Viata Maresalului Prezan. Profesia de a fi roman

MARESAL AL ROMANIEI;
Prim-sfetnic al Regelui Ferdinand I;
Adjutantul Principelui mostenitor Ferdinand;
Comandant al Armatei de Nord;
Comandant al Grupului de Armate „Prezan“;
Sef al Marelui Cartier General;
Comandant al Armatei Romane;
Membru de onoare al Academiei Romane;
Membru de onoare al Academiei de Stiinte;
Senator de drept in Parlamentul Romaniei;
Membru in Consiliul Coroanei Regale;
Consilier regal al Regelui Carol al II-lea;
Cap al Cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazul”.

CUVANT INAINTE

Personalitate militara de prim rang a Romaniei, Constantin Prezan (1861-1943) isi inscrie numele in Panteonul marilor comandanti ai ostirii neamului. Capacitatea sa organizatorica s-a afirmat plenar in anii primului razboi mondial, cand a detinut functii militare inalte, precum cele de comandant al Armatei a 4-a de Nord (15 august – 9 noiembrie 1916), de comandant al Grupului de Armate „General Prezan” (noiembrie-decembrie 1916) si de sef al Marelui Cartier General (decembrie 1916 – aprilie l918, noiembrie 1918 – aprilie 1920). De numele sau sunt puternic legate numeroase fapte eroice de arme ale romanilor, indeosebi ale celor de la Marasti, Marasesti si Oituz, din 1917. A parcurs prin propriile merite toate gradele militare, pana la cel de Maresal (primit in 1930). A fost membru de onoare al Academiei Romane si al Academiei de Stiinte din Romania. A primit numeroase distinctii si medalii romanesti si straine, fiind numit Cap al Ordinului Cavalerilor „Mihai Viteazul”.

Corectitudinea si intransigenta fata de incalcarea demnitatii si onoarei militare sunt proverbiale pentru Constantin Prezan. Iata un exemplu elocvent, chiar cutremurator: in ianuarie 1917, nepotul sau, locotenent-colonelul Constantin Crainiceanu (fiul surorii Maria si al generalului Grigore Crainiceanu, fost ministru de razboi), este desco¬perit ca facand parte dintr-un grup de trei ofiteri acuzati de tradare (trecerea la inamic si pactizarea cu acesta). Doi ofiteri sunt condamnati la moarte in contumacie, iar Constantin Crainiceanu, arestat, judecat si condamnat la 15 ani munca silnica. Constantin Prezan, ca sef al Marelui Cartier General, caseaza sentinta, redeschide procesul si semneaza condamnarea la moarte a ofiterului, care este executat in fata propriului regiment. Nepedepsirea unui act de tradare pe timp de razboi ar fi pus in pericol moralul si disciplina armatei si, implicit, capacitatea de aparare a statalitatii romanesti.

O alta calitate a lui Prezan era modestia. In campania ei victorioasa din Ungaria, armata romana a intrat in Budapesta la 3 august 1919. A doua zi, s-a organizat defilarea unui detasament romanesc pe Bulevardul Andrassy. Generalul Prezan aflandu-se la doar 15 km distanta, i-a lasat subordonatului sau, generalul Gheorghe Mardarescu, onoarea primirii defilarii, spunand: “Nu vreau sa umbresc nici gloria Coroanei si nici sa iau din aureola lui Mardarescu”. Acelasi Mardarescu, „uita”, insa, nerecunoscator, ca ministru de razboi, in 1922, sa il invite la ceremonia de aniversare a cinci ani de la batalia de la Marasesti pe cel care a fost chiar artizanul principal al victoriei, pe militarul cu cea mai inalta functie de comanda, pe seful Marelui Cartier General, generalul Constantin Prezan, Invitat de onoare la aceeasi comemorare, Maresalul francez Ferdinand Foch, comandant suprem al fortelor aliate de pe frontul Europei de Vest in ultimul an de razboi mondial, a intrebat nedumerit: „Unde este Generalul Prezan? Doresc a vedea ce mai face si cum se mai prezinta unul dintre cei mai mari strategi ai Primului Razboi Mondial, cel caruia Antanta, ca si Romania, ii datoreaza atat de mult”. Neprimind nici un raspuns, Maresalul aliat a clatinat trist din cap, afirmand: „o tara – fie ea mare sau mica – intotdeauna, este judecata dupa cum stie sa-si cinsteasca eroii”. Si s-a retras indignat.

