O scrisoare pierduta. Editie bilingva romana-bengali

DESPRE CARTE

Traducere in bengali de Amita Bhose

Prima traducere a lui Caragiale in Asia – 1968

CUVANT INAINTE

„In 1967 am primit o invitatie din partea Institutului Roman pentru Relatii Culturale cu Strainatatea (IRRCS) de a face o vizita de trei saptamani in tara dv. Publicasem deja in bengali traducerea din Mihail Sebastian: Steaua fara nume. Tiparisem, de asemenea, numeroase articole, in bengali si engleza, despre literatura si cultura romana in presa din Calcutta. Am profitat, deci, de aceasta vizita, stabilind o stransa legatura, alaturi de IRRCS, si cu Uniunea Scriitorilor din Romania.

Succesul deosebit al reprezentarii Stelei fara nume (1965), pe care o alesesem spre traducere tocmai pentru farmecul si atmosfera ei atat de apropiate de sufletul indian, piesa ale carei roluri au fost interpretate nu de actori profesionisti, ci de autori dramatici, membri ai Asociatiei Dramaturgilor din Calcutta, pe de o parte, dorinta tot mai vie de a face cunoscuta literatura romana in tara mea, pe de alta parte, m-au determinat sa transpun in bengali doua dintre piesele lui Caragiale: O scrisoare pierduta (premiera in 1968; editare in 1971*) si O noapte furtunoasa (premiera in 1969). Acestea nu sunt, de fapt, traduceri propriu-zise, ci localizari. Noi le spunem „transformari”, si astfel de transformari s-au facut la Calcutta cu piesele lui Pirandello, Cehov, Brecht, Ibsen si ale altor mari autori clasici si contemporani.”- din Gratie lui Eminescu, numele meu a ajuns pe toate meridianele lumii, publicat in cartea Dialoguri cu Amita Bhose: Eminescu este magnetul care ma atrage spre Romania.

*

Astfel, in 1968 si 1969, la Kolkata, pe atunci Calcutta, spectatorii indieni descopereau, sub nume si in spatiu bengaleze, lumea politica romaneasca. Sau invers – sub pretextul unei adaptari-transformari, descopereau jocurile politice ale confratilor. Piesa a avut ecou in presa indiana, in arhiva lui Didi gasind numai doua semnalari: in suplimentul de duminica al ziarului Jugantar (27.12.1970), ziar in care Didi – Amita Bhose, din 1969 si pana in 1971, a avut o rubrica permanenta in pagina pentru femei, publicand articole despre obiceiuri autohtone si aspecte sociale, ce vor fi reunite, in 1972, in cartea „Dialog intre femei” si in cotidianul Hinduhstan Standard din Calcutta (aparut intre anii 1937-1982), ziar de limba engleza, care nota, la 22.08.1969:

„In Harano Chithi trupa Panchamitram a indianizat o comedie romaneasca, jucand-o in mod stralucit la Mukta Angan, in 18 august.

Cel mai mare merit in aceasta fericita adaptare il are Amita Ray.

Piesa este amuzanta, limpede, inteligenta. Intra in categoria satirei politice, iar intorsaturile de situatie sunt deosebite. Punctul culminat in care „ultima martoaga” castiga cursa electorala cu ajutorul unei femei prostute dar influente iar „imobilizarea” celor doi candidati „puternici” se realizeaza, este atins intr-un mod inteligent. „Cetateanul turmentat” este o imagine a alegatorului confuz din zilele noastre.

Piesa „transpusa” arata ca una autentica indiana, in intregime.

Sunil Banerjee (si regizorul, totodata – n.n.) in rolul betivului a dat lovitura, artistic vorbind. Parea un actor fara perspectiva. Shyamal Roy (corespondentul lui Catavencu – n.n.) a jucat bine, cu aroganta si egocentrism subtil. Ashim Sen, Chhabi Talukdar, Dilip Chaterjee, Dipak Sengupta si Sarit Ghosh au jucat intr-un mod impresionant."

*

Actiunea se desfasoara in Bengalul de Vest dupa scenariu romanesc si pare ca piesa a avut un mare succes, fiindca „exact asa e si la noi” a spus Didi candva, razand. Poate datorita acestei atmosfere recognoscibile si familiare dar si datorita talmacirii intrigii caragialene, Harano cithi – O scrisoare pierduta – s-a bucurat de succes pe scena teatrului din Kolkata. O cronica despre reprezentatia de teatru din Kolkata am gasit in revista Teatru, nr 10, anul XIV, din octombrie 1969, pagina 80.

Didi, prima traducatoare a literaturii romane in India si singura – inca si dupa 50 de ani – in limba bengali, limba sa materna si totodata a lui Rabindranath Tagore a facut aceste demersuri din proprie initiativa, renuntand la drepturile de autor sau si publicand cartile din banii familiei sale. Peste ani, acelasi lucru se va intampla cu opera domniei sale, publicata din banii nostri proprii iar anul acesta donatiile sustinand partial costurile tiparului editiei bilingve.

Nadajduim ca aceste doua lumi -romana si bengaleza – unite prin dragostea, pasiunea lui Didi vor gasi ecou in sufletele noastre, reamintindu-ne, atat noi cat si oricine pe acest pamant, indiferent de limba vorbita, cat de pagubitor de actuale sunt jocurile de culise politice si coruptia.

Varianta bengaleza a fost realizata prin scanarea cartii din 1970, la pagina 19 Didi corectand cu creionul, de altfel, un cuvant gresit. Pe ultima pagina a cartii sunt enumerate traducerile din romana in bengali: Nam-na-jana-tara – Steaua fara nume, a lui Mihail Sebastian; Eminescur Kavita – Eminescu: Poezii; Mariir Kutire – Bordeienii, de M. Sadoveanu; Chutir chela – Jocul de-a vacanta, de Mihail Sebastian. Nu e semnalata adaptarea piesei O noapte furtunoasa, aceasta nefiind publicata in volum dar fiind jucata in 1969. E amintit si jurnalul de calatorie in Romania, Cenasonar baire – In afara lumii cunoscute, care va fi considerat, la posturile de radio, cea mai buna carte despre o tara straina. Nu se regaseste Amrao svapna dekhi – Si noi visam (1968, 1969 in unele autobiografii), traducere in bengali din literatura romana contemporana. Aceste lucrari sunt semnate cu numele Amita Ray, numele sau in publicatii si acte intre anii 1954-1971.

Din 1971, Didi s-a inscris la doctorat in Eminescu in Romania, tara in care a locuit pana la moartea sa in 1992 si de aici a continuat sa faca Indiei cunoscuta literatura romana. Cu pasiune, dragoste, traind romaneste, cu salariu in lei, in Romania comunista.