Bataliile Maresalului Prezan, intre autoritate si modestie

Esenta unei lucrari rezida, nu atat in continut, cat mai ales in mesajul care se vrea transmis; cu deosebire, cand scopul este starnirea interesului, fata de tot ceea ce se vrea adus la cunostinta.

CUVANT INAINTE

Dintre toate partile unei lucrari, cea care o prefateaza reprezinta componenta cea mai delicata. Pentru ca defineste capacitatea de a rezuma in contextul de ansamblu si atesta priceperea autorului de a suscita interesul in tema. De aici, poate, si framantarea. Tendinta si dorinta de a raspunde, cat mai exact, nevoilor de informare ale celor, care, inca mai au rabdarea sa citeasca. Fie si asa, ca o preocupare in plus, ca o nevoie de cunoastere suplimentara. Uneori, atat de necesare.

In ceea ce ne priveste, pentru a face lectura si mai agreabila, dintre toate optiunile posibile, am ales, ca motivatie de baza, patriotismul. Un termen de rara excelenta, care incumba in continutul sau un complex de manifestari, de o intensa traire sociala. Pentru ca, dincolo de orice conotatie originara, precum: taram parintesc, taram al tatilor, linie de filiatie paterna etc., notiunea, in sine, implica un atribut dumnezeiesc de fundamental: iubirea. Sublima iubire pentru tara, ca si pentru toti locuitorii sai; grija parinteasca pentru promovarea unui neam, printre celelalte neamuri, fara nici un fel de excluderi xenofobe. Un drept real principal, care priveste natiunile prin apartenenta la acelasi teritoriu si constituie statele, pe aceeasi baza teritoriala, indiferent de origini, credinta si limba.

Dictionarul Explicativ al Limbii Romane defineste, de o nobila maniera, ceea ce presupune acest cuvant, atat de simplu si de nepretentios, dar atat de incarcat de emotie si de sentiment: „dragoste si devotament fata de patrie si de popor, statornicite in decursul istoriei”.

De unde aceasta, aparent intempestiva, asociere?

Din realitatea contemporana, din petrecerea unor zile in care „Foarte multi se rezuma la propria lor persoana, la familia lor, la un mic cerc de prieteni. Si dincolo de asta nu mai vad nimic. Or dincolo de asta este Tara. Este o tara daruita de Dumnezeu, nu este o tara oarecare. E o tara care are o diversitate extraordinara si care a avut o bogatie foarte mare, din care, totusi, au mai ramas elemente numeroase. Toate motivele ca sa te simti legat de aceasta tara. Dar oamenii au fost crescuti mai mult sa se uite in alta parte, nu la propria tara. Cei din generatia actuala, care pleaca sa studieze in strainatate si nu se mai intorc in tara, ii pierdem pentru ca sunt buni, dar si pentru ca nu au o constiinta patriotica, nu au o constiinta nationala. Nu au dorinta sa contribuie la ridicarea tarii lor. Nu-i preocupa. Si lucrul acesta, insumat, da o situatie ingrijoratoare”. Ca simplu roman, ca cetatean onest si bun parinte, nu pot sa spun decat: dureros de real, impresionant de trist, cutremurator de inconstient!

Reputatul academician si istoric, Dan Berindei, ne retine atentia ca, astazi, in Romania noastra, nu se mai pune deloc accentul pe reperele semnificative din istoria neamului, dupa cum nici pe marii oamenii, care care au infaptuit momentele majore din trecutul tarii. Si, ca aceasta chestiune: „Este o problema de invatamant, de instructiune.

In scoala, istoria are din ce in ce mai mult un loc stramt. Este aceasta explozie a stiintelor exacte, foarte fericit dintr-un punct de vedere, dar, din pacate, partea umanista se restrange tot mai mult. Or, oamenii au nevoie si de partea umanista, pentru ca altfel risca sa devina niste roboti. Astazi sunt anumite clase in care istoria nu se studiaza deloc, iar in restul cazurilor s-a redus numarul de ore de istorie, ajungandu-se la o ora pe saptamana. Istoria trebuie simtita. Stiuta si simtita”.

