Calatori printre sunete. Orchestra inginerilor – 70 de ani

Sandei, Catalinei, Clarei, lui Titus si Andrei, cei mai fideli sustinatori

CUVANT INAINTE

Prezentarea volumului „Calatori printre sunete. Orchestra inginerilor -70 de ani”, imi ofera ocazia fericita de a ma referi la un subiect care imi aduce o mare bucurie ori de cate ori am posibilitatea sa-l abordez, acela al Orchestrei inginerilor. A vorbi despre Orchestra Inginerilor inseamna pentru mine nu doar a evalua aceasta minunata orchestra ca parte importanta a intregii activitati a Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania – AGIR, sub egida careia evolueaza, ci a evoca „fiinta” pe care am cunoscut-o inca de la nasterea ei in anul 1956, in cadrul Institutului de Cai Ferate din Bucuresti al carui student in anul al treilea eram. Sunt unul dintre privilegiatii vietii care au avut sansa sa fie prezenti la primul ei concert din Marele Amfiteatru al institutului, in luna octombrie 1956 si, de atunci, putine au fost spectacolele pe care le-am ratat in cei 70 de ani plini de manifestari artistice. Orchestra inginerilor imi devenise apropiata sufleteste pentru ca era o parte a identitatii mele studentesti si, mai apoi, profesionale si pentru ca era alcatuita din oameni foarte dragi mie si mult pretuiti ca mentori, in frunte cu Petru Ghenghea – fondatorul si dirijorul orchestrei care imi era asistent la materia Termotehnica. Acestor personalitati le-am purtat un respect adanc si durabil – erau pentru noi, tinerii, modele prin eruditia si anvergura lor profesionala si culturala ; sub semnul acestui respect sta ajutorul pe care nu am pregetat sa-l ofer, ori de cate ori am putut, pentru sustinerea activitatii orchestrei de-a lungul timpului, din functiile pe care le detineam in conducerea departamentului Cailor Ferate Romane. Initiativa mea de preluare, in anul 1990, dupa reinfiintarea AGIR, a Orchestrei inginerilor sub patronajul asociatiei a constituit nu numai un gest cultural intrinsec, de salvare a ansamblului dupa abandonarea lui de catre Institutul Politehnic Bucuresti, dar si unul de recunostinta adus Profesorului univ.dr.ing. Petru Ghenghea pentru daruirea exemplara cu care contribuia, de trei decenii si jumatate, la innobilarea, prin muzica, a personalitatii slujitorilor din breasla inginereasca.

Am tinut sa fac precizarile de mai sus nu ca o fisa autobiografica, ci pentru a intari ideea ca aprecierea mea profunda pentru volumul de fata priveste nu numai continutul exceptional monografic al lucrarii, o remarcabila cercetare documentara, ci – poate si mai intens – forta de sugestie cu care autorul reconstituie viata acestui ansamblu derulata vreme de 70 de ani, o viata pe care am cunoscut-o indeaproape, cu care ma simt solidar si pe care o retraiesc cu o bucurie usor nostalgica, citind fiecare pagina a acestui volum.

Editarea unei istorii a Orchestrei inginerilor este un act necesar si meritat in acelasi timp, necesar pentru generatia actuala, a celor doritori sa cunoasca „biografia” acestei miscari artistice, si meritata de fondatorii ei si de toti cei care au slujit-o si o slujesc in continuare cu pasiune si talent. Sunt artisti ale caror realizari merita a fi cunoscute si omagiate. Aceasta dificila misiune a fost dusa la bun sfarsit, in chip admirabil, de autorul Andrei Iliescu si incredintata Editurii AGIR spre a o prezenta publicului larg.

Andrei Iliescu in rolul cronicarului este o alegere cum nu se poate mai potrivita. Traieste in aceasta familie de o jumatate de secol, doua decenii ca violonist, aflat la dreapta – in sens propriu, prin asezarea in cadrul orchestrei, dar si in sens figurat, ca discipol al mentorului sau, Petru Ghenghea, si mai apoi, dupa retragerea Maestrului in anul 1998, ca lider al ansamblului ingineresc pe care il conduce si astazi. Abilitatile sale literare ne sunt deja cunoscute din alte lucrari editate, foarte apreciate, si din activitatea sa publicistica. Unul din volumele de autor semnate de Andrei Iliescu, aparut in 2017 la Editura AGIR, intitulat Ingineri, pasiune si muzica 60 de ani impreuna cu Orchestra inginerilor este tot un hronic al ansamblului ingineresc, care prezinta activitatea acestuia de la infiintare pana in anul 2016. Si atunci ne putem intreba de ce ar mai fi fost nevoie de aparitia acestei noi monografii.

Volumul „Calatori printre sunete. Orchestra inginerilor – 70 de ani” este o lucrare de sine statatoare, bine structurata si inchegata care, desi reia unele date prezente in lucrarea anterioara, nu se arata ca o editie adaugita a acesteia, doar completata cu evenimentele petrecute in ultimul deceniu al existentei ansamblului. Este o lucrare care depaseste, ca structura si stil de prezentare, limitele unei monografii, ale unei cercetari strict documentare. Ea capata o puternica dimensiune biografic-memorialistica prin evocarea plina de culoare a vietii pe care o traiesc membrii ansamblului in interiorul acestei familii care este orchestra. As sublinia in acest sens distinctia cu care este prezentata „familia” in subcapitolele Politica de cadre, Atragerea studentilor spre a face muzica, „Repetitia de orchestra”, Cum se vede „viata” de la pupitrul instrumentistului si Farmecul discret al muzicii de camera. In aceeasi nota a unei prezentari pline de acuitate si finete a observatiei se inscriu si celelalte capitole care abunda in consideratii subtile, convingatoare si atragatoare prin decodarea unor informatii documentare, prin rememorarea unor contexte si detalii semnificative privind diverse evenimente si atitudini, prin prezentarea dinamicii interrelationale din cadrul grupului artistic si, in mod special, prin portretele de o calda expresivitate ale unor persoane reprezentative care au facut parte din familie.