Nu era prima nedreptate facuta lui Prezan. La 20 martie 1920, cu zece ani inainte de limita de varsta, fusese trecut in rezerva, cu o pensie sub media pe economie. Se intampla la o saptamana de la venirea la conducerea guvernului a generalului Averescu (militar care nu s-a sfiit sa intre in politica prin infiintarea unui partid propriu si care va fi inaintat, la randul sau, la gradul de Maresal, alaturi de Prezan, in 1930). In legatura cu aceeasi retragere, marele istoric Nicolae Iorga sublinia o alta calitate- neurmarirea de foloase materiale: „iesise complet curat, numai cu mosioara sa din Roman (Schinetea)-Vaslui, dintr o situatie in care atatia au facut avere”.

Aceeasi calitate de om neinteresat de beneficiile materiale este reliefata de urmatoarele cuvinte ale Maresalului intr-o scrisoare adresata regelui Carol II-lea, la 1 martie 1931 in legatura cu casa (o vila somptuoasa in Bucuresti) pe care, pentru meritele sale deosebite, Guvernul i-a oferit-o in proprietate: „Neintelegand ca mai cu seama un soldat sa fie rasplatit cu materie, pentru serviciile ce va fi adus, am refuzat darul ce voia sa mi se faca, admitand numai a sta in casa, ca oricare dintre camarazii mei, ce au dreptul la locuinta. Cu tot refuzul meu, moralmente cred ca am dreptul sa-mi exprim o dorinta vie ce am si anume: casa in care am stat in puterea acestei legi, sa fie totdeauna locuita, dupa moartea sotiei mele, de militarul care va avea in sarcina pregatirea armatei”.

Prezan a evitat sa se implice in vreun fel in activitatea politica, refuzand ofertele lui Carol al II-lea pentru functia de prim ministru ori propunerile liberalilor de a ocupa postul de ministru de razboi. A fost parlamentar, dar nu ca urmare a apartenentei la vreun partid, ci datorita meritelor din perioada ocuparii de inalte functii militare pe timp de razboi. Constitutia din 1923 indrituia acordarea calitatii de senator de drept unor generali in rezerva sau retragere, care indeplineau anumite conditii, precum exercitarea comenzii unei armate in fata inamicului, cel putin trei luni s.a.

Despre neamestecul in activitatea partidelor, Pamfil Seicaru scria, in ziarul Curentul, cu ocazia inmormantarii Maresalului (30 august 1943): “nu-si voia prestigiul militar transformat in momeala electorala, nu-si vedea rostul in combinatiile de partid; a vroit sa ramana pana la sfarsitul vietii militar, generalul unitatii nationale si nimic mai mult.”

La ceremonia de inhumare de la Schinetea au participat, desi era vreme de razboi, numeroase personalitati ale Romaniei, in frunte cu Regele Mihai si Ion Antonescu, conducatorul statului, ministri, generali, academicieni, diplomati, inalti prelati, oameni de cultura si o larga asistenta. Ceea ce a reprezentat o dreapta recunoastere a marilor merite ale Maresalului in apararea Romaniei pe timpul primei conflagratii mondiale, in care cca un milion de romani si-au dat suprema jertfa, fara de care nu s-ar fi realizat reintregirea tarii si Marea Unire.

Iar mormantul stingher al soldatului Romaniei reintregite – asa cum inspirat semnaleaza autorii volumului de fata – asteapta, si astazi, modest si tacut, onorul la Maresal. Onor care se cere adus nu doar de cativa militari sau oameni de cultura, ci de catre intregul neam romanesc, care trebuie sa cunoasca si sa dea aprecierea justa felului in care Maresalul aparator si intregitor de tara a actionat si a dat continut cuvintelor cinste, disciplina, demnitate, onoare, romanism, patriotism.

