Prinos de cantece (Gitanjali)

CUVANT INAINTE

Al doilea copil din saptesprezece ai familiei Ulieru din Campulung-Muscel, George Ulieru avea sa fie „doctor in medicina si chirurgie” dar si un condeier dedicat umanismului formatiei sale profesionale. In permanent conflict cu autoritatile indiferente sau corupte, George Ulieru isi va nota experientele de medic de plasa – de tara – poate si din ambitii literare dar si din dorinta de a lumina „intunericul din patura satelor”. Nesupus politic, spirit justitiar, corect, dorind sa faca educatie medicala poporului pe care-l ingrijea, George Ulieru scrie cu ironie, talent, urmandu-si menirea sociala si profesionala, astfel ca „„insemnarile” zugravesc din punct de vedere sanitar rural epoca 1918-1938”, cum nota el insusi la inceputul unui jurnal ce avea sa devina, postum, cartea Din carnetul unui medic de plasa. Ion Biberi, scriitor si medic totodata, precum George Ulieru, il descria ca fiind „un pacifist, aflat sub influenta intelepciunii indiene a lui Rabindranath Tagore”. George Ulieru nu avea cum ramane indiferent umanismului lui Tagore, primul scriitor asiatic laureat al Premiului Nobel pentru Literatura – 1913 – pentru propria traducere a Gitanjali in engleza. Avea sa-i fie cunoscut prin traducerea in franceza a lui Andre Gide in 1917, sub titlul „L`offrande lyrique”. Volumul „Prinos de cantece”, talmacirea din franceza a Gitanjali, dupa versiunea oferita de Andre Gide, publicat in 1923 la Noua tipografie „Artistica” P. Mitu, Pitesti, a fost, in ordine cronologica, al cincilea volum tradus in Romania. Si prima traducere a Gitanjali in romana. George Ulieru mai publicase poeme traduse din Tagore in periodice, mai ales in Analele Dobrogei, unde a si debutat, incepand cu 1921. Tot in 1921 George Ulieru tiparise o brosura de 8 pagini intitulata Poeme, cu traduceri din Tagore.

De altfel, Profetul Indiei a fost o sursa de inspiratie continua pentru medicul-scriitor dar se pare ca si izvorul unor necazuri. Afisul cuprinzand si o traducere a lui Tagore – o oda celor umili dar tiparita cu litere rosii, a fost considerata un manifest comunist de catre autoritatile locale, astfel ca toate cele 1000 de exemplare au trebuit sa fie predate politiei, in 1925. Cu umor trist, George Ulieru scrie un articol in Facla: „Rabindranath Tagore confiscat in Romania”.

Tagore oferise lumii propria traducere engleza a poemelor selectate din Gitanjali, alte opt carti si o drama. Cele 103 poeme in proza inchinate divinitatii se pot citi fara vreo pregatire anume. Dragostea divina este simpla, umila, ofranda a cantecului suflet. Andre Gide afirma ca i-a facut placere ca prin aceasta traducere sa-si aduca partea lui de umilinta in fata lui Tagore, asa cum Tagore insusi o facuse atunci cand cantase in fata divinitatii.

Cartea Prinos de cantece am descoperit-o in biblioteca lui Didi – Amita Bhose. Meticuloasa, pe fisa cartii Didi nota intotdeauna data si numele celui ce-i oferise cartea. Pe aceasta insa Didi a notat: Presented by…? Am citit-o pe nerasuflate, uimita si fascinata de sensibilitatea traducerii. Limbajul este un pic arhaic dar fermecator tocmai din acest motiv, un limbaj poetic si vizual. Inchinate Divinitatii, cele 103 canturi ne cuceresc prin simplitatea eleganta a cuvantului.

Initial, cand am pornit la drum cu editura Cununi de stele, imi propusesem sa public numai traducerile lui Didi din Tagore, efectuate din bengali, pentru a oferi publicului cititor acces la operele traduse direct din limba materna a lui Tagore, nealterate de variantele europene. Insa traducerea lui George Ulieru, efectuata din franceza, in afara faptului ca este prima traducere a Gitanjali in romana este si de o sensibilitate aparte. La 10 ani de la publicarea volumului care ii aducea lui Tagore Premiul Nobel pentru Literatura, Romania avea o traducere sensibila, pe care nici un alt roman nu a egalat-o, din punctul meu de vedere, pana astazi. Uimitor cum acum un secol romanii il citeau pe Tagore intr-o traducere sublima, nestiuta pana acum! Acesta este motivul pentru care am impletit-o in Cununi de stele, cu atat mai mult cu cat nu am gasit, in afara studiului Tagore in Romania al lui Didi, publicat recent sub titlu omonim la editura Cununi de stele in 2018, nici o referire la aceasta traducere din 1923. Titlul – „Prinos de cantece” – mi se pare, de altfel, mult mai potrivit decat toate celelalte ce au urmat, e mai aproape de mesajul poemelor, canturi oferite divinitatii.

I

Tu m-ai facut fara de sfarsit, caci astfel ai vrut tu. Acest gingas potir de floare tu il golesti mereu si mereu il umpli de viata noua.
Acest fluieras de trestie tu l-ai purtat prin vai si coline si ai doinit prin el melodii vesnic noi.
La atingerea nemuritoare a mainilor tale, inima mea inveselita se inalta in clocot si se risipeste in revarsari de nespus.
Darurilor tale nesfarsite, eu nu le pot intinde decat stramtele mele maini.
Dar anii trec si tu reversi mereussi mereu e loc de primit.

II

Cand imi poruncesti ca sa cant, imi pare ca inima mi se umple de mandrie, privirea mea se indreapta spre tine si ochii mi se umplu de lacrimi.
Toata asprimea si raul vietii se topesc intr-o singura suava armonie – si slavirea mea isi deschide larg aripile, ca o pasare agera in zboru-i peste mari.
Eu stiu ca tie iti place cantecul meu. Eu Stiu ca sunt primit inaintea ta numai ca un cantaret.
Cantarea mea, in zboru-i larg, atinge cu varful aripilor ei picioarele tale pe care, in deznadejdea mea, nu credeam sa le ating.
Imbatat de bucuria de a canta, ma uit pe mine si te numesc prieten pe tine, care imi esti stapan.

III

Dar ca tine, cum canti tu, Stapane, eu nu stiu! Si mereu ascult, in tacere, orbit de lumina.
Lumina muzicii tale lumineaza lumea. Suflul vietii muzicii tale se avanta din cer in cer.
Valul sfant al muzicii tale, intrecand zagazurile, apare si cade ca un torent.
Inima mea nazuieste sa se impreune cu cantecul tau, dar in zadar se straduieste prin grai. As grai… Dar nici un cantec nu se incheaga din graiul meu, si eu ma tanguiesc neinteles. Ah! robita tii tu inima mea, Stapane, in lacurile nesfarsite ale muzicii tale.