Andrei Iliescu are stiinta si puterea de a se obiectiva in aceasta lucrare, pastrand distanta cuvenita intr-un asemenea demers. fara a renunta, insa, la prospetimea unor impresii personale care sunt sarea si piperul unui text riguros documentat si, ca atare, pandit de pericolul unei oarecare ariditati. Stilul este captivant si alert, autorul dozeaza cu maiestrie imbinarea limbajului academic cu unul colocvial si, pe alocuri, cu cel familiar. As mentiona aceeasi fericita sincronizare intre discursul faptic enuntiativ si vocea din off, cea a autorului implicat, care da relatarii nuanta, sensibilitate si culoare, intr-un cuvant viata. Datorita tuturor acestor calitati, volumul de fata devine o poveste frumoasa si fascinanta care, fata de lucrarea precedenta, aduce pe scena personaje noi, din ultima decada, personaje mai vechi in ipostaze inedite si, in mod fundamental, o abordare originala a materialului documentar. Si dincolo de caracterul ei de marturie, aceasta carte este un omagiu binemeritat pentru toti actorii acestui maraton de succes care a fost si este fiintarea Orchestrei inginerilor.

Personal si impreuna cu editorii acestei lucrari suntem mandri de aparitia acestei lucrari pe care o consideram foarte valoroasa pentru ca ea da seama de calitatile umaniste ale personalitatii ingineresti si este, totodata, o pledoarie exemplara pentru crezul in virtutea caruia muzica creeaza legaturi sufletesti trainice care transcend profesiile, ierarhiile si tot ce ne separa in viata de zi cu zi.

Sper ca jurnalul „Calatori printre sunete. Orchestra inginerilor – 70 de ani” sa fie primit cu interesul pe care il merita din plin si sa aiba un parcurs cat mai indelungat in timp si in inimile cititorilor lui.

Mihai Mihaita
Presedintele Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania

REFLECTII PE MARGINEA UNUI REMARCABIL VOLUM ANIVERSAR

„Calatori printre sunete”… un titlu frumos, poetic, cald, dar as zice si modest, deoarece inginerul cand se apuca de treaba nu este un simplu trecator, ci mai degraba o calauza, un constructor de drumuri, un analist care optimizeaza traseul si usureaza calatoria, facand-o frumoasa, lejera, memorabila. 70 de ani… de incercari, de eforturi, de cautari, de perseverenta si de succese, caci da, Orchestra inginerilor pare ca s-a bucurat de ocrotirea muzelor, obtinand simpatia si aprecierea publicului. Nu oricum, nu oriunde, ci in inima muzicii romanesti, sub cupola Ateneului, aplauzele venind din partea celor care ascultau deopotriva formatia acestor oameni de stiinta dar si Filarmonica, dar si marii artisti din Festivalul „Enescu” ori pe cei pe care ii admirau prin intermediul discurilor si filmarilor…

Orchestra inginerilor este mai mult decat suma celor doua cuvinte: mai mult decat o orchestra si mai mult decat un apendice artistic al unei bresle. Sa ne imaginam, de pilda, ca suntem in 1956, anul ei de nastere. Tara noastra, condusa de Petru Groza (Presedintele Legislativului), de Chivu Stoica (premier) si de Gheorghe Gheorghiu-Dej (secretar general al partidului unic) inregistra consolidarea puterii noii clase politice ilegitime, dupa ce incheiase etapa arestarilor si intemnitarii elitei Romaniei si finaliza anihilarea oricarei forme de rezistenta si de protest. Dupa un deceniu in care plata datoriilor de razboi secatuise resursele si saracise populatia, propaganda ajunsese la o adevarata maiestrie in a deforma, a reconsidera si a manipula orice si in a dicta ce sa gandim si ce sa credem. Este anul in care a inceput sa emita TVR, cu un program care, o, vai, turna picaturi de propaganda in fiecare emisiune, pana cand picaturile au devenit lac, lacul a devenit rau si raul a devenit mare…

In domeniul artistic, dincolo de includerea muzicii intre mijloacele de propagare a politicii partidului, parea ca adoptarea modelului sovietic de finantare (aparent generoasa dar conditionata de meritele avute in constructia socialismului) aduce o dezvoltare ampla a acestui domeniu, prin infiintarea de licee, facultati, opere, filarmonici dar si foarte multe „coruri ale oamenilor muncii”, cu dirijori platiti si cu compozitori „indrumati” ideologic sa mearga (prin versurile textierilor zilei) pe orientarea cea buna, de preamarire a politicii impuse de sus si a personalitatilor care o dictau. Pare greu de crezut, in conditiile in care mersul la anumite concerte era obligatoriu (atunci cand se organizau momente festiviste), cantatul in cor la intreprindere nu putea fi nicidecum optional iar doctrina se revarsa murdara si mincinoasa din fiecare fraza a acestor cantece de mase, cantate, melodii de muzica usoara „angajate”, cantece din folclorul „nou”, pare greu de crezut deci ca cineva s-ar mai gandi sa se apropie si mai mult muzica; de care oricum nimeni nu scapa din cauza difuzorului care introducea cu forta in fiecare apartament cantece asa-zis patriotice. Sa ne amintim doar cateva versuri din jalnicul Imn national compus de comunistul-fost-ilegalist Matei Socor, care se revarsau din aceste difuzoare uneori si de mai multe ori pe zi si care trebuiau cantate in fiecare dimineata in scolile patriei, inclusiv de catre prichindei care abia se zareau pe deasupra bancilor.

„Infratit fi-va vesnic al nostru popor
Cu poporul sovietic eliberator.
Leninismul ni-e far si tarie si avant
Noi urmam cu credinta Partidul ne-nfrant,
Faurim socialismul pe-al tarii pamant.”

