Teama de stiinta. Epoca neincrederii de la creationism la inteligenta artificiala. Editia a 2-a

DESPRE CARTE

Teama de stiinta investigheaza paradoxul epocii noastre: cu cat depindem mai mult de cercetare si tehnologie, cu atat increderea publica in stiinta pare in scadere. Enrico Pedemonte analizeaza originile acestei neincrederi – de la creationism si lobby?urile industriale, la miscarea no-vax, criticile postmoderne si, in final, rolul inteligentei artificiale si al platformelor digitale. O carte documentata, clara si provocatoare, recomandata nu doar specialistilor, ci oricui isi doreste o gandire critica asupra relatiei dintre stiinta, putere si societate.

„O carte fundamentala pentru intelegerea acestei epoci ciudate in care traim. O recomand nu doar celor care se ocupa de stiinta, ci si filozofilor, sociologilor, celor care se ocupa de digitalizare sau de comunicare… pe scurt, tuturor celor care au (sau ar trebui) o gandire critica.”
Marco Filoni

„O carte geniala, fundamentala pentru intelegerea epocii noastre: autorul stabileste originile neincrederii si arata cum razvratirea impotriva stiintei devine o forma de opozitie fata de Putere.”

„Partea dedicata inteligentei artificiale ridica intrebari esentiale: A.I. promite solutii pentru mari probleme, dar cine detine controlul asupra adevarului stiintific cand puterea e concentrata in mainile catorva companii private?”

„Lectura necesara pentru dezbateri despre vaccinuri, clima, biotehnologie si guvernanta platformelor digitale.”

Ce vei gasi in carte:

– O cronologie a polemicilor care au subminat credibilitatea stiintei: creationismul religios, interventiile economice care au discreditat dovezile, contestarile ecologiste ale biotehnologiei si ascensiunea miscarilor anti?vaccin.

– O analiza a „bolii” neincrederii: cum factorii politici, economici si culturali alimenteaza refuzul faptelor verificabile.

– O discutie aprofundata despre inteligenta artificiala: potentialul de transformare stiintifica, riscurile centralizarii puterii si necesitatea controlului public.

– Concluzii orientate spre solutii: transparenta, responsabilitate in cercetare si mecanisme democratice de control al puterii tehnologice.

PREFATA

Stiinta. Oamenii de stiinta. Urmaresc de multi ani, cu atentie, popularitatea acestor cuvinte asa cum un expert in finante urma­­reste oscilatiile la bursa. Unii folosesc acest ter­men scriindu-l cu S mare, adica „o spune Stiinta”, afir­ma cu ta­­rie, folosind acest cuvant magic pentru a-si int­ari argu­mentele. Altii nu vorbesc despre asta decat cu scep­­­ticism, si ridicand precaut si intrebator din spran­cene. Cand eram la universitate, student in pri­mii ani la Fizica, cu mult timp in urma, atunci cand citeam cu entuziasm de neofit Manifestul Comunist al lui Karl Marx si Friederich Engels, am scris o nota pe marginea cartii: „Socialismul stiintific? Bietul Marx este nevoit sa foloseasca stiinta pentru a face marke­ting socialis­mului”. Nu reuseam sa inteleg cum un filo­sof emerit putea sa foloseasca acel cuvant magic intr-o maniera atat de improprie. Cum putea fi stiintific socialismul? Stia distinsul filosof despre ce vorbea? Cum s-ar putea aplica vreodata o teorie socio-politica de natura stiin­ti­fi­ca daca nimeni nu a fost vreodata in stare sa o expe­ri­men­teze si nici macar sa o replice? Eram tanar, impul­siv, cu siguranta putin schematic si in aroganta mea nu mi-a fost teama ca voi trezi sar­cas­mul profe­sio­nis­tilor filozofiei. Astazi nu as indrazni­ nicio­data sa tra­tez atat de superficial insolenta unui om care, cu mun­ca lui, a modelat secole de istorie: nu stiam, la acea vre­me, ca pentru acea definitie rauri de cerneala au fost fo­­lo­site de autori mult mai constienti decat mine.

