intamplare, solicitarile unor firme romanesti, cel putin la prima tentativa a acelora, si admitand, din motive de inteles la mintea cocosului alte solicitari, anume ale unor firme straine, banoase, care pot scoate din chimirul lor cat mai mult pentru a varsa in al lui.

Alt ciocoi al vremurilor noastre este Raul. In ciuda numelui sau, nu are nimic din nobletea unui cunoscut erou omonim din literatura romantica universala. E vorba de un avocat rapace, putred moralmente pana in maduva oaselor, care in perioada predecembrista obisnuia sa joace cu asiduitate poker, pana ajunge ca o partida interminabila din acest joc sa si-o dispute cu colegii de camera la puscarie. Ca si in binecunoscutul roman al lui Nicolae Filimon, considerat de unii a fi intemeietorul epicii de anvergura in literatura romana moderna, (desi chiar pe acest plan e depasit axiologic de Bolintineanu), naratiunea rezista prin tabloul de ansamblu, iar nu prin amanunte. Unele din acestea sunt relevante insa. Raul- devenit din delicvent de drept comun in comunism, aidoma lui Gelu Voican Voiculescu, un avocat respectat si terorizant in etapa capitalismului salbatic din Romania- nu catadicseste sa vina la intalnirea lui Rares cu alt potentat al momentului si le trimite celor doi un fel de bacsis, anume un whiskey de cea mai buna calitate, in sfarsit pentru ca injosirea sa fie deplina din partea acestei reincarnari a lui Dinu Paturica, apare el insusi dinaintea celor doi, in pijamale, acestia fiind, bineinteles, intoliti la patru ace.

Scriitorul urmeaza si mai departe aici modelul lui Nicolae Filimon: ca si Dinu Paturica, cei doi vor sfarsi intr-un chip trist. Nicolae Vasile uita sa noteze ca si aici se produce o anume rotatie a cadrelor, in sensul ca unii care pierd puterea, avand si aici atatea exemple in vremurile noastre, sunt plimbati incatusati, sunt bagati la zdup, pe urma sunt eliberati, vine randul altora sa fie la putere si sa fie protagonisti involuntari ai circului exhibitiei infatisarii lor cu mainile legate si tot asa, ca in Revizorul lui Gogol sau Principele lui Eugen Barbu.

A doua sectiune este o piesa de teatru. Un anume Nelu, in prima parte a lucrarii, vorbeste intr-un fel de teleconferinta cu fiul, fiica si cu sotia sa. S-ar putea observa aici ca este ilustrat eternul conflict dintre generatii, pe care Turgheniev l-a definit explicit a fi ca atare intr-un celebru roman al sau, desi el este vizibil in atatea opere literare, inclusiv in spumoasele comedii ale lui Alecsandri.

Intr-una dintre ele, tinerii bonjuristi, invesmantati cu frac, camasa alba, papion, fac haz de o tombatera, asadar de un boier care a conservat vestimentatia fanariota, cu islic, calimari etc. Boierul ii intreaba, intrigat de ce rad de el, iar finii juni, educati la Paris si care si-au insusit finetea umorului francez, le explica ca rad de el pentru ca blana lui este de ras. Finetea in confuzia premeditata intre o izbucnire fiziologica umana si blana unei feline este si ea o ilustrare pe o cale comica, iar nu dramatica, precum la Turgheniev, a conflictului dintre generatii.

La Nicolae Vasile acest conflict se resimte in discutia lui Nelu cu progeniturile sale. Nucleul comic, deci substantial artistic al intregii lucrari dramatice, il constituie faptul ca, desi se discuta in contradictoriu, bineinteles, in legatura cu cine are dreptate, anume reprezentantii mentalitatii mai vechi in raport cu conditiile de azi ori ai celei mai up to date, Nelu continua sa mestece cu un facalet intr-un ceaun in care se prepara un magiun, pentru ca acesta sa se inchege. Nicolae Vasile demonstreaza cu acest prilej ca ar putea fi un comediograf aflat la nivelul unor Aurel Baranga, Ion Baiesu sau Teodor Mazilu.