Lucrarea de fata este o expresie a onorului adus lui Constantin Prezan de catre doi autori, care si-au unit, in acest sens, eforturile intr-un mod benefic si armonios. Colonelul (r) Mihai Hodorogea, este nu numai discipol, „consatean” si expert dedicat in studiul devenirii Maresalului, ci si un specialist in cercetarea fundamentala, cunoscut ca un redutabil contestatar al teoriei cuantice (a se vedea cartea sa, The End of Quantum Theory). Fiind si editorul cartii, are un rol esential in aducerea in spatiul public a faptelor de arme si staturii morale de exceptie a unuia din cei mai importanti comandanti militari.

In privinta celuilalt autor, generalul locotenent (r) dr. Grigore Stamate, membru al Academiei de Stiinte, Literatura si Arte, autor al volumelor de referinta Frontiera de stat a Romaniei, Dreptul frontierei, abordarea istorica se impleteste cu cea literara. Este un portretist ce demonstreaza in lucrarile sale responsabilitate, obiectivitate, pasiune, talent si, mai presus de orice, simtirea unui adevarat roman si a unui autentic militar de cariera.

Indiscutabil, oricat de originala si de aparte s-ar dori, o lucrare de o asemenea factura nu poate face abstractie de ceea ce s-a mai scris referitor la personalitatea si faptele unuia dintre maresalii de cariera ai tarii. Exista, in acest sens, o bibliografie cuprinzatoare, desi marcata, pe alocuri, de contradictii intre punctele de vedere ale unor politicieni sau jurnalisti ai vremii. Pentru autori, reperele de baza ale obiectivitatii stau inscrisurile oficiale, autentice, dar sunt importante si marturiile celor care l-au cunoscut indeaproape, nemijlocit sau prin intermediul inaintasilor sau apropiatilor lor.

Lucrarea beneficiaza de un plus de precizie, originalitate si credi-bilitate prin concursul nemijlocit al nepoatei Maresalului, doamna Olga Macarie, care vine cu amintirile sale si cu documente inedite din arhiva familiei. Si care semnaleaza necesitatea gasirii memoriilor scrise ale Maresalului, cuprinse intr-un plic mare, galben, predat de mama ei Ministerului de Razboi, la cateva zile dupa decesul marelui patriot. Iata cum descrie aceeasi nepoata conceptia lui Prezan privind locul si rolul comandantului. Afland ca bunicul ei a fost ranit in razboi, l-a intrebat de ce soldatii lui nu l-au aparat. Raspunsul a fost: «Soldatii, draga mea, aparau tara. Iar, nu pe comandanti, caci acestia au datoria sa fie in mijlocul lor, sa-i apere de eventuale greseli, ca si de dusmani».

Autorii reusesc o comunicare duala, prin care se imperecheaza armonios faptele cu trairile, epicul cu liricul, ratiunea cu sentimentul, faptul istoric cu transfigurarea artistica. Ceea ce face ca lucrarea sa devina nu numai interesanta pentru cercetatori, ci si placuta pentru orice cititor.

Prezentul volum surprinde biografia omului normal, supus greselii, in concurs cu faptele indubitabile ale combatantului. Ca, de altfel, reusitele cu insuccesele, meritele cu neajunsurile, aprecierile cu detractarile si, in final, fantezia cu realitatea. Dificil de asamblat in profilul oricarui om de exceptie!

Indiscutabil, oricat de originala si de aparte s-ar dori ori ne-am dori-o, o lucrare de o asemenea factura istorico-literara, a carei baza o constituie incadrarea exacta in timp si in spatiu, nu poate face abstractie si de ceea ce s-a scris pana in prezent. Cu referire la personalitatea si faptele de arma, ale celui care a fost unul dintre maresalii de cariera militara ai Romaniei.