Aidoma, un alt titan al istoriei neamului, academicianul Dinu C. Giurescu nu-si ascunde amaraciunea fata de modul in care este tratata disciplina „Istorie” in actualul sistem de educatie, in care „Istoria romanilor” a disparut ca disciplina formativa in invatamantul liceal. Astazi: „Tinerilor li se ofera o istorie care poate fi a oricui. Si este asa deoarece curricula este una singura pentru toate categoriile de scoli (…).

Cine vrea sa devenim ca popor o masa uniforma, cenusie, fara trecut, deci fara viitor? Stupida trufie de-a sterge din memoria oamenilor trecutul va duce mai devreme sau mai tarziu la disparitia noastra ca neam. Asta vrem?” – se intreaba academicianul; constatand, mai apoi, indignat de rezultat, ca si de nefireasca realitate, ca: „In zilele noastre a-ti iubi tara este aproape un delict!”

In considerarea unor asemenea mentiuni, la cel mai calificat nivel de interpretare, orice roman de buna credinta, credem, ca este indreptatit sa-si expuna temerile sale si sa se intrebe, la randu-i, ce mai este de facut.

Raspunsul, ca si solutia, ni le ofera acelasi academician Berindei: „Pentru patriotism ar trebui sa avem acest reper: America. Pentru ca nu exista azi un popor mai patriot decat americanii. In toate filmele apar steagurile, apar cantecele, ceremoniile militare, acest simtamant fiind intretinut in sufletele americanilor. Ceea ce este si mai interesant e ca, in fond, America reprezinta un amalgam etnic, un creuzet cu nu stiu cate etnii. Si totusi, oamenii aceia se simt americani si au patriotism american. Or, noi ne-am nascut romani, generatie de generatie, lucrul acesta era un lucru capital. Astazi s-a cam pierdut asta. Eu am avantajul si, daca vreti, raritatea, de a fi trait in perioada interbelica. Tin minte acea perioada, ce impact necontenit avea asupra oamenilor ceea ce se intamplase in timpul Primului Razboi Mondial: razboiul, urmarile lui, Unirile succesive. Toate acestea se simteau de oameni ca un lucru direct legat de existenta lor. Exista acest sentiment foarte puternic al memoriei sacrificiilor si luptelor pentru a se ajunge unde se ajunsese. Aceste lucruri astazi nu mai exista”.

In consideratia tuturor celor mai-sus invocate, incercam sa va prezentam „bataliile” unuia dintre marii patrioti ai neamului romanesc: Maresalul Constantin Prezan. O personalitate de reala exceptie, cu multa, multa dragoste si, tot pe-atat, devotament fata de patrie si fata de popor. Totdeauna gata de actiune, de lupta, ca si de jertfa pentru interesele tarii. Un grandios erou al neamului, care si-a demonstrat patriotismul, nu in saloanele politicii, nu prin intermediul vreunei mass-medii obediente, ci in cel mai condensat dintre toate probatoriile carierei oricarui militar: teatrul de operatii, campul de lupta, razboiul, in toata temerea dimensiunii sale.

Bravului Maresal Constantin Prezan, multe i s-au imputat, si mai multe i s-au pus in sarcina; dar, nimeni si niciodata n-a putut sa faca abstractie de sinceritatea simtamintelor sale patriotice, de asidua sa daruire pentru realizarea marilor idealuri nationale. Fata de care, intotdeauna, a demonstrat sarguinta si neasemuite calitati patriotice.

Ca urmare, credem ca nu gresim si nici nu exageram, cumva, daca afirmam, ca „bataliile Maresalului” – asa cum ne-am permis noi sa le abordam „intre autoritate si modestie” – au fost si vor ramane in istorie, ca „bataliile neamului”. Pentru acea perioada, desigur. Cu referire directa la tot ceea ce a presupus Primul Razboi Mondial, pentru romanimea de pretutindeni: Reintregirea.