L-am citat pe Marx – plus nota mea nevinovata pe margine – pentru a explica faptul ca aceasta carte se naste din intrebarile ce mi le pun de cateva decenii, intrebari care graviteaza in jurul impactului pe care stiin­ta o exercita, cu fiecare zi care trece, asupra socie­tatii. Cu trecerea timpului aceasta intrebare a devenit si mai clara pana a devenit extrem de ascutita, asa cum este lama unui aparat de ras. De ce, intr-o societate atat de dependenta de rezultatele cercetarii, incre­de­rea intre comparatiile facute de stiinta pare sa scada? De ce in perioada pandemiei Covid-19, dupa ce mai multe companii au demonstrat capacitatea de a dezvol­ta vaccinuri eficiente in mai putin de un an, relatia cu stiin­ta este dominata de un scepticism larg prin care tot mai putini oameni aleg sa se vaccineze? De ce asta se intampla atunci cand, dimpotriva, ar trebui sa fie evi­dent pentru oricine ca cercetarea stiintifica a fost mo­torul care a permis, in ultima suta de ani, dublarea spe­rantei de viata a oamenilor, cel putin in Occident? Pentru a raspunde la aceste intrebari am adunat indi­cii de mult timp. Interviuri, lecturi, reflectii. Era at­mos­fera specifica ce se respira in toate talk-show-urile de televiziune, acolo unde se discuta despre Covid-19, atmosfera ce m-a facut sa imi scot notitele din arhiva si sa scriu aceasta carte. Dupa ce am asistat la perfor­man­tele multor oameni de stiinta, dupa ce i-am obser­vat in timp ce se contraziceau, se certau si contrau in fie­care seara in numele stiintei, intrand ade­sea pe teri­to­rii imbibate de narcisism, ei bine, auzind acei ter­meni magici – Stiinta si Oamenii de Stiinta – au inceput sa-mi ajunga la urechi cuvinte pom­poase, cuvinte care tre­buiau tratate cu prudenta.

Insasi formularea om de stiinta a inceput sa mi se para inconfortabila, umflata de triumfalismul re­toric cu care se vorbeste despre o secta de preoti infai­li­bili. Am aflat, dupa o scurta ancheta printre cunoscutii mei, ca multi dintre ei simt acelasi sentiment de nein­cre­dere. Nu este vorba doar de o problema sin­gu­lara. Scepticismul fata de stiinta este o boala grava care poate provoca daune importante: inocularea dubiilor ca vacci­­nurile provoaca decese, alimentand neincrederea asu­pra cercetarilor care duc la incalzirea globala, pro­vocand deja tragedii.

Neincrederea in stiinta are multe cauze, nu exista un singur vinovat. Nu sunt adeptul non-fictiunii re­­duc­­tioniste si infloritoare, mai ales in tarile anglo-saxo­ne, acolo unde un intelept este publicat doar daca este taiat cu securea, aceea care identifica si cauza si so­lutia problemei cu precizie chirurgicala, ca si cum lu­mea ar fi doar o solutie de cuvinte incrucisate.

Principalul inculpat al acestei carti este puterea, cea care adesea s-a folosit de stiinta pentru a-si apara inte­resele. Dar puterea poate fi inteleasa in mai multe feluri. Este puterea religioasa, cea care (in cazul evan­ghelicilor americani) ataca darwinismul si inven­teaza o stiinta alternativa pentru a-si sustine propria nara­tiune a creatiei, este puterea industriei care investeste sume colosale pentru a-si sustine afacerea (de la tigari la petrol) si care creeaza dubii in randul cetatenilor vis-a-vis de credibilitatea consen­sului stiintific, si mai este puterea ecologistilor, aceea care contesta biotehnologia neobositi si cu argumente covarsitoare.

Explorand aceste teme mi-am dat seama de cat de mult s-a schimbat rolul stiintei in ultimele decenii si m-am intrebat daca imaginea abstracta care ne-a fost trans­misa la scoala, si care inca patrunde in imaginea co­lec­tiva, corespunde realitatii contemporane, daca fi­gu­­ra savantului independent, dezin­teresat, deasupra par­tilor, cel care lucreaza pentru binele comun, este si astazi aceeasi dominanta intr-o lume a cercetarii, una din ce in ce mai privatizata.