Prin urmare, punctul de reper pentru oricare dintre raportarile de baza l-au constituit datele puse la dispozitie de catre inscrisurile autentice si expunerile oricaruia dintre cei care s-au aplecat asupra unui asemenea subiect, inclusiv opinile celor care l-au cunoscut indeaproape pe Maresal. La aceasta, adaugand-se si o bibliografie ampla si, pe alocuri, contradictorie. Asta, daca avem in vedere si memoriile unor jurnalisti sau politicieni ai vremii.

Scopul pe care autorii si l-au propus a fost acela de a readuce in atentia publica valoarea de simbol a militarului, a omului de stat care a inteles si a infaptuit cu tenacitate, alaturi de elita timpului sau, un ideal suprem – unitatea nationala.

Astazi, intr-o societate romaneasca pe cale de transformare in procesul de globalizare, in care valori supreme, precum patriotismul si dragoste fata de patrie, din nefericire, par a-si fi pierdut sensul, faptele de arme ale celor ce au implinit idealul unitatii nationale poarta pecetea sacrului prin jertfa de sange si maretia idealului atins.

Nevoia de mit, de sacru este proprie structurii umane, ca prima treapta a cunoasterii si rationalitatii umane. Pentru ca, numai asa, faptele de exceptie capata valoare de simbol, intra in legenda si se metamorfozeaza prin sacralizare in mit. Un mit, care coexista si, in acelasi timp, subzista cunoasterii teoretice, integradu-se in panoplia culturala a oricarui popor.

In contextul procesului globalizarii culturale, noi credem ca nu este important gradul de asimilare a conglomeratului care ne inunda, ne agreseaza uneori si ne perverteste continuu, ci important este ceea ce cultura si spiritualitatea romanesca va reusi sa conserve si sa impuna, la fel de puternic, in cultura universala a viitorului. Si, implicit, a istoriei, a marilor fapte si a marilor personalitati, fara de care, mersul omenirii ar fi avut, probabil, o cu totul alta orientare.

Intr-un ireversibil proces, cultura romaneasca si, in interiorul sau, istoria noastra nationala – cu tot ceea ce ii este subsumat – trebuie sa se constituie ca parte a fundamentului real al dezvoltarii culturale, pecete a perenitatii noastre.

Am procedat la aceasta succinta nuantare, in ideea sincera a aspiratiei depline la tot ceea ce presupune integrarea, cu precizarea ca selectia globala trebuie facuta numai in raport cu valorile nationale autentice.

Asta nu inseamna ca acestea nu pot avea forta documentara. Dimpotriva. Daca faptele noastre, cunoscute si de catre altii, n-ar fi relatate si altora, din simplul motiv al „formei de retinere“, acestea ar trece cu usurinta in anonimat, cu riscul de a se pierde pentru totdeauna. Cu riscul de a priva realitatea de elemente la fel de hotaratoare in definirea unuia sau altuia dintre profilele supuse atentiei majoritare. Daca este sa ne gandim numai la doza de subiectivism, pe care o implica oralitatea insasi, trebuie recunoscut ca nimeni nu poate evalua ca fiind exhaustiva doar opinia cronicarului, a arhivarului ori a memorialistului. Oricat de inzestrati si de buna credinta ar fi fost acestia.

Inainte de a rezuma in context, tin sa precizez, ca pana si povestirile Maresalului ne ofera indicii importante cu privire la acest demnitar modest si de valoare, patriot de aleasa factura culturala si probitate morala, un brav erou, cum putini a avut Romania Reintregita.

Iata numai cateva dintre considerentele ce ma determina, in final, sa afirm ca aceasta combinatie istorico-beletristica este intr-adevar deosebita. Nu excelenta, nu neaparat aparte, nu dincolo de normalul oricarui tip editorial de o asemenea factura, dar cu o nota de personalizare atat de speciala care – cred eu, si sper ca si cititorii – o indrituieste, fara nici un fel de rezerve, la o apreciere in plus.

Structura si stilul cartii raspund pe deplin scopului pe care autorii si l-au propus, acela de a readuce in atentia publica valoarea morala a uneia din personalitatile de prim rang ale istoriei neamului nostru.