Sub presiunea greu de suportat a unor astfel de cantece, a alege de buna voie sa mai dai o sansa muzicii – celei adevarate, celei perene, nu celei oficiale – a crede in continuare in frumos, in valorile clasice, in eleganta, talent si in misiunea eliberatoare a spiritului pe care o poate avea arta era un deziderat nu tocmai la indemana, spre care au tins mintile cele mai ordonate si mai organizate, adica cele ale manuitorilor de planse, ale imblanzitorilor de calcule matematice, ale inventatorilor, ale celor care optimizau procese tehnologice si stiau cum sa faca orice lucru de care avea nevoie economia romaneasca: inginerii. Era un act de curaj sa evadezi din lumea muzicii pervertite si impuse in lumea muzicii adevarate, a muzicii libere, alese nu de autoritati ci de oameni, in speranta ca macar pentru cateva ore pe zi/saptamana/luna sa simti legatura cu trecutul, cu excelenta, cu emotia unor sunete care au mangaiat omenirea de-a lungul veacurilor, de la Bach la Brahms, de la Vivaldi la Verdi, de la Ciprian Porumbescu la George Enescu.

Astfel a luat nastere cel mai greu de creat organism muzical, marea orchestra simfonica, una a inginerilor – o formatie noua, independenta, dirijata de cel pe care il doreau instrumentistii si compusa din oricine isi manifesta dorinta de adeziune la acest proiect curajos si inaltator. Daca initial dirijorul parea ca ar trebui sa aiba doar sarcina alegerii repertoriului si a conducerii repetitiilor si concertelor, repede s-a ajuns in situatia de a plasa pe umerii acestuia si intreaga responsabilitate manageriala, dirijorul devenind de fapt parintele care are in grija orchestra ca un tot comun dar si pe fiecare dintre membrii ei, in parte. Astfel numele profesorului de la Politehnica Petru Ghenghea incepe sa devina sinonim cu numele orchestrei, domniei sale datorandu-i-se nu doar infiintarea, nu doar repertoriul, nu doar componenta orchestrei, ci si totalitatea aspectelor ce au definit existenta si pitorescul acestui ansamblu.

Aceasta framantata perioada istorica si sociala din anii infiintarii orchestrei este reprodusa de catre autor in Cap.1 al volumului cu acuitate remarcabila si o indemanare literara care te atrage in a trai, ca intr-o realitate virtuala, acele vremuri si a intelege cu adevarat actul de curaj al infiintarii ansamblului. In acelasi capitol intalnim si paginile de rafinata calitate literara dedicate descrierii vietii din interior a orchestrei, Repetitia de orchestra si Farmecul discret al muzicii de camera, in care autorul se dovedeste un foarte fin observator al acesteia. Prezentarea in acest capitol a intregii evolutii a activitatii ansamblului urmata in cei 70 de existenta, realizata sub multiplele aspecte care au cuprins-o, ale schimbului de generatii, ale prezentei in presa scrisa, imprimari, ale transformarilor ce au urmat preluarii baghetei de catre pupilul Maestrului Petru Ghenghea, Andrei Iliescu, ale activitatii derulate in noua epoca post-decembrista sub egida AGIR, etc. se compun organic intr-o fresca completa a ceea ce a insemnat si inseamna istoria Orchestrei inginerilor „Petru Ghenghea”.

O mentiune speciala de apreciere se cuvine a fi facuta asupra randurilor dedicate Ateneului Roman, descris ca palatul magic in care s-a intretinut flacara pasiunii pentru muzica a artistilor-ingineri timp de peste sase decenii, motivandu-i in sustinerea crezului urmarit de-a lungul celor 70 de ani de existenta, pentru ca fiecare reprezentatie a lor sa fie o ocazie de atragere spre marea muzica a cat mai multor oameni. Sunt pagini care exprima reverenta pe care acestia o fac tuturor celor care de-a lungul anilor le-au sustinut stradaniile, maestrilor artei interpretative romanesti, conducerilor Filarmonicii „George Enescu” si instrumentistilor-colaboratori proveniti dintre profesionisti.

„Domnului profesor, cu dragoste” (ca sa citez nu doar titlul celebrului film si al romanului generator ci si mesajul prin care mi se aducea aminte, cu eleganta, sa nu uit sa scriu aceste randuri) ii este dedicat Capitolul II, semnat, ca si intregul volum, de cel care i-a fost student pe bancile facultatii si discipol pe estrada de concert: domnul inginer Andrei Iliescu. Prin autorul acestei carti pot cladi o punte de legatura spre domnul inginer Petru Ghenghea: si eu si dumnealui l-am avut ca student pe actualul dirijor al orchestrei, mentorul si managerul ei, semnatarul sutelor de pagini pe care va invit sa le cititi. Doar ca eu am cunoscut o alta fateta a studentului Iliescu: nu de tanar absolvent de liceu pornit spre facultate spre a invata o meserie, ci de adult trecut de prima tinerete care a ajuns la momentul la care timpul ii ingaduia sa-si plateasca o veche datorie fata de acel segment al vietii care i-a adus atatea bucurii: sa devina profesionist in meseria de muzician, studiind stiintele muzicii si absolvind Conservatorul.

Ca un veritabil muzicolog, Andrei Iliescu stie sa prezinte, deopotriva stiintific dar si poetic, acest parcurs de 70 de ani. Perioada lunga cat o viata de om, sau cat doua vieti: doua vieti de-ale lui Mozart – atat a trait alaturi de noi si pentru noi Orchestra inginerilor, fara sa-si propuna desigur sa ne daruiasca dublul bucuriilor pe care ni le-a dat marele compozitor austriac dar reusind, probabil, sa-l faca sa zambeasca placut surprins, sus in ceruri, ascultandu-si muzica rasunand din arcusurile maestrilor stiintei. In paranteza fie spus, Andrei Iliescu „nu este la prima abatere”: a semnat „hronicul” orchestrei lansat acum 10 ani si o fermecatoare evocare a lui Modest Musorgski, originala, temeinica, admirativ-obiectiva, o monografie impunatoare, pe care nu isi luase pana atunci niciun muzicolog sarcina de a o scrie.

