Epigrame viole(n)te in 927 de cartuse

CATRENE CRITICE CARITABILE

I

Creatia d-lui Lazar Avram se constituie dintr-o dedublare a inspiratiei intelectuale, pe de o parte, din lucrarile cu caracter ingineresc in domeniul forarii sondelor si exploatarii zacamintelor de petrol si gaze, ca profesor dr. al Universitatii de Petrol si Gaze din Ploiesti (absolvita ca sef de promotie, 1980), autor a zeci de cursuri si sute de articole in specific, colaborator la nenumarate contracte de cercetare tehnostiintifice in tara si strainatate, iar, pe de alta parte, de literatura beletristica – proza, poezii, memorialistica s.a., care nu sunt violon d`Ingres, ci o a doua vocatie. Si parca nu intamplator, s-a nascut in comuna transilvana Maieru (16 mai 1955), in care si-a facut primele clase primare clasicul literaturii romane, Liviu Rebreanu (in clasa tatalui) si unde s-a nascut fratele marelui scriitor – Emil (17 dec. 1899), prototipul lui Apostol Bologa din romanul Padurea spanzuratilor. In Maieru functioneaza Muzeul ”Cuibul visurilor” (1958), care adaposteste manuscrise, carti rare, obiecte personale apartinand lui Liviu Rebreanu si comunitatii locale, numele institutiei provenind de la titlul nuvelei acestuia, sinonim cu cel al romanului scriitorului german Erich Maria Remarque (1930), muzeu sustinut de Consiliul Comunal si amenajat de prof. Sever Ursa, muzeograf consacrat. Este interesant faptul ca numele de botez / familie Lazar Avram fac parte din onomasticul biblic – Lazar, forma greaca pentru ebraicul Eleazar, insemnand ”Cel ajutat de Dumnezeu” (Luca 16, 20; Ioan 11, 1, 15), iar Avram, insemnand ”Tatal multimii” (Fac. 12, 15, 13-16). Digresiunile facute pana aici sunt paralele, dar nu straine de capacitatile de creatie tehno-literare ale autorului volumului Dincolo de semne (Editura Karta-Graphic, Ploiesti, 2017, 462 pag.), un compozit intre aforistica-memorialistica-proza scurta, cuprinzand trei parti distincte: I. Mereu in cumpana, gandul; II. Intre lacrima si suras; III. Lumina in spirala, cu o prefata semnata de literatorul prof. univ. dr. Ion Balu si o postfata de scriitoarea Cleopatra Lorintiu, carte segmentata in 1664 de consemnari. Dar nu la aceasta carte diaristica ne-am propus sa adastam, ci la epigramele distinsei personalitati accentuate ca om de stiinta / profesor universitar / scriitor, pline de harismele intelepciunii traditionale. S a nu uitam ca aristrocratia romaneasca se trage din tarani (in prezent, numiti globalistic ”fermieri”), purtatorii / creatorii culturii stramosesti, dupa cum sustinea, inca pe la 1924, exegetul Garabet Ibraileanu, referindu-se la opera lui Ion Creanga si nu numai la acest mare clasic al artei literare culte daco-romane. D-l Lazar Avram provine din atare etnos national, care nu s-a rupt de cultura poporana, devenind homo universitaris, ci dimpotriva, si-a dat masura proprie, atat tehno-stiintei, cat si artei literare.