Pentru ca, sincer vorbind, nu interesele Romaniei reprezentau dezideratul major al Marilor Puteri ale vremii. Reimpartirea ori realocarea zonelor de influenta, de catre stapanii lumii, arareori s-a facut cu luarea in considerare a interesului ori a simtamintelor nationale ale popoarelor mici.

Intr-un asemenea context, Romania reprezenta un simplu pion pe tabla de sah a unor jucatori puternici si rapace. Unul, pentru care miza nu avea nicidecum in intentie si nu presupunea nici un fel de acte de caritate. Ca pentru oricare dintre statele manevrate, amagite si folosite doar atat cat se aprecia necesar.

Maresalul Constantin Prezan s-a distins ca un stralucit patriot, dar si ca un deosebit strateg in planul campaniilor militare, ca si in acela al diplomatiei generale. Datorita lui, nemijlocit, interventia politicului intern, ca si a celui extern, in treburile armatei romane s-a facut in mod ponderat. Si, numai atat cat nevoile stringente de reorganizare si dotare, indeosebi, au mai permis asemenea chestiuni.

Prietenia sa cu Primul-ministru Ionel I. C. Bratianu, relatia sa cu Regele Ferdinand I, ca si legaturile deosebite cu inaltii demnitari militari ai Aliatilor in Romania fiind hotaratoare, din mai toate punctele de vedere. Atat cu francezii, cat si cu rusii. Atat cu americanii, cat si cu englezii, cu cehii ori cu italienii. Deopotriva, cu generalul Berthelot, cu colonelul Anderson, cat si cu generalul Scerbacev.

Respectat de Aliati, cat si de adversarii sai, generalul Constantin Prezan s-a impus, de fiecare data, prin inalta sa competenta si moralitate, prin cunostintele in arta militara, ca si prin cooperarea intre diferitele elemente de structura din campul operativ, in asigurarea actiunilor de lupta, precum si in folosirea judicioasa a fortelor si mijloacelor la dispozitie, in cooperarea dintre unitati. La care, neindoios, s-au adaugat grija si respectul sau fata de trupa si fata de intregul corp ofiteresc.

Tactul, ca si priceperea; modestia, ca si autoritatea; la care s-au adaugat seriozitatea, experienta si angajamentul nemijlocit i-au permis generalului Prezan sa aiba corespondent deplin in randul tuturor subordonatilor. Dupa cum si in relatia cu toti aliatii, pentru gestionarea reala si oportuna a celor mai dificile situatii de campanie.

Atitudinea angajanta si forta exemplului sau au fost cele care au potentat mobilizarea in masa si manifestarea deosebita a curajului ostirii romane, in cele mai bulversante momente ale inclestarii cu agresorul. Indiferent de privatiunile, la care aceasta a fost adeseori supusa.

Lipsit de aroganta si cu aplecare fata de subordonati, a stiut sa le asculte parerile, in cele mai dramatice momente de campanie, si sa decida, majoritar, in asentiment colectiv. Chiar daca hotararea, ca si raspunderea ii apartineau pe deplin. Corect, cinstit si drept in apreciere, intransigent si nepartinitor in masuri, dur si omenos in atitudine si manifestare, generalul Constantin Prezan (de la acea data) s-a prevalat totdeauna de un atasament netarmurit in randurile ofiterilor si trupei. Deopotriva. Pentru ca nicicand, nu a epatat cu succesele sale, pe care le-a acceptat numai in nume colectiv. Dupa cum niciodata nu s-a dat inapoi, atunci cand a fost vorba sa-si recunoasca si sa-si asume neimplinirile. Nu degeaba, Constantin Prezan a fost apreciat, ca fiind unul dintre cei mai indragiti generali romani.

De aceea, revenim cu afirmatia, ca bataliile viitorului Maresal Constantin Prezan sunt bataliile tuturor ofiterilor si ostasilor de sub comanda sa, ale tuturor celor angajati in infaptuirea telului suprem si scopului fundamental ale poporului roman in Marele Razboi .