Putand sa para, la prima vedere, o carte de interes arhivistic, de prezentare a datelor, salilor, repertoriilor, solistilor, orchestrei etc., a cronicilor si documentelor audio/video, cred ca putem spune mai degraba ca avem in fata un autentic si valoros volum de memorialistica, scris cu har, cu pasiune, cu dragoste pentru colegii ingineri si muzicieni, pigmentat cu umor, ironii, divagatii si marturii de suflet, cu impresii la cald sau cu amintiri care dainuie.

In Capitolul III ni se ofera „Portrete mai de demult si mai noi” prezentate cu o forta descriptiva si o acribie apreciabila ce dezvaluie personalitatea unor oameni cu totul remarcabili care si-au lasat amprenta lor de cultura enciclopedica si a marii pasiuni pentru muzica asupra generatiilor care le-au urmat, sau alaturi de care se afla astazi.

Capitolul IV, dedicat prezentarii obiectivelor concrete realizate de ansamblul ingineresc prin turnee, atat in tara, cat si in strainatate, de home away from home, proiecte, participari la diverse evenimente este elaborat cu grija pentru minutia detaliului; insa, pentru a evita pierderea de interes a lecturarii capitolului pe care ar putea sa o aduca abundenta amanuntelor reusitelor (de altfel, impresionante!), autorul recurge inspirat la punerea in oglinda a altor numeroase evenimente care ar fi putut deveni reusite, dar esuate in cele din urma; sunt insa esecuri descrise cu o fina autoironie si fara nuante de lamentare. Proiectul Pitesti prezentat in acest capitol il dezvaluie pe autor ca un adevarat fiu al orasului din Trivale si al comunitatii urbane care i-a deschis drumul si i-a sedimentat dragostea pentru muzica.

„Glosarul” din Capitolul VI arata ca Andrei Iliescu nu uita pe nimeni, inserand o utila si emotionanta „strigare a catalogului”, cu referire la orchestranti, solisti, dirijori, asemanatoare reuniunilor colegiale la n ani de la absolventa, acum cifra fiind nemaiintalnit de mare, generand si o predare de stafeta intre generatii. Este o concluzie precisa si inginereasca ce conduce spre morala acestei uimitoare si fantastice povesti despre cei care „stiu” cum se canta dar, cu nobila modestie, se prezinta drept diletanti entuziasti. Despre ei academicianul Octavian Lazar Cosma spunea urmatoarele: „Viata concertistica bucuresteana a fost si este, cu periodicitate marcata, amplificata, viu colorata, de auditiile daruite cu pasiunea si probitatea celor care nu doreau sa renunte la instrumentul muzical adjudecat in copilarie, transgresandu-l in „violon d’Ingres” la maturitate, cand au devenit membri ai Orchestrei inginerilor. Intreaga recunostinta celor care nu si-au tradat deprinderile instrumentale demonstrand ca acestea nu puteau fi abandonate ci, dimpotriva, se cereau reconfigurate in decursul manifestarilor muzicale ce le ofereau sansa comuniunii cu capodoperele faurite de ilustri compozitori ai timpurilor.”

Volumul „Calatori printre sunete” de Andrei Iliescu lasa impresia incontestabila a unei lucrari foarte bine documentate, de memorialistica si inspirationala in acelasi timp, scrisa cu deplina onestitate, in pofida subiectivismului care, firesc, s-ar putea presupune ca i se insinueaza subliminal autorului, dat fiind faptul ca este si dirijor de peste un sfert de veac al Orchestrei inginerilor.

In afara de placerea pe care o trezeste lecturarea sa si de valoarea documentara reala, volumul se prezinta si ca un manifest pentru generatiile care vin, o punte de cultura intre trecut si viitor.

La multi ani, Orchestra inginerilor! La multi ani, mestere Andrei Iliescu!

Mihai Cosma

ARGUMENT

Sapte decenii din viata unui om aduna pe parcursul lor multe evenimente si trairi care, insumate cu rost si valorizate, ii insufla intelepciunea necesara pentru a merge, fara poticneli majore, mai departe. Varsta de 70 de ani ar indreptati, prin urmare, un memento menit sa consemneze toate aceste intamplari ale vietii in inlantuirea lor datatoare de sens si sa le restituie sub forma de poveste sau povete – fixate pe hartia de scris sau pe alte suporturi mai moderne audio sau video – celor dornici sa stabileasca o punte intre traditie si prezentul novator, intre generatiile care au fost si cele ce urmeaza.

Lucrurile nu stau cu mult altfel cand vorbim de varsta unei comunitati active create ad hoc, intelese ca un organism viu, cu o viata si un destin propriu, asa cum este Orchestra inginerilor. Exista, totusi, ceva diferit si deloc neglijabil intre cele doua cazuri. Orchestra fiind un cumul de vointe si temperamente diferite – chiar daca unite printr-o vocatie comuna -, ea presupune un complex de atitudini, concesii reciproce si abilitati diplomatice menit sa asigure coerenta si armonia interne in grup, indispensabile slujirii unui scop si crez unice.

Istoria Orchestrei inginerilor, asa cum este ea prezentata in acest volum este, desigur, una subiectiva, asa cum am inteles-o eu in cei 50 de ani „traiti“ in acest ansamblu. Ea nu s-a nascut din vanitatea de a exalta viata si faptele acelor multe persoane si personalitati care au mentinut acest organism viu – desi ele merita toata admiratia si pretuirea noastra -, ci dintr-o datorie morala fata de parintii fondatori ai orchestrei si de colegii mei, si incurajat fiind de reanimarea genului memorialistic in literatura romana a ultimilor treizeci de ani. Pentru ca aceasta monografie a Orchestrei inginerilor este, in acelasi timp, o carte de memorii, cercetarea documentara fiind filtrata prin amintirile mele, cu toata incarcatura lor de emotii, impresii si cugetari personale.