In sfarsit, dupa douazeci de ani, (termenul desfasurarii etapei urmatoare este stabilit de Alexandre Dumas – tatal prin insusi titlul unui celebru roman al sau), cei din generatia noua se aduna acasa, dupa peregrinarile din tinerete, („ale tineretii valuri!”, cum prea bine zice Caragiale), nimeni nu renunta, bineinteles, ei si parintii lor, la binefacerile internetului, privit cu atata evlavie, ca o icoana facatoare de minuni. Aici Nicolae Vasile se dovedeste un scriitor realist, care, precum Tipatescu din O scrisoare pierduta, nu se imbata cu apa rece a ideii ca exista o reala revolutie a mentalitatii si a mentalului speciei careia ii apartine. Adoratia sans rivages a ramas, numai ca ea nu se mai manifesta pentru un obiect de cult, ci pentru un rod al tehnologiei moderne.

Urmatoarea parte a scrierii este si cea mai valoroasa. Caracterul ei este memorialistic. Pentru noi pare ciudat ca un om energic si plin de farmec ca Nicolae Vasile, farmecul insusi neputand fi conceput in afara vitalitatii, si-a petrecut adolescenta intr-un anume sanatoriu de la Mangalia. Acesta nu e o exceptie. Atatia care par ca au o sanatate de fier cad biologic repede, atatia care sunt intr-o prima etapa vedetele liceului se prabusesc in anonimat.

De neuitat raman aici notatiile despre mirosul gutuilor, de un parfum asemanator al gustului fructelor insesi. Voluntar sau involuntar, paginile au intr-un chip original o pecete proustiana. Gutuia scriitorului nostru isi afla ascendenta in madeleina a acestui mare scriitor al primei jumatati a secolului trecut, acest Balzac, (dar de o personalitate intrinseca izbitoare, al literaturii post-balzaciene). Cel care a creat In cautarea timpului pierdut era obsedat in chipul cel mai benefic artistic de un anume parfum, perceptia sa in ordinea finetii olfactive fiind precedata de aceea a lui Zola din Pantecele Parisului.

O pagina de mare efect a scriitorului nostru este aceea a beznei totale din curtea casei parintesti pe vreme de noapte. Parca e vorba de bezna din proza existentialista, aceasta din urma nefiind perceptibila fizic, ci in planul metafizic al destinului fiecaruia dintre noi: nimeni nu stie care e sensul traseului sau in existenta.

Cartea are nu mai putin un substrat realist. E vorba de un om de o recunoscuta capacitate stiintifica, un manager care a condus colective de mii de oameni si care acum, iata, a ajuns sa nu mai stie, dupa pensionare cu ce sa se ocupe. Nu mai stie pe moment, pentru ca imediat isi gaseste un nou fagas sau, ca sa folosesc un cuvant cu o rezonanta foarte antipatica din punctul meu de vedere, se reinventeaza. Va deveni scriitor si va incuraja o anume miscare literara, va fi coordonatorul unei vaste enciclopedii a literaturii acestei etape matinale de secol si mileniu.

E foarte bine ca Nicolae Vasile are o perspectiva pozitiva asupra scrisului sau si considera ca lucrarile sale sunt deosebit relevante, unele avand o anume pecete apasata autobiografica, el vorbind despre sine ca romancier, iar iubita sa fiind o anume actrita si dramaturga care beneficiaza de o dubla cetatenie. Superioritatea acestor pagini se datoreaza faptului ca, dincolo de fanfaronada de suprafata, un cititor atent observa amaraciunea din substrat: ca orice om superior, Nicolae Vasile se simte un neimplinit.

In sfarsit, in Aforisme bate puternic vantul amaraciunii, caci aici se ilustreaza celebrul leitmotiv al Ecleziastului: Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni. Sau, asa cum a formulat la fel de pregnant la noi Maiorescu: Care e folosul folosului?