Iar astazi, cand societatea romaneasca isi cauta parca tot mai dezorientata valorile, o lucrare ca cea de fata este mai mult decat necesara.

Profesor universitar dr. colonel Teodor Repciuc,
Membru al Academiei de Stiinte, Literatura si Arte

CUPRINS

CUVANT INAINTE 5

AMINTIRI INALTATOARE 12

IN LOC DE PREFATA 13

MARESALUL PREZAN – PERSONALITATE COMPLEXA 21

ORIGINEA, COPILARIA SI INDEPARTAREA 25

CARIERA MARESALULUI 53

MARIAJELE MARESALULUI 90

DEBARCAREA MARESALULUI 141

SCHINETEA LINISTII MARESALULUI 149

VIATA „CIVILA” A MARESALULUI 173

NOBLETEA MARESALULUI CONSTANTIN PREZAN 197

MARESALUL PREZAN – UN BUNIC APATE 213

RESEDINTA DIN BUCURESTI 219

FAMILIA MARESALULUI CONSTANTIN PREZAN 233
Olga Elena (Maica) Maresal Prezan 247
Olga (Susu) Antoaneta Josefina Prezan (Dimitriu) 265
Olga (Oly) Florica Dimitriu (casatorita Macarie) 277

MARESALUL SI PERSONALITATILE VREMII 289
Maresalul Prezan si familia Bratianu 305
Constantin Prezan si Nicolae Iorga 315
Maresalul Prezan si Ion Antonescu 322
Constantin Prezan si Alexandru Averescu 333
Maresalul Prezan si demnitarii militari straini 343

MARESALUL PREZAN PREZUMTIV CONDUCATOR DE STATULUI 353

MARESALUL PREZAN – POLITICIAN ATIPIC 359

MARESALUL PREZAN – PARINTE PENTRU SUBORDONATI 368

JURNALUL MARESALULUI 382

RETRAGEREA DEFINITIVA A MARESALULUI 389

MARESALUL INTRE RECUNOSTINTA SI UITARE 411

IN LOC DE POSTFATA 431

BIBLOGRAFIE SELECTIVA 439

DESPRE AUTORI

Generalul-locotenent (r) dr. GRIGORE STAMATE, Membru al Academiei de Stiinte, Literatura si Arte, membru al Societatii Scriitorilor Militari, membru fondator al Asociatiei Romane de Drept Umanitar etc. Doctor in drept, triplu licentiat in stiinte militare, juridice si eco¬nomice, absolvent al cursului post-academic superior de stat major si al cursului de limbi straine al Academiei Militare, precum si al unor cursuri de specialitate externe.

Publica, singur sau in coautorat, o serie de lucrari, intre care: Frontiera de stat a Romaniei, Dreptul frontierei de stat.

Regimul juridico-economic al Dunarii, Regimul insulelor si ostroavelor, Generalul de brigada Doroftei Ghermanescu, Sisteme electorale moderne, Romania electorala si sistemele parlamentare, Dinamica sistemelor electorale, Autumnale, Sipet de inima, Personalitatea si personalitatile Graiului s.a.

Colonelul (r) MIHAI DODOROGEA, Autor al volumului ”The End of Quantum Theory” si a unei serii de articole pe aceeasi tema, aparata in tara si in strainatate, publicist si editor, exponent recunoscut al gandirii procesuale in abordarea si intelegerea lumii materiale. Prin ideile sale se situeaza in avangarda cunoasterii stiintifice prin promovarea unei teorii inedite – electrodinamica complexa a structurii lumii materiale – printr-o revenire a gandirii teoretice la valorile fundamentale ale determinismului, ale spatio-temporalitatii, in opozitie cu tot ceea ce apartine conceptiei cuantice: nihilista, indeterminista si agnostica, in ultimii douazeci de ani a contribuit la editarea unui impresionant numar de carti, ziare si reviste incepand de la sport, poezie, film, arta, economie, medicina, stiinta, religie, psihologie, filosofie, istorie, pana la beletristica.