Personal cred ca noi, ca neam, am suferit mult – cu consecinte care se fac si astazi simtite – din pricina lipsei de marturii despre istoria noastra. Uitandu-ne in adancurile vremilor, vom gasi multe motive indreptatite de a intelege de ce ele nu au existat; daca in perioada interbelica, genul memorialistic a abundat in lucrari, multe dintre ele de o valoare exceptionala si istorica si literara, ele au fost, din pacate, ascunse total constiintei publice in perioada postbelica de cenzura comunista care a franat sinceritatea specifica genului pana la sufocare. Vom intelege astfel de ce, timp de peste un secol, am fost privati de posibilitatea de a cunoaste si intelege evolutia societatii in esenta ei si, mai ales, de a practica in mod deschis adevaratele ei repere morale. Revigorarea genului mi-a dat imboldul de a lasa aceasta urma scrisa despre aspiratia nobila care a insufletit o comunitate timp de 7 decenii.

*

Timp de aproape cinci decenii, Orchestra inginerilor nu a beneficiat de nicio atentie din partea vreunui cronicar care sa puna cap la cap faptele realizate de o mana de oameni uniti de un crez comun, acela de a sluji muzica culta din pura pasiune si de a atrage, prin puterea exemplului si a rezultatelor lor, un numar cat mai mare de semeni spre Muzica Mare, fie ca spectatori, fie ca practicieni.

Miscarea artistica in care se inscrie activitatea Orchestrei inginerilor are o mai larga cuprindere decat implinirea bucuriei individuale a unor iubitori de muzica de a-si exercita talentul si de a prezenta publicului rezultatele muncii lor artistice, ea are si o puternica dimensiune sociala prin multiple actiuni de educatie muzicala. Iar validarea intregii activitati a Orchestrei si a calitatii ei rezida in longevitatea de care se bucura si in nivelul ridicat de interes pe care l-a intretinut constant printre auditori. Orchestra inginerilor aniverseaza asadar 70 de ani de la infiintarea sa, si este de subliniat continuitatea exemplara pe care a avut-o in activitatea ei; daca acest parcurs nu ar fi fost intrerupt de blocarea timp de doi ani a intregii vieti economice si sociale pe care a creat-o pandemia de COVID-19, acesti 70 de ani de existenta ar fi coincis cu 70 de ani de activitate continua, o calitate pe care putine ansambluri artistice amatoare o pot etala astazi.

Sub acest aspect, activitatea „fenomenului“ Orchestra inginerilor desfasurata pe multiple planuri de manifestare merita a fi cunoscuta, si o analiza obiectiva facuta din mai multe unghiuri (social, artistic etc.) ar putea defini in ce masura el poate fi privit ca un model reprezentativ pentru o comunitate profesionala sau pentru una creata de oameni cu afinitati comune.

Dar, pana la a se ajunge la asemenea judecati de valoare, toti acesti oameni care timp de 70 de ani si-au pus pasiunea in slujba frumosului, fara pretentii materiale, prin mii de ore de pregatire implinite cu o disciplina scolareasca, al caror scop a fost si a ramas acela de a oferi bucurie celor care le urmaresc spectacolele, merita cu prisosinta un volum care sa le evidentieze eforturile si sa le ilustreze performantele remarcabile. In aceeasi masura, volumul este prinosul de recunostinta al generatiei de astazi adus intemeietorilor acestui solid edificiu care este Orchestra inginerilor, celor care au contribuit la cresterea notorietatii ei si un omagiu adus somitatilor care au innobilat, prin prezenta lor, emblema acesteia.

Pana la inceputul anilor 2000 nu au existat lucrari scrise despre activitatea orchestrei. Intreaga ei istorie era „depozitata“ in mintea si sufletul creatorului ei, Prof. univ. dr. ing Petru Ghenghea care, prin structura sa de fac-totum – fondator, dirijor, mentor, organizator de spectacol, „sef“ al resurselor umane -, a detinut timp de 45 de ani si functia de custode al tuturor evenimentelor si persoanelor faptuitoare; totul era fixat in memoria sa prodigioasa. In anul 2000, Maestrul Ghenghea, la insistentele Concert-maestrului orchestrei si bunului sau prieten, Prof. univ. dr. ing. Mircea Cazacu, il indeamna pe colegul lor de orchestra, ing. Virgil Dumitriu, om cu o pregatire enciclopedica, clavecinist, scriitor, compozitor, pianist, sa adune amintirile celor doi lideri ai orchestrei intr-un hronic care a vazut lumina tiparului in anul 2001, la Editura AGIR, intitulat Inginerii si Muzica. Este o monografie importanta – in primul rand prin faptul ca era prima lucrare cu referire la istoria orchestrei – care cuprinde evenimentele importante din viata orchestrei desfasurate de la infiintarea ei, din 1956, pana in preajma anului 2000. Ea are, insa, si unele neajunsuri: cronologia evenimentelor este in mare masura lacunara (din lipsa documentelor si a timpului redus de documentare), iar atentia este centrata cu precadere pe cele care l-au avut ca personaj principal pe Profesorul Cazacu. Cea mai valoroasa contributie a acestei lucrari o reprezinta, dupa opinia mea, capitolul cu prezentarea muzicienilor care au activat in cadrul Orchestrei inginerilor in perioada pe care o cuprinde lucrarea. Corectitudinea si exactitatea informatiei din acest capitol m-au determinat sa-l preiau tale-quale in lucrarile mele de mai tarziu, evident cu actualizarile impuse de anii ulteriori si unele mici corectii, acolo unde era cazul.

O a doua scriere in care se vorbeste despre Orchestra inginerilor este cea a Profesorului univ. dr. ing. Mircea Dimitrie Cazacu, aparuta la Editura Universitatii Politehnica, in iulie 2010, intitulata „AMINTIRI din VIATA MUZICALA a POLITEHNICII din BUCURESTI“. Este o lucrare de mai mici dimensiuni, cu caracter autobiografic, in care accentul este pus pe prezenta autorului in viata muzicala a politehnicii, iar activitatea Orchestrei inginerilor – actor principal, totusi – este prezentata tangential si integrata doar in contextul fenomenului muzical politehnist bucurestean. In paginile dedicate orchestrei se intalneste o lista intocmita cu acribia distincta a profesorului, care abunda in date si nume ale numeroaselor personalitati din viata muzicala romaneasca care au trecut, mai mult sau mai putin pasager, prin existenta Orchestrei inginerilor, fara a preciza masura in care acestea au activat sau contributia avuta.