II

Dupa patru carti de poezii, editate intre 1994-2008, dintre care una bilingva, romana-franceza, vine cu aceasta antologie titrata Epigrame viole(n)te in 927 de cartuse, cu jocuri de idei finalizate in poante spirituale, cu rime saltarete, tintind direct si irevocatoriu ipocrizia, delatiunea, necinstea etc. sub toate formele lor de manifestare. Dispuse in cinci cicluri – I. Samburi de altoi / Ochi de veghe (1-185); II. Boabe de pastai / Imposibila oprire (186497); III. Coji de toamna / Fara noima (498-594); IV. Volbura / Avocatul sopronului (595-897); V. Amintiri… amintiri / Timp si destin (898-927) – aria de investigatie se structureaza in intersectii relative, cu umor ager si ironie vanoasa, cu portrete in aqua forta, ingeniozitatea imbogatita in tuse absurde prin sagacitate clementa, totusi: ”In concediu, cel putin, / Seara, plini de energie, / El vrea tuica s-apoi vin, / Ea vrea simplu, o tarie” (De gustibus, 51); ”In complexu` alimentar, / Oachesa care serveste / Nu te-nsala la cantar, / Cat te-nsala cand ocheste…” (Comprehensiune, 69); ”Ca-i franare sau ciocnire, / Ca-i captura sau rodeo, / Astazi, marea ei iubire / Se cheama Alfa Romeo!” (Julieta moderna, 102); ”Sa-i sorb dragostea incet? / Sigur, nu tine figura… / Cum sa-i ceri unui poet / Sa bea vin cu picatura?” (Perceptie lirica, 185). Alte catrene, desi par ”usure” in metamorfoza lor, filtrate prin site fine, originale, miezoase, sunt incarcate cu sensuri ascunse la o lectura grabita. Subiectele luate / extrase din medii sociale diverse dau de fiecare data cu tifla ticalosilor, fiind incarcate cu ”fitile” si ”cuie” la adresa moralitatii ”subtiri”: ”De succes ca sa ai parte / Intre oamenii alesi, / Nu poti trece mai departe / Fara ca sa stii sa iesi” (Dincolo de chibzuinta, 187); ”Vrei cu Donici sa cutreieri / Zarea stransa ca-n arnici? / Hm! Acum in loc de greieri, / Canta fostele furnici…” (Dincolo de fabula, 205); ”Zise Vali, pupe-l zmeii!, / Tainuit, discret, in soapta: / – Cum avem ziua Femeii, / Vreau si noaptea pentru-amanta!” (Zise Vali Batistatu, 237); ”Domnu` Jude, va asigur, / Ca desi-s demult luati, / El traieste mai mult singur, / Ea, retrasa… cu barbati…” (Marturie, 242). Interesant este faptul ca, nu de putine ori, textul pare academic, stilul ales, dar pigmentat cu accente polemice acrosante, ”secretiile” fiind pe cat de sincere, pe atat de critice, un amestec de biografie romantata, care sa trezeasca interesul cititorului: ”Ca profesor, pe tacute, / (O spun sincer cu decenta) / C-am iubit femei trecute. / Da. Trecute de licenta” (Cu schepsis, 254); ”La petreceri cu ursita / Cand se-ncinge alauta, / El aplica tropotita / Si, din cand in cand, batuta…” (Rafinament stilistic, 259); ”Cand sotia il instruna, / Socoteste cam asa: / – Ca sa-mi cante bine-n struna, / Pun pe nu in loc de da.” (Paulica Voicu, 273); ”Imi place vanatoarea, ca atare, / Industrial-sportiva, ca la carte; / Urasc nespus pe cea deexterminare / Si o ador pe-aceea de amante…” (Imi place vanatoarea…, 283). Cum traim intr-un prezent incert, modelele se schimba si ele, fie din climatul familial, fie intelectual, epigramistul ocoleste starile contradictorii, paronia, dar sub masca unor gesturi intelectualiste, fals modeste, sunt vizate posturile semisferto-doctilor, a palavragiilor omniprezenti ce se vor a fi de prestigiu: ”Tot vorbindu-i de deochi, / Doctorul, nervos, ii spune: / – Dupa mers si dupa ochi, / Ai boala vacii nebune!” (Bazdac, 305); ”Imi soptea un om de bine / Ca-s tradusi, fara sa stie, / Unu-n doua limbi straine, / Celalalt