Eugen Lovinescu afirma ca, la multi ani dupa lectura cartii, din Ion al lui Rebreanu iti ramane in minte scena in care ilustrul personaj saruta cu evlavie pamantul. Din intreaga carte a lui Nicolae Vasile iti va ramane in timp, fara indoiala urmatoarea reflectie dureros de adevarata: un barbat cand se casatoreste, urmand invatatura biblica, lasa pe mama si tatal sau pentru femeia sa. Completarea e amara, iar ea constituie nucleul valoros al acestei cugetari cu valabilitate puternica in viata multora: ii lasa pe aceia care i-au dat nastere pentru a se ocupa de sotia sa si de familia acesteia. Despre un tanar casatorit se scrie, intr-un delicios, dar si profund pasaj din carte, ca era un barbat bun la toate: repara orice in casa si in afara casei in care convietuia cu tanara sa sotie. Dar, invechindu-se casatoria, femeia observa ca el a inceput sa faca de mantuiala treburile, reparatiile nu mai sunt bune etc. Intr-o convietuire indelungata, oricat ai fi de geniu, ajungi a fi in ochii consoartei un tont.

Il astept pe Nicolae Vasile cu un roman sintetic, de ample dimensiuni, care sa dea cu adevarat si pe deplin masura talentului sau.

Victor Atanasiu

CUPRINS

Prefata de Victor ATANASIU 8

Mama, tata, familie 16

Barbatul. In persona 20

Barbatul. In acta (Extazul puterii) 46

In nomine hominis (Controversiada) 73

In nomine padre (Gradina cu gutui) 123

Aforisme 167

Bibliografie de autor 177

BIBLIOGRAFIE DE AUTOR – Nicolae VASILE

Punctul de sprijin, Roman, Editia 1, Editura Mediamira, Cluj-Napoca, 2000;
Echilibrul Marinarului, Roman, Editura AGIR, Bucuresti, 2006;
Punctul de sprijin, Roman, Editia 2, Editura AGIR, Bucuresti, 2007;
Stiinta si prejudecati, Eseu, Editia 1, Editura Electra, Bucuresti, 2010;
Reinventarea omului, Eseu, Editia 1, Editura Bibliotheca, Targoviste, 2011;
Reinventarea omului, Eseu, Editia 2, Editura Bibliotheca, Targoviste, 2012;
Omul ciclic, Poezie, Editura AGIR, Bucuresti, 2013;
Taxa lui Caron, Poezie, Editura Editgraph, Buzau, 2014;
Stiinta si prejudecati, Eseu, Eeditia 2, Editura Electra, Bucuresti, 2014;
Universul ciclic, Poezie, Editura LAURENT, Bucuresti, 2015;
Romanul ciclic, Proza scurta, Editura AREFEANA, Bucuresti, 2015;
Dominoul iubirii, Roman, Editura INSPIRESCU, Satu Mare, 2015;
Dominoul iubirii. Raiul, Roman, Editura AREFEANA, Bucuresti, 2016;
Sistemismul, Filozofie, Editura Favorit, Bucuresti, 2017;
Gradina Domnului, Poezie, Editura AMANDA Edit, Bucuresti, 2017;
Poeziile copilariei, Poezie, Editura AMANDA Edit, Bucuresti, 2017, in colaborare cu: Corneliu Cristescu, Doina Barca, Viorel Martin, Rodica Vataman Subtirelu;
Iosca, Sica si Mitica, Editura BIBLIOTHECA, Targoviste, 2017;
Zana si Viata, Roman, Editura AREFEANA, Bucuresti, 2017;
Ingineri, Scriitori si publicisti, Istorie literara, Editura AGIR, Bucuresti, 2017, in colaborare cu Ioan Ganea-Christu;
Clubul, Roman, Editura AREFEANA, Bucuresti, 2018;
Sistemismul. Bazele stiintifice, Filozofie, Editura BOGDANIA, Focsani, 2018;
The Systemism, Filozofie, Editura Favorit, Bucuresti, 2018;
Citadela Perpetua, Filozofie, Editura Neverland, Bucuresti, 2018;
Inceputul cercului, Poezie, Editura Arefeana, Bucuresti, 2019;
Hectomeronul Coronavirus. O suta de ganduri din pandemie, proza scurta, Editura Favorit, Bucuresti, 2020;
Enciclopedia SCRIITORI din GENERATIA 2000 (coordonator), istorie literara, Editura UZP, Bucuresti, volumul I, 2020, volumul II, 2021.