Disparitia Maestrului Petru Ghenghea in anul 2006 – cand orchestra a fost re-brand-uita, devenind Orchestra inginerilor Petru Ghenghea – ne-a ridicat noua, urmasilor, temerea indreptatita ca odata cu Maestrul a plecat o mare parte din istoria „cetatii” pe care o cladise, si cu fiecare zi ce trece se vor pierde din ce in ce mai multe date pretioase. A fost declicul ce a declansat mobilizarea unei largi actiuni de descoperire si colectare a tuturor documentelor existente (fotografii, afise, corespondente etc.) si a amintirilor persoanelor care au fost parte la parcursul istoric al Orchestrei, o munca desfasurata pe durata mai multor ani si care a avut ca rezultat volumul Pasiune, pasiune si muzica, 60 de ani impreuna cu Orchestra inginerilor, pe care l-am publicat la Editura AGIR, in anul 2017. Lucrarea s-a bucurat de o buna primire din partea publicului si a unor muzicologi care au remarcat-o; cel mai mult m-a onorat girul pe care mi l-a acordat marele istoric al muzicii romanesti, Academicianul Octavian Lazar Cosma. Aparitia volumului a fost considerata unanim ca o contributie importanta la fixarea in memoria publica a unei activitati indelungate si exemplare desfasurate de mai multe generatii de oameni pasionati de muzica, care si-au pus vocatia in slujba unui crez, acela de a aduce arta in vietile semenilor lor. Despre Orchestra inginerilor se stia mai mult din „folclor” si prea putin din documente.

Din anul 2016 pana in prezent, activitatea ansamblului ingineresc a continuat cu aceeasi pasiune, materializata in numeroase infaptuiri artistice care impuneau, desigur, up-datarea intr-o noua aparitie tipografica dedicata sarbatoririi a 70 de ani de viata ai orchestrei; indoielile mele vizau doar modul de abordare si prezentare a informatiei noi: ca o addenda la monografia anterioara, completand-o cu realitatea ultimilor zece ani, sau ca o noua lucrare, de sine statatoare, care sa reia istoria ansamblului de la origini pana la zi.

In pofida travaliului major pe care stiam ca il presupune aceasta ultima optiune, motivul principal pentru care m-am decis sa scriu un nou volum da capo al fine a fost respectul pe care il datorez colegilor care s-au alaturat colectivului artistilor-ingineri in ultimii zece ani si care s-au integrat cu toata convingerea in familie, intregind-o. Mi s-a parut corect sa-i integrez, nu sa-i adaug. Prin activitatea lor de zece ani de zile ei devin parte „cu drepturi depline” a unei istorii de sapte decenii si fiecare fila a acestei istorii devine o fila a istoriei personale a fiecaruia dintre noi.

Ca informatie factuala noua, volumul „Calatori printre sunete. Orchestra inginerilor – 70 de ani” consemneaza evenimentele petrecute in ultimii zece ani, din 2016 pana in 2026 si, sub acest aspect, el este o addenda la lucrarea precedenta; acesta este si motivul pentru care structura lucrarii, capitolele care o alcatuiesc si informatiile care si-au pastrat valabilitatea ramanand aceleasi, completate cu date si ilustratii actualizate; fiecare capitol a fost, insa, rescris, beneficiind de noi marturii personale sau documentare dobandite in cursul ultimilor zece ani de zile, sau de interpretari mai nuantate, datorate unei perspective si experiente mai largi care, in trecerea vremii, arunca inevitabil o lumina usor diferita asupra unor momente trecute. Capitolul dedicat ctitorului si mentorului nostru, Maestrul Petru Ghenghea are, in mai mica masura, modificari – cu exceptia unor completari cu noi informatii aparute in 2026 despre alte frumoase legaturi de prietenie ale domniei sale -, el fiind preluat integral din volumul precedent. Un puseu de orgoliu ne-a impins sa asternem in paginile noului volum si ecourile frustrarii provocate de intreruperea activitatii pe timpul pandemiei, care ne-a privat de gloria de „palmares“ purtata de-a lungul istoriei noastre, cand anii pe care ii sarbatoream de la infiintarea orchestrei coincideau cu cei de activitate.

Am avut in vedere ca in noul volum sa fie corectate si inexactitatile aparute anterior, iar pe ansamblu, multe dintre fotografiile in care apar „actorii“ principali ai povestii noastre au fost actualizate, pentru a apropia reproducerea foto de imaginea reala a ansamblului pe scena.

Sper ca acest nou volum sa consolideze istoria septuagenara a Orchestrei inginerilor si sa convinga ca intreaga sa activitate nu este doar expresia pasiunii unor oameni, care nu fac parte din zona muzicala profesionista, de a face „arta pentru arta“ pentru bucuria proprie adica, ci si un manifest deschis de atragere a oamenilor catre frumos, de incurajare a aspiratiei catre performante cat mai convingatoare din punct de vedere artistice; si, as sublinia fara emfaza, la Orchestra inginerilor totul sta sub semnul generos al gratuitatii, fara nicio recompensa pecuniara. Tenacitatea pasionata cu care continua sa existe reprezinta un fapt memorabil si poate fi un indemn pentru generatiile viitoare de a avea privirea si sufletul indreptate in permanenta spre Marea Muzica, spre frumosul artei. Am vrea totodata sa convingem ca o activitate desfasurata sub un crez si care se bucura de adeziunea comunitatii ar merita si trebuie sustinuta de catre institutiile de cultura indrituite sau de catre persoane cu vocatie de mecenat.

Si, nu in ultimul rand, ne dorim ca acest volum sa devina o „baza de date” solida pentru aplicatiile de inteligenta artificiala in plina expansiune, eventual amendata sau imbunatatita de descoperirile pe care le poate aduce viitorul.