Iata de ce simtim nevoia sa va invitam, cu noi, pe cararile faptelor unui mare patriot al neamului nostru, unul care avea deosebita placere sa spuna tuturor, ca profesia sa de baza este aceea de roman.

Un substantiv atat de comun pentru oricare; o metafora, un epitet, o alta figura de stil, in context, pentru oricine; dar, un atribut esential – atat de propriu, numai celui, care ii patrunde adevarata semnificatie. Chiar, dincolo de conotatia etnica.

A spune doar, ca esti roman, fara sa o si demonstrezi prin fapte (prin dragoste de tara, patriotism si atasament fata de idealul national) nu este totdeauna suficient. Caci, in asemenea manifestari supreme, nu este suficient numai sa te proclami, important este sa si demonstrezi. Iar, viitorul Maresal a demonstrat-o cu prisosinta. Constantin Prezan iubea poporul sau, armata sa, ca si pe oameni, in general. Ura fiindu-i straina.

Nicolae Iorga, contemporan si simpatizant al generalului Prezan, spunea ca: „un patriot se recunoaste prin faptul ca iubeste, respecta si cauta sa adune si sa imbunatateasca taramurile si oamenii, pe cand un sovinist uraste tot ce nu-i seamana si dezbina oamenii”. Si, tot el este cel care, vorbind despre viitorul Maresal, constata ca acest desavarsit patriot: „Avea o singura dorinta: de a putea sa organizeze, fara servituti de partid, armata pe care o condusese cu atata demnitate”.

De aceea, astazi, cand mai privim peste treptele timpului, ca si ale neamului, nu putem sa nu ne intreba si noi, aidoma Maresalului Ferdinand Foch, candva: „Unde este Maresalul Constantin Prezan? Vroiesc a vedea ce mai face si cum se mai prezinta unul dintre cei mai mari strategi ai Primului Razboi Mondial, cel caruia Antanta, ca si Romania, ii datoreaza atat de mult!” Si, sa nu fim niciodata nevoiti sa afirmam, cu atata regret, precum acelasi reputat maresal francez: „O tara – fie ea mare sau mica – intotdeauna, este judecata dupa cum stie sa-ti cinsteasca eroii”.

Cat de ciudate sunt, uneori, cararile istoriei! Si, cum, in evolutie, unii dintre noi, mai degraba, suntem tentati sa ocolim, decat sa inlaturam, ceea ce se interpune intre trecut si prezent. Fara sa intelegem, ca pentru a avea un viitor cat mai clar si trecutul trebuie pretuit, ca atare. Degrevat de acea neguroasa pata din plumburiul apasator al norilor politici ai oricarui timp: ingratitudinea.

Da. Afirmam raspicat: Maresalul Constantin Prezan a fost si va ramane unul dintre marii nedreptatiti ai istoriei. Unul, a carui personalitate a fost prea mult timp estompata, din considerente prea putin elucidate.

Unii pun aceasta pe seama bolsevicilor, care nu puteau sa-i ierte lui Prezan atacul asupra gruparii de la Socola, adusa pentru daramarea guvernului roman, suprimarea lui Ionel I. C. Bratianu si a Regelui Ferdinand I. In ideea aceea de a sovietiza Romania.

Altii, pun aceasta pe seama faptului, ca generalul Prezan a fost un apropiat fidel al Casei Regale a Romaniei si, in plus, adjutant al Regelui Ferdinand, pe timpul cat acesta era print mostenitor. Dupa cum, altii ii reproseaza relatia cu Ion Antonescu, care i-a fost subordonat nemijlocit.

Tot atat de posibil, sa fi fost si alte motive, intre care – credem noi – insasi denigrarea sistematica, din partea unora dintre „ai nostri”. Incepand, chiar din perioada imediata de dupa razboi. Cu deosebire, de cei carora le-au fost deranjate afacerile ori pretentiile, nu totdeauna cele mai corecte.