Si asta m-a condus inevitabil (in a doua parte a car­tii) la rolul pe care il joaca azi platformele digitale in cercetarea stiintifica, un punct cheie pentru a intelege mo­dul in care relatia dintre stiinta si putere este desti­na­ta sa evolueze. Este vorba de o problema uriasa, in mare masura subestimata de opinia publica. Revo­lutia tehno­logica in curs, revolutie sustinuta de pro­gre­se­le inte­ligentei artificiale este destinata sa schimbe lumea cu o viteza nemaivazuta pana acum si care sta la baza succe­­selor extraordinare inregistrate in multe discipli­ne: de la farmacologie la biologie, de la calculul cuantic la astronomie.

Datorita capacitatii sale de a trasa noi drumuri in cunoasterea naturii, si chiar sa propuna teorii noi, inteligenta artificiala preia un rol decisiv in cercetarea stiintifica. Unii chiar prezic (le este teama) ca ar putea deveni unica stiinta. Dar viitorul inteligentei artificiale este marcat de o contradictie dureroasa: pe de o parte promite sa rezolve problemele dramatice ale planetei, pe de alta parte este controlata de un numar limitat de com­panii private, in frunte fiind platformele tehno­lo­gi­ce, cele care in practica detin monopolul si nu ezita sa il foloseasca – pentru interesul economic personal – intro­­ducand algoritmi care alimenteaza furia colectiva intr-un joc pervers care pare sa nu aiba sfarsit.

Puterea stiintei depaseste acum cu mult granitele interioare, pe care imaginatia noastra a ingradit-o cu cin­ci­spre­zece ani in urma. Tehnologii care permit in­ves­­­­­­tigarea secretelor, biologia si dezvoltarea noilor me­di­­­ca­­mente sunt aceleasi care permit platformelor teh­no­­­­­logice sa colecteze date despre vietile noastre, controlandu-ne si influentandu-ne.

Explorez in aceasta carte noi teritorii in care noua stiin­ta s-a raspandit ajungand la concluzia conform ca­reia controlul public a acestei imense puteri este un obiectiv neamanat pentru a evita neincrederea care este deja in crestere in opinia publica de azi, coplesind democratia.

Imi cer scuze anticipat daca voi recunoaste in cuprin­sul acestei carti digresiuni asupra teritoriilor ve­cine (doar aparent) limitrofe. Fiindca neincrederea in stiin­ta creste in paralel cu neincrederea in stat si in eli­tele lui culturale. Este un proces riscant, unul care ne uzea­za societatile si ne submineaza chiar si viata obis­­­nuita, de zi cu zi. Multi isi umplu gura cu cuvantul stiin­ta, cu argumente retorice, abstracte, in afara con­tex­­tului vietii noastre.

Stiinta nu este o abstractie. Este o activitate care se intruchipeaza in lumea in care traim, este o forta produc­tiva care alimenteaza activitatile econo­mice, indus­tria si obiceiurile noastre zilnice. In pri­mul capi­tol descriu modul in care miscarea evan­ghe­lica a con­ceput o stiinta alternativa pentru a combate dar­winis­mul. In al doilea capitol, cel mai complex, ana­­­lizez o multitudine de episoade in care puterea eco­­no­mica a semanat dubii asupra cercetarii stiin­ti­fi­ce pentru a-si apara propriile interese.

In cel de-al treilea capitol ma ocup despre tema ma­ni­pularii genetice si opozitia interna a miscarii ecologiste.

In capitolul patru reiau pasii care au condus la crea­rea miscarii no-vax (refuzul vaccinarii).

In capitolul cinci incerc sa inteleg in ce mod mis­ca­­rea postmoderna a dat o mana de ajutor – mai mult sau mai putin constienta – miscarilor angajate in dis­cre­­ditarea cercetarii stiintifice.

In al saselea capitol ma scufund in problemele inter­ne ale lumii stiintifice – o lume din ce in ce mai privatizata – unde concurenta nemiloasa creste erorile si articolele retrase.