Pentru noi, idealistii care alcatuim Orchestra inginerilor, varsta de 70 de ani nu este numai un moment de bilant al implinirilor (si neimplinirilor), ea se vrea a fi, deopotriva, momentul unui nou start intr-un parcurs pe care, ca partasi la istoria acestei orchestre, l-am dori fara sfarsit!

Autorul doreste sa aduca multumiri celor care au ajutat la elaborarea lucrarii Calatori printre sunete, Orchestra inginerilor – 70, in primul rand, Presedintelui AGIR, dr. Mihai Mihaita care a insistat pentru realizarea acestei lucrari, colegilor de muzica care prin amintirile proprii au dat mai multa viata acestei carti si care isi regasesc numele la locurile potrivite din volum si colegilor din Editura AGIR, pentru profesionalismul probat pe parcursul pregatirii de tipar.

Multumiri alese, doamnei Anca Calangiu pentru competenta literara si solicitudinea cu care a urmarit constructia intregului volum.

Autorul

CUPRINS

Cuvant inainte (Mihai Mihaita) V

Reflectii pe marginea unui remarcabil volum aniversar (Mihai Cosma) VIII

Argument (Andrei Iliescu) XIII

Capitolul intai. O ISTORIE CA O POVESTE 1
Preambul 1
Versiune interpretativa a contextului vremurilor 3
70 de ani a Patre condita 10
Start in maratonul artistic – cursa de 70 de ani 17
„Mielul bland suge la mai multe oi” 28
Pe drumul deschis al consacrarii 32
Caracteristici identitare ale ansamblului ingineresc 40
Artistii si faptele lor care au adus notorietate orchestrei 45
Marturii audio, video si scrise din perioada de consacrare 48
Schimbare de generatii 56
O noua etapa a istoriei – Orchestra inginerilor fata cu… capitalismul 60
La vremuri noi, tot noi! 64
Doua ansambluri aflate totdeauna intr-un violent agreement 81
Transferul baghetei de orchestra 83
Prezenta orchestrei in media audio-vizuala si scrisa in epoca noilor tehnologii de mediatizare 111
Noi CD-uri, inregistrari radio si documente video 116
Ateneul Roman – palatul magic din povestea Orchestrei inginerilor 123
Din secretele familiei inginerilor-artisti – pertinente explicatii ale succesului lor 131
„Politica de cadre” 131
Atragerea studentilor spre a face muzica 137
„Repetitia de orchestra” 141
Cum se vede „viata” de la pupitrul instrumentistului 151
Farmecul discret al muzicii de camera 162
Orchestra si muzica ei in timpul pandemiei 168
Pregatiri asidue si esecuri pe masura! 170
Cronica unor turnee care nu au avut loc! 183
Primul loz tras, Tunisia, Necastigator 183
Mai trage, odata, poate iese, Elvetia 184
Canada? N-a fost sa fie! 185
Evenimentul aniversar al celor sapte decenii de la infiintare – omagiu adus inaintasilor si exprimarea increderii in viitorul ansamblului 187

Capitolul al doilea. MAESTRULUI PETRU GHENGHEA, MAXIMA REVERENTIA! 196
Locurile natale, anii de scoala si de inceput in ale muzicii 197
Viata de inginer 202
Cariera universitara 206
Mentorul Orchestrei inginerilor 208
Prieteniile muzicale 212
„Mostenirea” Maestrului Petru Ghenghea 226

Capitolul al treilea. BLAZONUL ORCHESTREI POARTA GRAVATE NUMELE LOR 234
Tablouri cu portrete mai de demult 235
Tablouri cu portrete din prezent 261
Schite de portret – alti membri marcanti ai orchestrei 285

Capitolul al patrulea. MUZICA IN BISERICA. PROIECTE SI TURNEE MUZICALE 295
Muzica in Biserica 295
Proiectul Pitesti 314
Pitesti – o istorie subiectiva 317
Turneele pitestene 328
„Cultura costa, dar incultura costa si mai mult”, sau despre bucuria de a fi parte a Proiectului Clasic e fantastic 355
Proiectul Campina 366
Proiectul Buzau 371
Turneele efectuate in strainatate 378
Turneele engleze 378
Despre strainii care au crezut in noi 378
Despre orchestra engleza si cateva probleme de „armonizare” 381
Ne-am simtit foarte bine in Anglia !” „Si, noi, in Romania !” 384
Remember England 398
Turneul din Germania si reciproca lui 411
Onoram la Bucuresti manifestarile Zilele culturii germane 421
Turneul de la Chisinau 426
Turneul american 433
Despre cum au venit americanii 433
Cum ne-au cerut americanii sa ii ajutam! 434
Cu speranta si ajutor, poti sa treci oceanul! 440
Actori si martori intr-un prestigios eveniment american 446
Turneul maltez. Malta, un cadou pentru jubileu 463
Festivalul italian. Valuri cu muzica la Venetia 478

Capitolul al cincilea. STAGIUNILE DE CONCERTE 491

Capitolul al saselea. MEMBRII ORCHESTREI INGINERILOR SI COLABORATORII PERMANENTI 855
Dirijori 855
Violonisti 857
Violisti 886
Violoncelisti 894
Contrabasisti 901
Flautisti 905
Oboisti 907
Clarinetisti 909
Fagotisti 909
Trompetisti 910
Cornisti 911
Pianisti, Clavecinisti, Organisti 911
Interpreti vocali 917
Soprane 917
Mezzo-soprane 918
Tenori 918
Bas-baritoni 919
Dirijori straini care au condus Orchestra inginerilor 920
Solisti straini care au concertat cu Orchestra inginerilor 23
Colaboratori profesionisti cu contributie importanta in activitatea orchestrei inginerilor in ultimii 25 de ani 929
Instrumentisti 929
Violonisti 929
Violisti 930
Violoncelisti 931
Contrabasisti 931
Flautisti 932
Clarinetisti 932
Fagotisti 933
Cornisti 933
Timpanisti si percutionisti 934
Soliste vocale 935

Bibliografie 937

Index de nume 939

„Viata concertistica bucuresteana a fost si este, cu periodicitate marcata, amplificata, viu colorata, de auditiile daruite cu pasiunea si probitatea celor care nu doreau sa renunte la instrumentul muzical adjudecat in copilarie, transgresandu-l in «violon d`Ingres» la maturitate, cand au devenit membri ai Orchestrei inginerilor. Intreaga recunostinta celor care nu si-au tradat deprinderile instrumentale demonstrand ca acestea nu puteau fi abandonate ci, dimpotriva, se cereau reconfigurate in decursul manifestarilor muzicale ce le ofereau sansa comuniunii cu capodoperele faurite de ilustri compozitori ai timpurilor.”

