Natyasastra. Tratat de arta dramatica

Traducere din limba sanscrita de Amita Bhose si Constantin Fagetan

DESPRE CARTE

Natyasastra – tratatul de dramaturgie indiana – sustine ca arta, mestesugul, invatatura, gandul sau intelepciunea care n-au fost manifestate in teatru nici nu exista. Conform gandirii indiene, arta nu reprezinta un scop in sine, ci o cale a realizarii unei experiente launtrice, a regasirii omului in propriul sau suflet. Traditia indiana socoteste dramaturgia genul desavarsit al literaturii, teatrul – cea mai cuprinzatoare forma a artei, fiindca el constituie o sinteza a tuturor domeniilor de arta, precum literatura, muzica, pictura, sculptura, arhitectura si dans. De aceea, Natyasastra este in acelasi timp cartea fundamentala a esteticii indiene.

Tratatul estetic Natyasastra se ocupa de toate amanuntele posibile ale aspectelor literare, artistice si tehnice. In cele 37 de capitole ale lui, textul descrie mitologia originii teatrului, stabileste si nuanteaza conceptele de rasa (experienta estetica) si bhava (sentiment), precum si canoanele esteticii literare. Trateaza clasificarea pieselor de teatru, tipologia personajelor, structura piesei, prozodia si dialectologia in contextul dramaturgic, stiluri regizorale, distribuirea rolurilor, interpretarea prin rostire si gestica, expresii faciale si miscarea membrelor, tehnica dansului, principiile muzicii si folosirea instrumentelor muzicale. Nu neglijeaza nici discutiile asupra costumatiei, machiajului sau a bijuteriilor, nici instructiunile amanuntite despre arhitectura scenei si a salii.

Teatrul, cel mai eficace mijloc al comunicarii mesajului artistic, exploreaza principiile estetice pe deplin. Indicatiile formulate in Natyasastra au indrumat generatii de autori, regizori si actori in conceperea piesei si prezentarea spectacolului; totodata le-au oferit spectatorilor, de-a lungul secolelor, pregatirea necesara pentru aprecierea unei opere de arta. Receptarea artei are aceeasi importanta in estetica indiana ca si crearea ei.

Meritul incontestabil al teatrologiei sanscrite consta in analiza subtila a elementelor psihice, pe baza carora au fost fixate codurile artistice si estetice. Prestigiul imens de care s-a bucurat Natyasastra in lumea indiana a facut ca regulile codificate in ea sa devina norma la care se vor raporta ideile estetice si productia artistica pana aproape de secolul XX.

Prima traducere a tratatului de arta dramatica in Europa.

In estetica indiana, receptarea artei are aceeasi importanta ca si crearea ei. Traditia indiana socoteste dramaturgia drept genul desavarsit al literaturii, teatrul fiind o sinteza a tuturor artelor – muzica, pictura, sculptura, arhitectura si dansul. Natyasastra este, in acelasistimp, cartea fundamentala a esteticii indiene. Tratatul estetic Natyasastra se ocupa de toate aspectele literare, artistice si tehnice. Teatrul, cel mai eficace mijloc al comunicarii mesajului artistic, exploreaza principiile estetice pe deplin. In cele 37 de capitole, textul descrie mitologia originii teatrului, stabileste si nuanteaza conceptele de rasa (experienta estetica) si bhava (sentiment), precum si canoanele esteticii literare; trateaza clasificarea pieselor de teatru, tipologia personajelor, structura piesei, prozodia si dialectologia in contextul dramaturgic, stilurile regizorale, distribuirea rolurilor, interpretarea prin rostire si gestica, expresiile faciale si miscarea membrelor, tehnica dansului, principiile muzicii si folosirea instrumentelor muzicale. Nu neglijeaza nici discutiile asupra costumatiei, machiajului sau a bijuteriilor, nici instructiunile amanuntite despre arhitectura scenei si a salii. Indicatiile formulate in Natyasastra au indrumat generatii de autori, regizori si actori in conceperea piesei si prezentarea spectacolului si le-a oferit spectatorilor, de-a lungul secolelor, pregatirea necesara pentru aprecierea unei opere de arta. Prestigiul imens de care s-a bucurat Natyasastra in lumea indiana a facut ca regulile codificate in ea sa devina norma la care se vor raporta ideile estetice si productia artistica pana aproape de secolul XX.

CUPRINS

Cuvant inainte (Carmen Musat-Coman)
Istoricul traducerii. (Amita Bhose)
Natyasastra – Cartea teatrului (Amita Bhose) Introducere
Prefata (Constantin Fagetan)
Reguli de pronuntie (Amita Bhose)
Capitolul I. Originea teatrului
Capitolul II. Construirea salii de spectacol
Capitolul III. Venerarea zeitatilor scenei
Capitolul IV. Caracteristicile dansului tandava
Capitolul V. Preliminariile scenice
Capitolul VI. Rasa – experienta estetica
Capitolul VII. Prezentarea starilor emotive
Capitolul VIII. Utilizarea membrelor secundare
Capitolul IX. Reprezentarea gestuala
Capitolul X. regulile privitoare la cari
Capitolul XI. Executarea miscarilor maala
Capitolul XII. Executarea mersului pe scena
Capitolul XIII. Descrierea zonelor scenei, practicilor teatrale si manierelor regionale
Capitolul XIV. Regulile prozodiei
Capitolul XV. Definirea metrilor poetici
Capitolul XVI. Caracteristicile compozitiei dramatice
Capitolul XVII. Folosirea limbajelor si regulile intonarii
Capitolul XVIII. Cele zece tipuri de piese
Capitolul XIX. Definirea segmentelor piesei
Capitolul XX. Clasificarea stilurilor
Capitolul XXI. Costumatia si machiajul
Capitolul XXII. Reprezentarea generala
Capitolul XXIII. Arta galanteriei
Capitolul XXIV. Tipurile personajelor masculine si feminine
Capitolul XXV. Reprezentarea variata`
Capitolul XXVI. Clasificarea rolurilor
Capitolul XXVII. Manifestarea succesului in teatru
Capitolul XXVIII. Despre muzica instrumentala
Capitolul XXIX. Despre instrumentele cu coarde
Capitolul XXX. Despre instrumentele de suflat
Capitolul XXXI. Despre tala
Capitolul XXXII. Cantecele de tip dhruva
Capitolul XXXIII. Calitatile si defectele cantaretilor
Capitolul XXXIV. Despre instrumentele de percutie
Capitolul XXXV. Distribuirea rolurilor
Capitolul XXXVI. Blestemul aruncat asupra teatrului
Capitolul XXXVII. Dezvaluirea tainei teatrului
Terminologie, vocabular (Amita Bhose)
Indice de termeni tehnici si nume proprii