In concurs cu Maresalul Prezan, care nu si-a romantat, in nici un fel, amintirile, iar despre soarta jurnalului sau, prea putine se mai cunosc, altii si-au redescris faptele post-factum, potrivit orgoliului propriu si unei imaginatii, mai mult decat avantajoasa. Intre acestia, retinem cum s-au victimizat Alexandru Socek, Alexandru Sturdza, Constantin Christescu, precum si altii, care si-au argumentat propriile esecuri, pe seama celui care le-a fost un onorabil comandant. Cu atat mai mult, cu cat, in picanteria defaimarii s-au implicat si unii dintre ziaristii amatori de senzatie, care nu s-au ferit nicidecum sa-l atace pe Constantin Prezan, in ceea ce fiecare dintre noi, in plan personal, avem cel mai sfant si mai scump: familia.

Sub impresia unor astfel de manifestari, multi dintre cei care ne-au redat, ulterior, istoria Marelui Razboi, au evitat sa se pronunte categoric si asupra contributiei sefului Marelui Cartier General. Asupra generalului caruia, Regele Ferdinand I al Romaniei i-a incredintat Comanda de capetenie a armatei.

Ramane, ca si dumneavoastra, stimati cititori si buni romani iubitori de tara sa apreciati, la randu-va – luand in atentie si sustinerile noastre – cu cata cinstire mai suntem noi astazi obligati fata de acest patriot, de monumentala exceptie. Mai precis, cu cata onoare mai ramanem indatorati personalitatii sale deosebite. Ca si noua, insine. Noua, care mai avem inca a adauga atatea si-atatea memoriei, in legatura cu viata, cariera si cu faptele sale de epopee. O epopee pur romaneasca, in cel mai neaos inteles al cuvantului.

Cariera sa militara desavarsita nu-si afla corespondent in nici unul dintre maresalii contemporaneitatii sale . Cu toate meritele indubitabile ale acestora. Fiind, poate, singurul, care, intr-adevar „Nu era preocupat sa-si puna in evidenta personalitatea lui” ci, intotdeauna „il interesa sa puna la indemana unei mari actiuni nationale tot ce-ar fi putut sa-i grabeasca biruinta” . Un atribut in plus, fundamental pentru definirea unui adevarat mare demnitar, unui veritabil mare om de stat.

Maresalul Constantin Prezan a fost un si va ramane in amintirea tuturor, ca un „ofiter de o rara eleganta morala, un aristocrat in gestul stapanit, in linistea cu care intampina adversitatile, in discretia cu care exercita cea mai mare autoritate”.

In privinta patriotismului, pe care trebuie sa-l pastram, fiecare, in suflet si sa-l demonstram, cu orice prilej – ca pe o nestemata a neamului – revenim si achiesam intrutotul la speranta, sincer exprimata, in incheierea interviului mai-nainte amintit, de catre acelasi academician Dan Berindei:

„Cred in viitorul acestei tari, dincolo de toate nemultumirile pe care le am. Cred in steluta aceea de sus a romanilor. Cred ca natiunea asta are calitati, pe langa defecte, care o vor face sa razbata. Totul e sa isi pastreze unitatea si sa isi dezvolte putin sentimentul asta, n-as spune colectivist, ci de solidaritate cu conationalii, de solidaritate cu acest pamant. Sa simta apartenenta sa, sa nu se considere un simplu locatar. Sa simta ca aici sunt radacinile sale si nu se poate rupe de ele. Ar trebui ca romanii sa creasca si sa fie educati de mici cu acest sentiment”.

In raport de speculatiile unora cu privire la notiunea de patriotism si de manifestarea, ca atare, vrem sa se retina ca, la noi, acest simtamant de cuget are o adanca implementare de suflet. Ca si de pamant. De pamantul acesta, atat de romanesc, atat de unic si atat de minunat. Iata cum explica istoricul savant Nicolae Iorga aceasta ancestrala relatie:

„Pentru ce aceasta legatura intre noi si pamantul tarii romanesti, asa cum este? Sunt popoare care fac o tara, si sunt tari care fac un popor.

Noi, cu totii impreuna, acesti frati romani, suntem fiii pamantului acestuia, unde au fost asezati din cele mai indepartate vremuri, cei mai departati dintre stramosii nostri, si din vlaga caruia am rasarit, din vlaga caruia ne-am tinut si de vlaga caruia suntem legati.