Acad. Octavian-Lazar Cosma

DESPRE AUTOR

„Calatori printre sunete. Orchestra inginerilor – 70 de ani” este cea de-a treia lucrare a lui Andrei Iliescu care, alaturi de primele doua, „Ingineri, pasiune si muzica – 60 de ani impreuna cu Orchestra inginerilor”, aparuta in 2017 si „Vietile lui Modest Petrovici Musorgski”, aparuta in 2025 il confirma pe autor ca un atent si minutios recuperator al unor istorii muzicale mai putin documentate si cunoscute in literatura de specialitate romaneasca Andrei Iliescu are sustinute preocupari publicistice concretizate prin aparitii de articole pe teme de cultura si educatie muzicala in reviste precum, Curtea de la Arges, Buletin Cultural Argesean, Dilema veche sau Univers ingineresc, dar si pe teme de cultura informatica, in revista Business Press, unde timp de 10 ani a fost redactorul rubricii Calculatorul in lumea afacerilor.

Andrei Iliescu este licentiat al Facultatii de Automatica din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti – promotia 1975, dupa absolvire lucrand ca inginer proiectant la Intreprinderea de Calculatoare Bucuresti – ICE Felix pana in 1992, cand a intrat in mediul privat in domeniul IT. Dupa 1997 si-a infiintat propria companie de tehnica de calcul si implementari de proiecte software in tehnologie Microsoft, pe care a condus-o pana la inceputul anului 2015.

Pentru Andrei Iliescu, muzica a fost o preocupare urmarita cu pasiune incepand din copilarie, dragostea pentru muzica a dobandind-o din familie, unde si tatal si fratii cantau la diverse instrumente. A urmat cursurile Scolii de muzica din orasul natal, Pitesti, studiind vioara cu profesorii Popescu Albota si Ermil Vasiliu (fost Sef de partida al viorilor intai in orchestra Filarmonicii George Enescu). O viziune mai pragmatica a educatiei familiale l-a indrumat spre o cariera carteziana, incepand cu Liceul Nicolae Balcescu (azi, Colegiul National I.C. Bratianu) – la clasa speciala de matematica si, continuand cu admiterea la Facultatea de Automatica din Bucuresti.

Dar bucuria hobby-ului care era muzica, nu il parasise si, chiar din primul an de Politehnica, in anul 1970, infiinteaza o formatie de muzica clasica – prima din istoria Institutului politehnic bucurestean, al carui Concert-maestru ramane pana in 1976. In anii studentiei a participat cu formatia camerala la doua editii ale Festivalului Artei Studentesti, la Cluj si Timisoara, obtinand Premiile al treilea si, respectiv, intai. Din anul 1974 a inceput colaborarea cu Orchestra inginerilor care era condusa de Maestrul Petru Ghenghea, cel care avea sa-i fie mentor in toti anii care au urmat, si care il descoperise pe tanarul violonist la una dintre manifestarile studentesti. Dupa intrarea definitiva in Orchestra inginerilor, din 1977 si pana in 1998 a fost Seful partidei Viorilor secunde. In anul 1998, Maestrul Petru Ghenghea, ajuns la o varsta de aleasa senectute, il desemneaza succesorul sau la conducerea ansamblului, incredintandu-i misiunea de a-i continua crezul ca aceasta orchestra sa reprezinte o comunitate a tuturor celor care doresc sa faca muzica din pasiune si sa etaleze dimensiunea umanista a personalitatii slujitorilor breslei ingineresti.

In 2010, absolva cursurile Universitatii Nationale de Muzica, ca sef de promotie. A studiat dirijatul cu maestrii Dorel-Pascu Radulescu si Dumitru Goia.

A condus Orchestra inginerilor in peste 250 de concerte, in Bucuresti, in tara si in afara, in turneele efectuate Statele Unite ale Americii, Malta, Anglia si Italia. A concertat cu maestri reprezentativi ai scenei romanesti, dar si cu artisti straini. A fost invitat sa conduca orchestra Filarmonicii de stat Ion Dumitrescu din Ramnicu Valcea si pe cea a Societatii Filarmonice din Campina. A realizat cinci CD-uri cu inregistrari ale orchestrei si cu solistii acesteia, dar si cu artisti profesionisti.

Din anul 2015 este membru al Uniunii de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania.
Este detinatorul mai multor medalii si diplome acordate in semn de apreciere pentru activitatea sa artistica la conducerea Orchestrei inginerilor, precum Medalia aniversara a Societatii Americane a Inginerilor Mecanici (ASME), Medalia de Excelenta si si mai multe Medalii de Merit din partea Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania, a Directiei de Cultura, Arta si Patrimoniu National Arges, a Teatrului Alexandru Davila din Pitesti, a Liceului de Arta Dinu Lipatti din Pitesti, a Filarmonicii George Enescu din Bucuresti si are prezentari ale realizarilor sale in lucrarea Opus 50 – Monografia Liceul de Arta „Dinu Lipatti” – Pitesti in capitolul Fosti elevi – Personalitati ale artei si culturii romanesti, autor Moise Mitulescu, in dictionarul „Memoria muzicala argeseana si musceleana” de Liliana Picui si in Monografiile Societatii Filarmonice Campina.