In al saptelea capitol descriu contradictiile unei discipline – inteligenta artificiala, din ce in ce mai cen­trala in cercetarea stiintifica – in mare masura priva­tizata, defavorizata de reguli si aflata acum in mainile ma­­rilor platforme tehnologice care au capitalizari bur­sie­re care depasesc PIB-ul multor tari.

In cele in urma, in al optulea capitol, incerc sa raspund la intrebarea principala a cartii: cine este cri­mi­nalul in serie care hraneste neincrederea oamenilor in stiinta?

CUPRINS

PREFATA / 15

PRIMA PARTE / 21

TRECUTUL Semanand neincredere / 21

Capitolul 1. Evanghelicii impotriva stiintei / 23
Vizita unui muzeu special / 23
Identitate versus realitate / 31
Cele doua fete ale darwinismului / 36
Testoasele lui Putnam / 44
In concluzie / 46

Capitolul 2. Industriasii impotriva stiintei / 49
Pedoscopul, acest necunoscut / 49
In ce stiinta trebuie sa creada opinia publica? / 58
Semnele de avertizare se inmultesc in lumea stiintifica / 59
Tragedia fetelor de la radiu / 62
Profesionistii indoielii / 66
Ozon: Pamantul salvat de un bolsevic / 72
Incalzirea refuzata / 79
In concluzie / 102

Capitolul 3. Ecologisti versus stiinta / 105
Biologul care vrea sa imbunatateasca natura / 105
Cazul Pusztai / 119
Atacul asupra Orezului de Aur / 127
Riscurile impulsului genetic / 134
In concluzie / 142

Capitolul 4. Negationistii impotriva stiintei / 143
Cui ii este frica de vaccinuri? / 143
Cazul Wakefield / 145
No-vax, ieri si azi /159
Stiinta divizata / 167
In concluzie / 181

Capitolul 5. Filozofii impotriva stiintei /183
Agamben si inventarea pandemiei / 183
Adevarul lui Latour / 190
Stanga-dreapta: anii inversarii / 198
Profesor si militant / 204
In concluzie / 206

Capitolul 6. Oameni de stiinta versus stiinta / 207
Fabrici de articole false / 207
Paul Berg si privatizarea cercetarii / 215
Marturia lui Tomatis / 224
In concluzie / 227

A DOUA PARTE / 229

VIITORUL Intre utopie si catastrofe / 229

Capitolul 7. Sa ne incredem, oare, in inteligenta artificiala? / 231
Kurzweil, omul care vrea sa sature universul231
AI, singura stiinta / 241
Date si petrol / 244
Cursa pentru recunoasterea faciala / 249
Pericolele AI – Inteligentei Artificiale / 253
Inteligenta adevarata? /259
DeepMind schimba regulile jocului / 263
Zorii creativitatii digitale / 271
In concluzie / 279

Capitolul 8. Puterea stiintifica a platformelor / 281
Gigantii digitali se transforma in Stat / 281
O AI de tinut in lesa / 293
In concluzie / 300

Concluzii / 303

POST SCRIPTUM / 309

In memoria Rossellei Panarese / 309

DESPRE AUTOR

Enrico Pedemonte este doctor in fizica, jurnalist si scriitor. Experienta sa in jurnalism si stiinta ii confera cartii tonul investigativ si echilibrul analitic.

A fost reporter pentru „Secolo XIX”, corespondent din New York pentru „Espresso”, editor pentru „Repubblica” si editor sef pentru „Pagina99”. In prezent, contribuie la revista lunara „Limes”. S-a dedicat stiintei si tehnologiei, politicii interna­tio­nale si economiei.

A publicat eseurile „Personal Media” (Bollati Boringhieri, 1998), „Morte e resurrezione dei giornali” („Death and resurrection of newspapers”, Garzanti, 2010) si impreuna cu Vincenzo Tagliasco, „Vantaggi dello sboom demografico” („Advantages of the demographic drop”, FrancoAngeli, 1996) and „Genova per chi” („Genoa for whom”, Trilli editore, 2006).

De asemenea, a publicat si doua romane: La seconda vita („The secondlife”, Frassinelli, 2018) si L’ultima partita („The last game”, Rizzoli, 2022).