doar de sotie…” (La o lansare de carte cu doi autori, 337); ”Spadasin cu zvac la dame / A reusit, cu mult temei, / Sa-ncruciseze-n epigrame / Si trupuri albe de femei.” (Unui epigramist necunoscut, 343); ”Tare mult au descalcit / Intr-o lume incalcita: / El, profesor pretuit, / Ea, profa nepretuita…” (Amicilor Dana si Neluta B., 373). Autorul e dur, dar drept si actual, construind cu seriozitate si discretie situatii din argoul tabloidelor de scandal, biciuind rolul nociv devastator, in plan moral si spiritual, perversul, vedetele supraevaluate, minciuna, fiind si autocritic cu propriul sau volum de… semne. Cu onestitate, epigramistul pune intre paranteze critice falsele valori, abandonandu-le de la caz la caz, nuantate, potrivite gustului sau ca pe niste iluzii pierdute sau dosite cu cinism, fiind fara noima: ”Ea visa si el cobea, / Dar la urma, ce noroc! / Ea sa-l afle in cafea, / El, in cartile de joc!” (Dincolo de talc, 428); ”- De la care semn nespus / ?i-a fost dragostea stapana? – De la foarte bine-n sus, / Cum ar zice ne`ntu Vana!” (Raspuns unei intrebari legate de volumul ”Dincolo de semne”, 434); ”Intr-o larga-asertiune / (Spre-a nu fi interpretat!) / Treaba in directiune / O regleaza regulat!” (Unui director, 468); ”Bate vantul peste gand, / Maiereanco de pe deal! / Toamna mi-e, si in curand / Fi-vom frunze de Ardeal!” (Melancolica, 549). C arturar ca un mizantrop incurabil (cum altfel sa fie un epigramist notoriu?), ramane, totusi, pana aproape de final un copil capricios, desi crud si razgaiat datorita temperamentului sau usor tepos, ascuns de fiecare data sub sopronul delicatetei civilizate. Se vrea, in acelasi timp, si avocat si procuror si judecator, ”tragand la pace”: ”Dupa foste, dupa fosti, / Toarce gandul pe pustii, / Fiindca dupa ce cunosti / E mai bine sa nu stii…” (Dincolo de intuitie, 565); ”Zise cuscru-n doza fina, / Despre batranescu-i trai: / – Gaini am cam o duzina, / Nu mai am prea mult malai…” (Adrian Calin, 575); ”Lecturat-am, asadar, / Cartea-ti despre zacamant. / Totu-i impecabil, doar / Continutu-i la pamant…” (Referinta critica, I. N., 613); ”Eu nu-nteleg cum o valoare, / Un bun profesor vreau sa zic, / Sa reprezinte-un rector care / In fond nu-nseamna mai nimic?!” (Unui coleg care-l reprezinta pe rector in diferite ocazii, 624). Nu sunt iertate nici politicianismul, avaritia si coruptia in noua societate democratica post-decembrista: ”DNA – sitari sau corbi – / In justitie se vede, / Unii se prefac ca-s orbi, / Altii vad ce nu se vede…” (In justitie…, 791); ”Nenea Secu, in schimbare, / A pastrat semne-n decor: / Unii-n fata cu topoare, / Altii, coada de topor…” (Nenea Secu, 796); ”Potlogari din tara mea, / Porecliti de nat, baronii, / Vor sa-mparateasca lumea / Cum pe vremuri, faraonii…” (Opinie, 866); ”- Niciun combinat de stat / N-a ramas in Romania? / – Cum sa nu! S-au combinat / Jaful si Turnatoria!” (Caleidoscop post-decembrist, 870).

Incheierea epigramistica este triumfalista, autorul dedica fostilor colegi de liceu de altadata cate un catren de laudatio fide, portretizandu-i cu umor si prietenie nestramutata.

III

Nu am verificat daca aceste sute de catrene pontoase ale cartii d-lui Lazar Avram depasesc intrucatva creatiile epigramistilor nostri – Al. Macedonski, Pastorel Teodoreanu si nu numai, alaturi de cei contemporani, insa este sigur ca multe dintre ele au spuma acida / vitriolanta / fortoasa asemanatoare cu a multora dintre cele care circula cu francheta in mediile culturale. Timpul va decide.

Mircea Colosenco 14 octombrie 2018