Nu este teritoriu la noi aceia ce este la altii.

Noi plangem pentru fiecare palma de pamant.

Noi n’am luat nimanui nimic; suntem singurul popor din lume, poate, caruia nu i se poate imputa ca a luat ceva dincolo de dreptul lui”.

Personal, credem in capacitatea tinerei noastre generatii, ca si in cea a celor viitoare, de a se mentine constant in cuprinsul aceluiasi nobil respect fata de tara, fata de neam si fata de strabuni. In acest sfant teritoriu romanesc, in aceasta atat de splendida Gradina a Maicii Domnului, binecuvantata de Bunul Dumnezeu cu cel mai inaltator dintre toate simtamintele de afectiune: dragostea.

General-locotenent dr. Grigore Stamate

CUPRINS

Cuvant inainte 5

I. Participarea la al doilea razboi balcanic 15

II. Preambul la prima mare conflagratie a secolului XX 40

III. Generalul Prezan si preliminariile la Marele Razboi 55

IV. Generalul Prezan la comanda Armatei de Nord 68

V. Generalul Prezan in Batalia pentru Bucuresti 190

VI. Retragerea trupelor Generalului Prezan inspre Moldova 209

VII. Generalul Prezan – sef al Marelui Cartier General 220

VIII. Generalul Prezan in confruntarile din anul 1917 235

IX. Generalul Prezan in bataliile de la Marasti, Marasesti si Oituz 275

X. Generalul Prezan si contracararea actiunilor unor unitati rusesti 322

XI. Generalul Prezan la finalul campaniei din 1917 327

XII. Generalul Prezan si contracararea bolsevizarii Romaniei 335

XIII. Generalul Prezan in batalia comandantului de capetenie 354

XIV. Generalul Prezan si inceputurile Marii Uniri 365

XV. Bataliile de suflet ale generalului Prezan 386

XVI. Pierdea bataliei generalului Prezan 421

XVII. Amintiri inaltatoare 426

Postfata 436

Bibliografie selectiva 439

DESPRE AUTORI

Generalul-locotenent (r) dr. GRIGORE STAMATE, Membru al Academiei de Stiinte, Literatura si Arte, membru al Societatii Scriitorilor Militari, membru fondator al Asociatiei Romane de Drept Umanitar etc. Doctor in drept, triplu licentiat in stiinte militare, juridice si eco¬nomice, absolvent al cursului post-academic superior de stat major si al cursului de limbi straine al Academiei Militare, precum si al unor cursuri de specialitate externe.

Publica, singur sau in coautorat, o serie de lucrari, intre care: Frontiera de stat a Romaniei, Dreptul frontierei de stat.

Regimul juridico-economic al Dunarii, Regimul insulelor si ostroavelor, Generalul de brigada Doroftei Ghermanescu, Sisteme electorale moderne, Romania electorala si sistemele parlamentare, Dinamica sistemelor electorale, Autumnale, Sipet de inima, Personalitatea si personalitatile Graiului s.a.

Colonelul (r) MIHAI DODOROGEA, Autor al volumului ”The End of Quantum Theory” si a unei serii de articole pe aceeasi tema, aparata in tara si in strainatate, publicist si editor, exponent recunoscut al gandirii procesuale in abordarea si intelegerea lumii materiale. Prin ideile sale se situeaza in avangarda cunoasterii stiintifice prin promovarea unei teorii inedite – electrodinamica complexa a structurii lumii materiale – printr-o revenire a gandirii teoretice la valorile fundamentale ale determinismului, ale spatio-temporalitatii, in opozitie cu tot ceea ce apartine conceptiei cuantice: nihilista, indeterminista si agnostica, in ultimii douazeci de ani a contribuit la editarea unui impresionant numar de carti, ziare si reviste incepand de la sport, poezie, film, arta, economie, medicina, stiinta, religie, psihologie, filosofie, istorie, pana la beletristica.